Blog

Blog
Sunteți antreprenori?

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Sunteți antreprenori?

Ați întâlnit vreodată pe cineva care are succes în afaceri și știe exact ce să facă, ce să spună și cum trebuie făcut? Sunt sigur că v-ați minunat în legătură cu secretul care le-a adus succesul. Ei bine, nu există nici un singur drum și nici vreun secret al succesului. Este un amestec de muncă susținută, perseverență și mai ales acea încăpățânare de a nu renunța niciodată.

Este vorba despre găsirea propriei pasiuni și a ceea ce vă place cu adevărat să faceți. De fapt, succesul poate însemna multe lucruri pentru mulți oameni. Nu există cu adevărat un singur mod de a-l defini. Succesul pentru o persoană poate fi prima vânzare ori acel client stabil care se întoarce mereu pentru a cumpăra ceva. Poate de asemenea să însemne primul salariu. Și lista poate continua. adevărata întrebare pe care trebuie să v-o puneți este dacă sunteți genul de persoană care chiar dorește să-și urmeze imboldul inimii și să iasă din fluxul normal pentru a-și urmări visele sau vă simțiți confortabil acolo unde sunteți acum?

Pentru a vă ajuta să răspundeți la unele dintre aceste întrebări, am o listă de calități pe care trebuie să le căutați în interiorul vostru pentru a vedea dacă sunteți gata să faceți pasul spre o afacere proprie sau daxă v-ați simți mai bine în cadrul unei firme unde lucrați pentru altcineva.

Dar mai întâi vă voi spune o poveste personală despre modul în care mi-am găsit pasiunile. Nu am fost un lider înăscut. La începutul vieții eram un urmăritor. Eram închis în mine, timid când aveam multă lume în jur, îmi era foarte greu să pornesc o conversație și nu vorbeam aproape niciodată atunci când apărea o oportunitate. Luarea deciziilor era și ea o provocare. Dar care este legătura acestei povești cu începutul unei afaceri proprii? Sunt multe elemente de legătură. Ca proprietar al unei afaceri aveți nevoie să fiți lideri și să luați rapid decizii bune, solide și să fiți oricând gata să le vorbiți oamenilor. Și nu trebuie să vă gândiți că nu puteți face asta! Puteți! Credeți-mă, am fost și eu în situația voastră…

Așa cum ați ghicit, aveți nevoie de abilități de leadership. Dar cum treceți din poziția de urmăritor în cea de lider? Ei bine, acest lucru nu se petrece peste noapte. Dezvoltarea acestor aptitudini este un proces complex. Dacă aveți deja aceste competențe de leadership atunci sunteți deja departe pe drum. Dar dacă sunteți cum eram și eu, o să vă trebuiască un pic de muncă și niște excursii în afara zonei de confort. Și în primul rând trebuie să ieșiți în fața celorlalți. Pentru a-mi promova afacerea am mers la întâlniri de networking și la evenimente. Așa am început să fiu vizibil. A fost plăcut și nu atât de intimidant cum am crezut. Am întâlnit mulți oameni care m-au făcut să mă simt bine. Și pot spune că a fost cel mai bun lucru pentru a-mi depăși timiditatea și a începe o conversație. Și a fost din ce în ce mai ușor. Acum nu mai am nicio problemă în a aborda pe cineva la un magazin, la un eveniment, o petrecere pentru a începe o conversație. Și nici nu mi-e teamă să fac o prezentare în fața unor oameni. Vă recomand să faceți aceste lucruri, apoi să citiți câteva cărți despre leadership. Și pentru că de multe ori lucrurile mai vechi rămân cele mai bune, pentru început, o primă recomandare ar fi cartea lui Dale Carnegie „How to Win Friends and Influence People”.

Alte articole care poate v-au scăpat:

Ce este de fapt un lider?

Interviul de recrutare – cum răspundeți la întrebările capcană ale recrutorului

Cum să reușiți un brainstorming

Ce-l face pe un lider important

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *