Blog

Spre sfârșitul lunii noiembrie, domnul Danciu m-a sunat la birou și, în mod misterios, mi-a zis că a doua zi dimineață ar trebui să-i fac o vizită la biroul lui, înainte de ora 10.

Și așa am făcut! Am mers întâi la noi la birou pe la 7, apoi, înainte de ora 9, am luat troleibuzul spre universitate. Biroul reprezentanței Cimentul Turda în București se afla în clădirea Soceram de la intersecția bulevardului 1848 (actual Brătianu) cu strada Doamnei.

Am ajuns acolo pe la nouă și jumătate și domnul Danciu, după ce mi-a făcut o cafea la strămoșul espresorului de astăzi, pe care-l punea pe un reșou improvizat cu o rezistență pusă pe cărămizi refractare, așa cum avusesem și eu unul în camera noastră din căminul de nefamiliști de la Fieni, m-a pus la curent cu motivul convocării misterioase: la 10 urma să mă sune un francez de la Lafarge, care vorbea și românește.

Și într-adevar, la zece fix, André a sunat. Avea coordonatele mele de la domnul Delaire. Lucra în departamentul de dezvoltare al grupului și fusese nominalizat de către Lafarge să vină la București pentru discuții cu conducerea Romcim și pentru vizitarea celor patru fabrici ale grupului. Iar domnul Delaire îl asigurase că îi pot fi de folos. Misiunea lui era una de evaluare preliminară în vederea unei viitoare investiții a grupului.

Era o treabă mult prea importantă ca să o fac pe cont propriu. Mai ales că aș fi putut ajuta și Teconul să stabilească o legătură la nivelul grupului Lafarge. De aceea i-am dat telefonul și faxul de la birou și i-am spus să ne trimită un mesaj oficial.

Am mai vorbit un pic cu domnul Danciu și m-am întors apoi la birou.

Bineînțeles că n-am scos o vorbă referitoare la discuția mea cu André până a doua zi când a venit faxul oficial. Așa cum îi spusesem André nu pomenea nimic despre discuția noastră din ziua anterioară, ci menționa doar că primise coordonatele mele de la colegul său pe care-l întâlnisem la Paris în primăvară. Și îmi solicita ajutorul pentru organizarea acelei prime vizite și a discuțiilor cu conducerea Romcim.

Am discutat cu Radu, dar acesta nu a fost de acord să îl ajut pe Andie în mod gratuit. Ba mai mult, mi-a impus să cer un tarif zilnic uriaș pentru România acelor vremuri, chiar dacă pentru Europa de Vest nu era foarte mare.

Eu mi-am expus scepticismul referitor la acceptarea unei asemenea propuneri. Și am subliniat și importanța obținerii unei intrări în grupul Lafarge, mai ales în condițiile în care acesta reușea să cumpere pachetul majoritar al grupului Romcim. Dar toate argumentele mele au fost respinse…

–Lasă-i în pace, Bogdane! Că au bani… Au de unde să ne plătească! Nu e nevoie să le facem cadouri!

–Nu le facem niciun cadou. Îi ajutăm ca un partener de încredere pentru a tatona începutul unei afaceri în România. Și sunt convins că nu vor accepta să ne plătească această sumă. Și subliniez încă o dată că este o ocazie de a întredeschide niște uși care, cel puțin până acum, ne-au fost închise… Iar dacă Lafarge va cumpăra grupul Roncim, am avea o șansă importantă să participăm la proiectele de modernizare ale fabricilor, care vor veni cu siguranță!

–Poate… Dar lasă-i să plătească acum!

Și așa am făcut! Nu-mi puteam contrazice patronii riscând o concediere…

Am transmis faxul cu propunerea aceea care mie mi se părea oneroasă, iar rezultatul a fost cel pe care îl prevăzusem. Am primit o scrisoare politicoasă de răspuns prin care ni se spunea că nu au nevoie de asistența noastră pentru că li se vor pune la dispoziție oameni vorbitori de limba franceză din partea grupului Romcim.

Eu mai vorbisem o dată cu André, înainte de a-i trimite răspunsul, și îi explicasem situația. Stabilisem chiar să ne vedem în prima lui seară la București, ca să îl ajut măcar cu câteva sfaturi.

Și chiar ne-am întâlnit la restaurantul Dunărea, vizavi de Intercontinental, unde am luat cina Impreună. A doua zi urma să meargă la sediul Romcim pentru prima întâlnire cu conducerea grupului, apoi urma să plece pentru a vizita fabricile grupului.

André era, pe vremea aceea, foarte tânăr. Abia terminase facultatea. Vorbea româna și maghiara pentru că mama lui era originară din secuime. (Cred că în discuția cu el am auzit pentru prima oară după multă vreme acest termen care reprezintă o parte etnică distinctă a comunității maghiare din România!)

I-am povestit câte ceva despre oamenii cu care avea să se întâlnească la sediul central și în fabrici, i-am povestit și despre fabricile pe care urma să le viziteze și, mai ales, i-am zis să nu se dea de gol că vorbește sau întelege româna. Și asta pentru că ar fi futut obține informații importante ascultând ce vorbeau între ei oamenii, atunci când erau convinși că nu sunt înțeleși…

Și misiunea lui André a fost un succes, pentru că Lafarge a cumpărat Romcim în 1997. În toată această perioadă premergătoare, André a fost reprezentantul grupului francez la București și a rămas director în cadrul grupului în România o perioadă destul de lungă după preluare.