
Micile insule din fața estuarului râului Charente
În largul estuarului râului Charente, pe lângă insula mai mare Oléron, pe care o vom trata separat, se mai află și câteva insule mai mici, care merită vizitate, mai ales că pe unele dintre ele se poate ajunge chiar pietonal în timpul refluxului.

Prima dintre acestea este insula Doamnei (Ile Madame), unde ajungem parcurgând la pas Pasajul Boilor (Passe aux Boeufs), lung de un kilometru și care pornește din Port-des-Barques. Aceasta este cea mai mică și cea mai sălbatică. Ajunși acolo o putem parcurge apoi la pas, cu bicicleta sau în caleașcă. Făcând turul insulei vom descoperi cazematele fortului, protector al arsenalului din Rochefort, apoi conservatorul litoralului care expune retrospective superbe ale florei, faunei, geologiei și istoriei insulei.

Nu trebuie să ocolim nici impozanta Croix aux Galets, care devine în fiecare vară loc de pelerinaj în memoria preoților refractari deportați pe vremea Revoluției Franceze din 1798.

Ceva mai departe ne putem opri la ferma Aquacole pentru un prânz, o gustare, o degustare de stridii sau o vizită ghidată a exploatării.
Insula oferă una dintre cele mai frumoase panorame asupra litoralului, iar toată plimbarea ne va umple plămânii cu aerul marin bogat în iod…

Insula Aix (Ile d’Aix) este ca un croasant de 129 de hectare, unde se ajunge cu vaporul după o călătorie de 20 de minute de la Fouras-les-Bains. Aici, pe lângă panorama asupra celorlalte insule și a faimosului Fort Boyard, vom vizita unul dintre faimoasele sate de piatră (Villages de Pierre) ale Franței. Practic trecem podul mobil și ajugem în Piața Austerlitz, cea mai mare piață de sat fortificat imaginată de Vauban! Apoi pornim mai departe pe străduțe, admirând căsuțele joase cu obloane multicolore și tufișurile de nalbe asortate.

Muzeul Napoleon ne dezvăluie ultima locuință a împăratului înainte de deportarea sa pe insula Sfânta Elena.

Muzeul African ne prezintă vaste colecții zoologice aduse aici de baronul Gourgaud.

Casa Sidefului (La maison de la Nacre) ne dezvăluie munca familiei Gallet, una dintre ultimele familii de artizani în acest domeniu din Franța.

Iar în nord avem Fort Liédot, gardian al insulei și al arsenalului, o veritabilă capodoperă arhitecturală.

Și sigur, iubitorii de mare și de plaje se vor regala pe Plaja Mare a insulei, pe plaja cu nisip galben (Plage des Sables Jaunes) mai puțin frecventată, pe Baby Plage, cu aliură mediteraneană, sau pe lunga plajă cu scoici (Plage aux Coquillages).

Fort Enat a fost construit pe o insuliță stâncoasă aflată între Fouras-les-Bains și Ile d’Aix după ce în 1809 navele incendiate ale marinei engleze au fost lansate în mod voluntar către flota franceză aflată în radă pe insula Aix. Accesul la fort se face pe jos în timpul mareelor joase, dar trebuie să ne încălțăm cu ghete sau cizme rezistente la apă…

Construcția fortului Boyard ar fi fost comandată de către Louis XIV pentru a bloca trecerea între insulele Aix și Oléron. Însă Vauban i-a spus regelui că „mai curând poți apuca luna cu dinții decât să încerci o asemenea lucrare într-un asemenea loc”. Proiectul a fost reluat de Napoleon în 1801, dar a fost oprit apoi timp de 30 de ani după ce flota franceză a fost distrusă de englezi în bătălia de pe insula Aix. Iar când a fost finalizat în sfârșit în 1857, progresele artileriei l-au făcut complet inutil. Costase totuși aproape 8 milioane de franci (circa 36 milioane de euro în banii de azi), o sumă absolut colosală pentru acele vremuri, și a trebuit să i se găsească o utilizare, așa că l-au transformat în închisoare în 1870, înainte de a-l abandona definitiv în 1913. Abia în anii 90 s-a filmat aici o faimoasă emisiune concurs, cu numele fortului (Fort Boyard), cu un succes imens în toată lumea, ceea ce a transformat o construcție inutilă în cel mai faimos fort al lumii!

