Disciplina este un atribut cheie al succesului
Pe vremuri oamenii își formau mai repede o familie și părăseau mult mai tineri cuibul părintesc. Acum parcă nu se mai grăbește nimeni, familiile se formează în general după atingerea vârstei de 30 de ani, iar copiii, dacă mai apar, o fac în apropierea vârstei de 40 de ani. Cu toată creșterea duratei vieții, vor fi din ce în ce mai puțini copii care să-și amintească de proprii străbunici. Însă nu despre acest lucru intenționez să scriu în acest articol, ci despre disciplină, care le lipsește multora, și care este un atribut cheie al succesului.
Pe vremuri, disciplina era un produs al supraviețuirii. Ori erai disciplinat și mâncai ori mureai. Acum te duci și deschizi frigiderul ori cumperi ceva de la supermarket… Și pentru că nu ne mai este teamă de înfometare, atunci este nevoie de o abordare diferită.
Trebuie să ne îndrăgostim de succes! Din păcate, societatea are o definiție patetică a succesului, legându-l de diplome, de munca de birou, de urcarea scării ierarhice, de căsătorie, iar multă lume rămâne ancorată în alcoolism și singurătate… Mult prea mulți au pierdut gustul succesului și rămân să se bucure de căldura cuibului părintesc. Și cine-i poate învinovăți? Își văd părinții făcând o muncă pe care-o urăsc, purtând crucea unor căsătorii eșuate și li se cere să le copieze succesul?!
Dar dacă succesul este diferit? Dacă înseamnă de fapt să faci ceea ce-ți place, când îți place, înconjurat de oameni care-ți apreciază talentul?
Dacă succesul nu ar fi o formulă moștenită de la cei de dinainte, ci ceva creat chiar de noi? În acest caz, ar găsi tinerii disciplina care să-i împingă spre succes? Probabil că da…
Cu toții suntem un pic, cel puțin un pic, dezordonați la început. Însă pe măsură ce creștem, realizăm că disciplina ne ajută să câștigăm timp pentru noi, pentru ceea ce ne place cu adevărat să facem. Și atunci, cei care reușim să dăm o definiție personală a succesului încercăm să ne schimbăm, să ne disciplinăm și să avansăm către succes.
Sigur că drumul nu este liniar, însă cu cât este mai sinuoasă cu atât este mai frumoasă călătoria și cunoaștem mai mulți oameni interesanți pe drum…
Vor fi și eșecuri. Din unele vom învăța ceva, din altele nu… Anumite greșeli le vom repeta, înainte de a fi capabili să învățăm ceva.
Ceea ce contează este să fim în general mulțumiți de modul în care avansăm fără a ne complace în prezent… Să facem excursii în afara zonei de confort și să provocăm ceea ce pare inevitabil, pentru a găsi soluții care să-i schimbe definiția!
Vouă cum vi se pare? Este cu adevărat disciplina un atribut al succesului?
Și încă ceva… Care ar fi definiția voastră a succesului?
Alte articole care s-ar putea să vă placă:
Secretele unui vânător de capete pentru recrutarea celui mai bun comercial
10 definiții pentru leadership
Un psiholog spune că oamenii vă judecă după 2 criterii la prima întâlnire