O dimineață în care n-am putut lucra
De obicei ajungeam la birou dimineața, puțin după șapte, și lucram la proiectele mele pentru fabricile din țară până pe la nouă, când începeau să vină și ceilalți la birou. Apoi începeam să lucrez la celelalte proiecte, în special la cel pentru benzile transportoare de la MVT pentru fabrica din Vietnam.
Într-o dimineață am ajuns la birou și n-am putut deschide niciun calculator pentru că fuseseră parolate, dar mie nu-mi spusese nimeni parola. Cu o seară înainte, la momentul plecării mele spre casă niciun calculator nu avea vreo restricție sau vreo parolă…
Așa că atunci când Radu a ajuns la birou, nu i-am reproșat faptul că îl pusese pe noul nostru coleg să paroleze calculatoarele, ci că nu mă avertizase ca să nu vin ca un prost,degeaba, dis-de-dimineață…
Și a promis că va lăsa fără parolă calculatorul pe care lucram eu de obicei. Nu s-a scuzat, nu s-a justificat, nu a simțit nevoia de a spune nimic altceva.
Ne cunoșteam deja de aproape opt ani, de când el mă adusese la institut și tot de atunci, cu o mică pauză după ce fusese silit să plece de la institut și eu plecasem în Franța, fusese șeful meu și nu-i trădasem niciodată încrederea…
Dar se pare că o pierdusem pe a lui! Probabil în urma discuției prin care încercam să îl conving că merită să acorde atenție și proiectelor, mici e adevărat, din fabricile din țară, iar el refuzase.
Și atunci mi-am dat seama că nu trebuia să fac prea mulți purici pe-acolo.
Știam că de ceva vreme își făcuseră a doua firmă, unde mutau tot profitul și de unde dădeau prime. Iar eu începusem să fiu sărit din schemă și nu le mai primeam de la o vreme. Și ăsta era un semn că trebuia să fac ceva și să-mi găsesc altceva de lucru..
Dar ce? Până atunci mă simțisem confortabil și veneam cu plăcere la birou?! Am câutat anunturi de angajare prin ziare, dar nu era nimic la nivelul pe care-l doream.
Aveam responsabilități… copil mic acasă… Mihaela rămăsese fără servici… Deocamdată trebuia să strâng din dinți și să rezist mai departe aici. Cel puțin o perioadă! Cât de lungă?! Nu puteam ști…
