Blog

Blog

Comments (1) - Uncategorized

5 sfaturi pentru a mânca mai bine la locul de muncă

Și dacă ați mânca mai bine la locul de muncă? Între prânzurile de afaceri, sandwich-urile hăpăite în fața calculatorului ori, mai rău, hamburger-ul îngurgitat cu viteza a VI-a, știți de mult că ar trebui făcut ceva… Dar ce? Să vă pregătiți niște porții zilnice acasă? Să terminați cu mezelurile și alte prostii cancerigene? Ușor de spus, dar mai greu de făcut. De aceea m-am inspirat din sfaturile lui Julie Coppé, o bucătăreasă nomadă cu stele Michelin.

Îndepărtați-vă de calculator

Și dacă n-ar fi chiar atât de important ce se află în farfurie ci mai mult acest timp, atât de prețios, pe care vi-l acordați pentru masă? „Chiar dacă pauza nu este decât de 15 sau 20 de minute, este esențial să ne concentrăm atenția spre ceea ce mâncăm”, ne sfătuiește Julie Coppé. Interziceți-vă, în primul rând, activitatea dublă, adică să priviți la calculator, tabletă, televizor, telefon ori chiar să citiți ceva în timp ce mâncați. Mâncarea trebuie răsfățată, ritualizată, chiar dacă pentru un timp foarte scurt.

Ritualizați pauza de masă

Nici nu contează ce mâncați! „Chiar dacă v-ați cumpărat un sandwich, acordați-vă timpul să-l degustați. Luați-l în altă parte decât biroul dumneavoastră. Tăiați-l în trei și puneți-l pe o farfurie,” vă propune Julie Coppé. „Această „mise-en-scene” a mâncării dumneavoastră vă obligă să acordați atenție acestui moment al zilei”… și de a simți plăcerea.

Mizați pe decorarea mesei

Puteți chiar să vă aduceți propria veselă, fie că bucătăria întreprinderii este echipată sau nu: o farfurie frumoasă, șervețele și o cană fetiș. Tot atâtea obiecte care vor contribui la ritualul prânzului pentru a-l transforma într-un moment aparte și savuros, pe lângă cel de a fi gustos. „Și de ce nu adăugați o lumânare sau o floare într-un pahar?” mai sugerează Julie Coppé. Lucruri mici, dar decorative care vă permit să vă deconectați un moment de ceea ce lucrați. „Sunt convinsă că mediul în care mâncăm are un impact asupra felului în care ne simțim.” Pentru a termina masa vă puteți delecta cu ceaiul dumneavoastră preferat sau cu o cafea bună acompaniată de o bucățică de ciocolată. Încă un moment fericit care vă va bine dispune pentru a relua lucrul.

Partajați prânzul cu colegii

Și dacă vă înțelegeți bine cu unii colegi, de ce nu le propuneți să luați masa împreună din când în când? „Poate aduce fiecare ceva cumpărat sau gătit, astfel încât să-l facă pe celălalt să descopere o specialitate sau un produs care-i place în mod deosebit”, explică Julie Coppé. Un schimb simpatic și convivial.

Ieșiți din întreprindere

În sfârșit nu uitați că pentru a evada, pauza, oricât ar fi de scurtă, poate fi împărtășită cu un prieten sau cu o simplă cunoștință în afara birourilor întreprinderii. O adevărată sursă de relaxare înaintea unei bune după amieze de muncă!

Alte articole recomandate:

Cum ne convingem colaboratorii

Cadre de conducere – cine sunteți cu adevărat?

Reumanizarea organizațiilor

Un playlist pentru a fi productiv la birou

 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *