Blog

Blog
Cum să deveniți liderul organizației dumneavoastră

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Cum să deveniți liderul organizației dumneavoastră

Vă puteți îndeplini funcția așa cum trebuie și să faceți ceea ce aveți de făcut, fără a se petrece ceva extraordinar. Dar puteți, de asemenea, să munciți dur pentru a excela, să acționați într-un mod diferit pentru a vă demarca și a fi apreciat. Iată câteva acțiuni sau comportamente de adoptat pentru a progresa rapid în organizație și a deveni un lider.

Progresul în cadrul întreprinderii dumneavoastră

Dacă vreți să jucați un rol din ce în ce mai important în organizație, trebuie să ajungeți să participați pe mai multe niveluri.

Vă faceți treaba așa cum trebuie pentru a fi considerat un bun colaborator, dar când vine momentul unei promovări, nu sunteți promovat pentru că organizația îi recompensează mai mult pe cei cu calități de lideri și care se implică complet. Să vă preocupe munca dumneavoastră este bine, dar să vă pese de organizație, este și mai bine. Nu ați fost recrutat numai pentru a îndeplini o misiune, ci și pentru a face tot ce trebuie pentru ca organizația să reușească.

Faceți propuneri

Începeți cu munca dumneavoastră. Dacă o analizați bine, veți găsi idei pentru a o face într-un mod mai eficient. Chiar dacă șefului dumneavoastră nu-i place asta, faceți sugestii de câte ori puteți asupra conținutului muncii dumneavoastră și a îmbunătățirilor pe care le puteți aduce. La termen acest lucru va da roade și, mai devreme sau mai târziu, veți fi recompensat pentru răbdare și pentru forța propunerilor dumneavoastră.

Participați activ la ședințe

Ați asistat deja la ședințe în care unii vorbesc, iar alții nu. Trebuie să partticipați și să ridicați nivelul acestor reuniuni. A vă implica într-o reuniune înseamnă a arăta celorlalți și direcției că sunteți activ, că vă gândiți la ceea ce faceți și la interesele întreprinderii. Înseamnă de asemenea să dovediți prin fapte și nu prin intenții conducerii dumneavoastră diferența pe care o faceți, valoarea dumneavoastră adăugată. Un viitor lider este arareori tăcut într-o ședință.

Faceți mai mult decât v-o cere poziția dumneavoastră

Oricare ar fi serviciul în care lucrați, dacă cineva are nevoie de ajutor sau de un serviciu, făceți-l pentru el. Clientul va aprecia, iar când directorul întreprinderii va auzi un compliment din partea unui client, veți marca niște puncte.

Oferiți-vă ajutorul

Deveniți prin ajutorul dat celorlalți, cea sau cel pe care se poate conta atunci când este nevoie. Nu numai că sunteți folosit, dar prezența dumneavoastră în materie de disponibilitate și eficiență devine cunoscută în organizație. Veți fi solicitat adesea și astfel vă veți țese o rețea internă de relații, care vă vor servi într-o zi.

Fiți proactiv

Anticiparea problemelor care ar putea apărea și sugestiile pe care le-ați putea face nu reprezintă o reacție spontană la îndemâna oricui. Majoritatea preferă să aștepte ca lucrurile să se producă și să se mobilizeze pentru o „reacție” în acel moment. Când trăiți un moment în care știți sau simțiți că puteți face mai mult, pregătiți un plan, elaborați o soluție și propuneți-le superiorului ierarhic.

Deveniți o parte a organizației

Oricare ar fi vocația grupului, important este să participați pentru a vă integra și mai mult în organizație. Alăturați-vă unui comitet de siguranță, unui grup de lucru, participați la un proiect organizațional. Propuneți-vă participarea în măsura în care simțiți că puteți aduce o contribuție semnificativă. A vă face util în anumite momente ale vieții organizației, înseamnă a deveni o parte a acesteia, dincolo de poziția pe care o aveți.

Faceți lucruri fără a vă fi cerute

Dacă observați că ceva trebuie făcut și nimeni nu-l face, făceți-l. Oricare ar fi nivelul de importanță al sarcinii: curățați un birou după o masă împreună cu colegii, răspundeți la telefon, duceți un document… Puțini oameni o fac, sub pretextul că acest lucru nu intră în atribuțiile lor. Responsabilitatea dumneavoastră este postul dumneavoastră, și dincolo de el toată organizația, în micro-acțiunile la îndemâna dumneavoastră care, în mod global, vă vor face remarcat.

Participați peste tot pe unde puteți

Dacă cineva trimite un mesaj solicitând voluntari pentru o acțiune transversală în organizație, mergeți, implicați-vă, dacă credeți că puteți ajuta. Cineva ia o nouă inițiativă în organizație. Dacă acest lucru vă inspiră, răspundeți prezent și întrebați dacă puteți face ceva pentru a-l ajuta. Acest comportament este în general apreciat de către ierarhie.

Preluați leadership-ul dacă puteți

În orice ședință sau grup cineva trebuie să fie lider. Dacă nu sunteți dumneavoastră, contribuiți la ridicarea nivelului schimburilor, lansați idei și sugestii, faceți remarcat ceea ce nu are sens sau interes pentru organizație. Dacă interveniți în mod respectuos, veți face diferența și vă veți atrage o atenție binevoitoare. Într-o manieră generală, tăcerea, departe de a vă face remarcat, vă pierde în uitare.

Apărați-vă organizația

Vorbiți și făceți-vă munca de parc-ați fi liderul. Dacă nu sunteți de acord cu ceva, puneți întrebări, căutați să înțelegeți și solicitați explicații, mai curând decât să denigrați sau să vă plângeți de dificultăți sau constrângeri ale postului dumneavoastră. Autodenigrarea îndepărtează de dumneavoastră toate oportunitățile de avansare și vă poate chiar distruge munca. Prin ceea ce faceți, căutați întotdeauna cum puteți ameliora mersul organizației și deveniți parte integrantă a acesteia. Dacă arătați că interesul dumneavoastră merge dincolo de postul, de funcțiile și de venitul dumneavoastră, vă veți demarca net și luați o opțiune de a deveni liderul unui serviciu sau al organizației.

Alte articole recomandate:

Sunteţi un angajat cu potenţial ridicat?

Este strategia ca o dietă ori ca un stil de viață

Cum să vă faceți înțeleși de superiorul dumneavoastră

5 pași pentru maximizarea succesului în leadership

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *