Din nou despre motivare
Motivarea angajaților are un impact direct asupra reușitei unei companii. În calitate de director trebuie să-i mobilizați și să-i implicați în proiecte. Motivarea trece prin leviere financiare, dar și prin măsurile de acompaniament care crează condițiile unei stări de bine la locul de muncă. Hai să ne concentrăm un pic pe măsurile mai puțin răspândite.
Motivarea externă și/sau internă a echipei
Motivarea internă depinde de fiecare și poate fi constituită din bani, putere, responsabilități, apărarea unei cauze, participarea la o aventură… Orice manager are interesul să înțeleagă ce-i motivează pe angajații săi și mai ales pe cei cu potențial înalt pentru a-i fideliza. Veți câștiga mult menținându-i mobilizați. Lucrurile de bază țin de mediul fizic, de condițiile de muncă, de climatul relațional. Trebuie evitat zgomotul excesiv, birourile prea mici, iluminatul neadaptat, calculatoarele desuete, dar și un context lipsit de mijloace, efective insuficiente, salarii mici, prea multe ore de muncă sau un climat conflictual, un război al puterii, un control prea detaliat, bineînțeles hărțuirea și incertitudinile în privința viitorului…
Crearea unui mediu de lucru atractiv
Puteți amenaja medii de lucru atractive, concepe un loc de destindere, pentru pauze, și să privilegiați instrumentele ergonome și sigure pentru a evita posturile penibile. Tot voi trebuie să favorizați măsurile în favoarea sănătății lor și a bunăstării la locul de muncă, încurajându-i să-și îngrijească sănătatea, ceea ce va diminua stresul și absențele, dar și o alimentație echilibrată care favorizează concentrarea și eficacitatea profesională. Crearea unui mediu sănătos și senin întărește sentimentul de apartenență și conștiința profesională. Birourile agreabile cu spații de destindere pentru a fi motivați trebuie însoțite de un management care implică echipa în deciziile grupului.
Și nu în ultimul rând trebuie să vă gândiți, acolo unde este posibil, la un program cât mai flexibil, care să împletească zilele la birou cu munca de oriunde, oricând!
Alte articole pentru dumneavoastră:
Planificarea crizei: este cu adevărat necesară?
Director de inteligenţă economică