Nu există lacrimi în leadership?
Am participat la un moment dat la o discuție despre ce este considerat potrivit și nepotrivit în leadership. Și au fost o serie de lucruri puse pe tapet, multe destul de simple, dar unul dintre subiecte chiar mi s-a părut interesant. Era subiectul lacrimilor în leadership. Sugestia a fost că este nepotrivit să plângi când te afli pe o poziție de lider, iar toate referințele au fost pentru bărbați aflați în asemenea poziții.
I-am provocat întrebându-i dacă ar avea aceleași păreri atunci când ar fi vorba de femei aflate pe asemenea poziții de leadership. Răspunsul a fost un „nu” frumos întors din vorbe, dar totuși un „nu”. Și acest lucru nu m-a mulțumit. La momentul respectiv mi-am exprimat dezacordul în mod politicos și am lăsat conversația să continue. Mi-am dorit să am puțin timp de reflecție referitor la acest subiect.
Și până la urmă, dacă te gândești care este ideea pe care ți-o faci despre un lider care plânge de față cu toată lumea, de ce nu te-ai gândi la ce provoacă un lider care râde în mod deschis. Judecăm liderii în funcție de existența anumitor emoții? Este oare interzis acestora să trăiască o anumită emoție?
Și nu-mi convenea nici faptul că fusese transformată într-o problemă de gen. E un pic prea arhaic și practic o înțelegere greșită a masculinității care se perpetuează. Perspectiva distorsionată că bărbații nu plâng este cu siguranță absurdă. Dar și să spui că este în regulă să plângi dacă ești femeie, rămâne un un semn de slăbiciune al bărbaților, care se tem să nu le fie afectată masculinitatea. Și în mod subversiv plasează femeile pe o poziție inferioară ca fiind mai slabe. Prostii! Aici nici măcar nu e vorba de forța fizică…
Atâta vreme cât exprimarea oricărei emoții nu vă diminuează în mod efectiv eficiența ca lideri, fiți cine sunteți. Autenticitatea este cea care vă va face lideri mai buni. Oamenii vă vor vedea ca pe o persoană reală, nu ca pe o figură distantă, cățărată pe un piedestal.
Ideea reducerii anumitor emoții la roluri bazate pe gen denotă o lipsă completă a leadershipului și a înțelegerii condiției umane. Emoțiile sunt un element al umanității noastre. Atunci când începem să cerem de la un lider calități mai puțin umane, rezultatul va fi mai puțin uman de la acel lider. Eu zic să vă trăiți viața cu pasiune, iar a fi lider nu este decât o expresie a ceea ce sunteți. Și aici începe măreția în leadership…
Cum i-ați văzut pe marii lideri exprimându-și emoțiile? Puteți să dați câteva exemple? Mai ales că suntem la începutul erei inteligenței artificiale. Și am impresia că emoțiile și gândirea care iese din tipare sunt șansele noastre de a ne găsi locul!
Alte articole:
Este oare necesară schimbarea culturii organizaționale?
Sfaturi inedite pentru găsirea unui job
