Viața începe la capătul zonei de confort
Chiar dacă de-a lungul zilei ne apar multe opțiuni, ne întoarcem invariabil la ceea ce este confortabil pentru noi. Fie că este vorba de viața personală ori de cea profesională, zona noastră de confort este cea în interiorul căreia ne petrecem 99% din timp. Totuși, pentru a crește cu adevărat în toate ariile din viața noatră, este important să pășim în afara propriei zone de confort și să experimentăm ceea ce unii numesc „intrarea în zona roșie”.
Imaginați-vă într-o mașină. Uitați-vă la turometru. Majoritatea dintre noi nu a atins niciodată „zona roșie”. Este un pic inconfortabil să conduci mașina la o asemenea turație. Acum gândiți-vă la propria viață și la ceea ce faceți comparativ cu turometrul din mașină. Rămâneți blocați în zona de 1.000-2.000 de rotații pe minut? Vă împingeți singuri în „zona roșie”?
Citind diverși autori am ajuns la concluzia că făcând lucruri cu care nu te simți confortabil crești mai repede. Dacă te simți confortabil atunci când faci ceva, este mai ușor pentru tine și probabil înveți imediat. Totuși, chiar și ceea ce este acum confortabil a fost, la un anumit moment, inconfortabil. Ce înseamnă asta? Foarte simplu. Dacă ceva vă este inconfortabil acum, se află dincolo de linia voastră roșie, există șanse ca repetând acest lucru de mai multe ori să devină mai simplu. Nu va mai fi inconfortabil pentru voi ci va fi simplu.
Dacă vreți să creșteți cu adevărat în business, preluați acest concept și aplicați-l. Să luăm o afacere mică, realizată de-acasă, de exemplu. Majoritatea oamenilor care pornesc o afacere de acasă renunță până la urmă. Și unul dintre motivele principale este că se opresc prea devreme sau nu se simt confortabil făcând asta și atunci renunță. Ei bine, dacă înțelegeți acest proces al „liniei roșii”, veți realiza că vorbind unor oameni sceptici, explicându-le afacerea voastră, chiar dacă este inconfortabil la început, va fi din ce în ce mai ușor pe măsură ce perseverați. Provocarea constă în faptul că inconfortabilul este foarte dificil de repetat de suficiente ori – nu simțim nicio plăcere să facem lucruri care nu ne plac, așa că ne întoarcem la vechile moduri de a le face – și nimic nu se schimbă, niciodată. Pentru ca lucrurile să se schimbe, trebuie să vă schimbați voi!
Și iată provocarea mea pentru voi. Găsiți o zonă a afacerii sau din viața personală pe care v-ar plăcea s-o schimbați. Pentru afacere ar putea să fie o nouă metodă de prospectare. În viața personală ar putea fi o nouă rutină referitoare la exercițiile fizice sau noi obiceiuri alimentare. Faceți în fiecare zi un lucru care vă face să vă simțiți inconfortabil. Repetați acest proces timp de 30 de zile și vedeți ce se întâmplă. Nu numai că veți crește în zone în care nu vă simțeați bine, dar anumite acțiuni se vor transforma în obiceiuri, și veți atinge un nou nivel de dezvoltare.
Ca antreprenori facem în fiecare zi lucruri care ne provoacă și ne fac să nu ne simțim confortabil. Uneori era inconfortabil să părăsesc un loc de muncă, iar alte ori să rămân mai departe acolo. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi făcut-o? Aș fi bătut pasul pe loc. În multe privințe, antreprenorii sunt niște vizionari, care le arată celorlalți limitele posibilului. Expandați-vă gândirea, expandați-vă zona de confort – duceți-vă viața dincolo de linia roșie. Viața începe cu adevărat acolo unde vi se termină zona de confort!
Și nu uitați ceea ce a spus Lev Tolstoi cu mai mult de 100 de ani în urmă: „Toți vor să schimbe lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe el însuși!” Înainte de a încerca măcar să schimbați lumea, începeți cu voi!
Alte articole recomandate:
Cele mai bune citate despre bani
Cum vă asigurați înainte de a vă hotărâ să vă schimbați jobul