Un nou contract extern pentru firmă
Prin octombrie, Radu a fost contactat de o cunoștință de la firma germană MVT pentru o colaborare pe niște proiecte legate de o fabrică de ciment din Vietnam. Era vorba de benzile transportoare care aduceau calcarul din carieră în fabrică, pentru care trebuiau făcute proiectele mecanice, dar și cele de construcții pentru așa-numitele turnuri de frângere.
Radu și cu Biți au plecat imediat în Germania pentru a discuta detaliile proiectului și a definitiva contractul, iar noi am așteptat cu nerăbdare rezultatul.
Demersul lor a reușit și s-au întors cu sacul plin de documente, dar și cu mașină nouă, un Mitsubishi Lancer, care era o bijuterie pe lângă tot ce văzusem eu pe la noi până atunci. (Din păcate nu am avut plăcerea să o și conduc, pentru că, atunci când aveam de făcut o deplasare, eram trimis cu Dacia…)
Pentru partea de construcții au apelat la foștii noștri colegi de la institut, care făceau tot felul de proiecte în timpul lor liber, inclusiv pentru noi.
De partea mecanică se ocupau colegele noastre Rodica și Mimi, iar eu trebuia să introduc specificațiile într-un program informatic pe care ni l-au furnizat ei. Dificultatea principală era bineînțeles limba germană în care erau toate instrucțiunile programului, dar am reușit să le descifrez, să înțeleg cum să introduc datele și, mai ales, cum să le salvez. Pentru că periodic, alături de planurile desenate, trebuia să le trimitem și listele de materiale salvate pe dischete.
Și am început din nou o perioadă de muncă intensă, pentru că termenele de predare erau strânse, iar lanțul de benzi transportoare, care se întindea pe mai mulți kilometri, avea și multe desene, dar și multe pagini de specificații.
Un moment amuzant, dar și o problemă de care aveam să mă izbesc și eu mai târziu, a avut loc atunci când au venit nemții să verifice ce și cum făceam, cum avansa proiectul și au considerat structurile de rezistență supraîncărcate. Constructorii români, în frunte cu nea Tinel, insistau pe coeficienții de siguranță foarte mari, scoși din tratatele unor profesori sovietici, mari somități la noi, dar de care nemții, ca niște capitaliști adevărați, nici nu auziseră. Ei aveau modelele lor de calcul, dar ai noștri nici nu voiau să audă de ele, considerând că structurile rezultate ar fi fost prea fragile… Au fost însă nevoiți să accepte punctul de vedere al clientului, mai ales că structurile nu se construiau la noi în țară, iar numele lor nici măcar nu apărea pe undeva pe proiecte…
