Când munca dăunează vieții de cuplu
Aproape o treime dintre europeni au declarat că munca lor a avut deja consecințe nefaste asupra vieții de cuplu, conform unor sondaje. Iată câteva detalii și sfaturi pentru a evita această situație.
Este de multe ori din ce în ce mai dificil pentru un director sau un angajat cu o oarecare funcție să obțină un echilibru între viața privată și cea profesională. În cadrul sondajului amintit, 29% dintre respondenți au declarat că munca lor a avut consecințe nefaste asupra vieții de cuplu, iar pentru 7% dintre ei acest lucru a condus la despărțire!
Angajații cu studii superioare, bărbații și tinerii sunt cei mai afectați
Dacă majoritatea europenilor spun că reușesc să separe viața profesională și relațiile amoroase (56%), rămân 29% dintre ei care se întorc acasă încă sub influența stresului de peste zi și acest lucru le influențează negativ viața de cuplu. Pentru 22% dintre ei acest lucru este la originea disputelor frecvente, chiar a rupturilor (7%). Persoanele cele mai afectate sunt cei cu studii superioare, bărbații și tinerii. Proporția cadrelor cu pregătire superioară care mărturisesc că nu reușesc întotdeauna să separe cele două vieți este superioară (34%) celor fără studii superioare (28%).
Femeile au declarat în proporție de 76% că reușesc să separe lucrurile și să lase grijile profesionale la birou, față de 66% dintre bărbați. Cu vârsta se pare de asemenea că grijile de la locul de muncă sunt privite mult mai filozofic: cei peste 50 de ani declară în proproție de 73% că munca nu le influențează relațiile familiale, contra a 65% între 18 și 29 de ani.
Fenomenul de „blurring” (estompare) ajunge și în România
Hiperconectarea salariaților se dezvoltă și în România ca peste tot în lume. Ea antrenează o cerere constantă de disponibilitate a angajaților și apariția fenomenului de „blurring”, adică dispariția progresivă a frontierei dintre viața personală și cea profesională. Salariații răspund din ce în ce mai mult la mailuri și apeluri telefonice în afara orelor de muncă. Ei se pot trezi astfel debordați și fără să mai aibă timp pentru ei sau pentru partenerii lor.
La asta se adaugă presiunea cotidiană, care poate avea de asemenea un impact direct asupra vieții personale. Totuși, în ciuda contextului economic tensionat, salariații nu mai par chiar la fel de dispuși la toate concesiunile pentru a-și păstra un loc de muncă, 15% declară că și-ar schimba jobul dacă acesta ar avea un impact negativ asupra vieții personale.
4 sfaturi pentru evitarea „blurring”-ului
Pentru a evita să vă găsiți într-o asemenea situație, iată sfaturile pe care vi le dau specialiștii:
- Luați inițiativa: Dacă simțiți că sarcinile de lucru care vă sunt încredințate sunt împovărătoare și că acest lucru se poate dovedi nefast pentru viața dumneavoastră de cuplu, vorbiți cu angajatorul pentru a găsi soluții perene și ușor de pus în practică.
- Planificați-vă timpul liber în avans: Acest lucru poate părea exagerat, dar asigurați-vă că vă rezervați timp pentru momente cu familia în weekend, cam la fel cum vă planificați întâlnirile la locul de muncă.
- Evacuați stresul: Refularea stresului nu este o soluție viabilă pe termen lung; acesta va reuși să reapară la suprafață mai devreme sau mai târziu. Pentru a evita o explozie, încercați să discutați despre ceea ce vă neliniștește cu un prieten sau un coleg în care aveți încredere, mai curând decât cu partenerii de viață.
- Priviți ce se întâmplă în alte părți: Dacă nu obțineți suportul de care aveți nevoie din partea angajatorului actual, căutați un post nou unde cultura organizațională va fi mai favorabilă, iar gestiunea timpului va fi mai flexibilă și compatibilă cu modul dumneavoastră de viață
Alte articole complementare pe care poate nu le-ați citit:
Nu distrugeți cultura companiei
Asumați-vă punctele forte pentru a fi motivați
Cât de ușor obțineți rezultate prin dezvoltarea propriului leadership
Lucruri pe care oamenii de succes le fac în fiecare zi - Bogdan Buzdugan
9:06 AM, February 2024
[…] Când munca dăunează vieții de cuplu […]