Blog

Blog
Ce mai înseamnă poligamia?

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Ce mai înseamnă poligamia?

Vă închipuiți probabil că sunteți în măsură să definiți termenul de poligamie… Ar trebui să reprezinte situația în care un bărbat are mai multe neveste, ca opus al poliandriei, în cadrul căreia o femeie are mai mulți soți! Și dacă prima situație mai este încă acceptată legal în destul de multe țări și religii, cea de a doua a fost de mult blamată, cu excepția unor triburi pierdute prin diverse jungle de pe insule din Pacific.

Noi, românii, avem și bancuri despre această situație, mai ales despre forma cea mai comună, bigamia – un bărbat cu două neveste… Iar pedeapsa cea mai grea, pentru acești bărbați, sunt cele două soacre!

Iar Oscar Wilde, referindu-se la a doua căsătorie, la cea perfect legală, succesivă nu simultană, după desfacerea primei, spunea: „A doua căsătorie este triumful speranței asupra experienței.” În fine, scriitorul irlandez, autor al Portretului lui Dorian Grey, nu agrea în niciun fel căsătoria, definind-o ca pe un triumf al imaginației asupra inteligenței…

Însă, atenție, nu despre căsătorie este vorba!

V-ați gândit vreodată că termenul a mai căpătat un sens nou în ultima perioadă? Un sens adus de valul tehnologic, care crește și pe care, dacă nu-l călărești ca un surfer, te îneacă!

Ei bine, atunci când vorbim despre relațiile de muncă, poligamia înseamnă să muncești pentru mai mulți angajatori, în același timp, fără aprobarea angajatorului principal… Mai ales dacă toate activitățile plătite au loc în același intervale orare!

Și este o situație favorizată de noile stiluri de muncă, de acasă sau hibride, în cadrul cărora controlul angajatorilor asupra activității angajaților scade. Este un nou fenomen, postpandemic, așa cum era foarte bine punctat într-un articol din The Guardian, care mi-a căzut sub ochi în urmă cu câteva zile.

Și până să citesc acest articol, sigur că auzisem, ca toată lumea, de poligamie, „dar nu știam că poți face bani din asta” (citat din articol)…

Alți termeni care definesc relațiile de muncă multiple, pe care i-am învățat citind acel articol sunt moonlighting – a avea un al doilea loc de muncă pentru a-ți crește veniturile, de care te ocupi mai ales noaptea, eventual la lumina lunii, dar și side hustling – care implică o muncă pe cont propriu, ca freelancer, în timpul liber.

Eu practic de fapt de vreo zece ani această poligamie, dar nu se pune pentru că lucrez în cadrul aceluiași grup de firme cu binecuvântarea patronului…

Singura dată, în ultimii zece ani, când mi-am luat o slujbă în afara grupului, a fost vorba despre a ține un curs de antreprenoriat timp de șase săptămâni, câte patru ore pe zi, de luni până vineri, după amiaza, de la orele 16 la 20. Și atunci am cerut voie, pentru că altfel nu mi-aș fi putut elibera programul!

Însă, în prima tinerețe, după întoarcerea din Franța, când aveam nevoie de mai mulți bani, după nașterea Irinei, am practicat bigamia, angajându-mă la o firmă concurentă cu institutul la care lucram cu carte de muncă. Era de fapt mai mult moonlighting, pentru că mergeam la al doilea job după ce terminam programul la institut, dar, dacă ar fi aflat șefii mei de atunci, m-ar fi concediat imediat.

Și da, acesta este pericolul practicării poligamiei în relațiile de muncă! Pentru că, de multe ori există prevederi în contractele de muncă împotriva ei, chiar dacă, conform unor experți faptele sunt foarte greu de dovedit în fața unui judecător. Așa că, atunci când începeți s-o practicați, aveți grijă să nu vă treziți pe drumuri de la mai multe locuri de muncă simultan!

Side-hustlingul încă îl practic, scriindu-mi poveștile și articolele seara și în weekend!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *