Blog

Blog
Semne că sunteți un șef rău

Comments (0) - Uncategorized

Semne că sunteți un șef rău

Cu ani în urmă am citit un articol intitulat „Five Signs You’re a Bad Boss”. Dacă veți da o căutare pe net veți mai găsi o multitudine de variații pe acest subiect. Voi mai adăuga și eu încă trei semne…

Primiți numai vești bune

Asta se întâmplă pentru că subalternii v-au învățat reacțiile și mai ales ce se întâmplă atunci când vi se anunță veștile proaste. Fie umblă vorba că sunteți în stare să le suportați și veți aborda problema în mod constructiv ori nu puteți și adesea trageți în purtătorul mesajului.

Dacă sunteți genul de manager care se răzbună pe purtătorul veștii, atunci o veți primi în cel mai fericit caz pudrată cu zahăr ori veți fi mințit în față. Și nu puteți lua decizii bune dacă acestea se bazează pe minciuni. Îmi povestea odată un manager câtă încredere au oamenii lui în el și cum îl caută să-i ghideze de fiecare dată când întâmpinau probleme. Însă mi-am dat seama destul de repede că, de fapt, aceștia învățaseră că ce-a mai bună cale de a-și rezolva problemele era să-l convingă că totul era în regulă și să și le rezolve singuri. Dacă l-ar fi implicat nu s-ar fi ales decât cu niște țipete, iar rezolvarea ar fi durat de două ori mai mult. Nu cred că mai e nevoie să spun că îi arătau de câte ori era nevoie un tablou pictat în roz…

Dacă echipa voastră nu vă livrează veștile proaste imediat sau vi se pare că trebuie să săpați după ele pentru a le obține, atunci înseamnă că nu au încredere că le puteți primi ca un adult respectabil!

Aveți impresia că majoritatea ideilor bune sunt ale voastre

Probabil că ne-am izbit cu toții de manageri pentru care o idee ca să fie implementată trebuia să fie a lor. Atunci când se întâmplă acest lucru oamenii se adaptează repede fie ținându-și ideile doar pentru ei deoarece știu că nu vor putea avansa decât dacă șeful și va putea însuși ca fiind a lui ori pierzând prea mult timp încercând să-l facă pe șef să ajungă singur la acea concluzie astfel încât să poate face ceva.

Este frustrant să simți că pierzi majoritatea timpului manageriindu-ți șeful, când de fapt chiar vrei să vezi lucurile făcute. În cazul în care chestia asta durează șeful se va trezi cu o echipă căreia îi va păsa mai mult de percepția șefului decât de realitatea afacerii.

Voi ați angaja astfel de oameni? Probabil că nu, dacă vă doriți o echipă de succes. Și totuși sunt manageri care-i cultivă în fiecare zi!

Nu v-ați mai angaja echipa acum, dacă ați avea această oportunitate

Ei bine, dacă conduceți o echipă de peste trei luni și atunci când vă puneți întrebarea dacă i-ați mai angaja acum, iar răspunsul este negativ, nu sunteți un șef bun. S-ar putea să sune un pic cam drastic, dar asta e realitatea.

Treaba voastră ca manageri este să recrutați, să dezvoltați și să sudați cea mai bună echipă posibilă în așa fel încât să contribuie din plin la succesul afacerii. Și dacă nu i-ați vâna din nou dacă ar fi disponibili pe piața muncii, înseamnă că n-ați fost în stare să faceți ce trebuia.

Oamenii din echipa voastră pot fi performeri de vârf care sunt acolo de ani buni sau pot fi tineri extraordinari de talentați pe care-i transformați în staruri. Amândouă categoriile sunt necesare și amândouă sunt valoroase. În orice caz voi trebuie să credeți în enormul lor potențial fie pentru a-și continua succesele fie pentru a obține succesul în viitorul apropiat.

Dacă sunteți convinși de asta, probabil că îi vreți înapoi, iar dacă nu, atunci poate că au nevoie de cineva care să-i antreneze într-o altă organizație. Le datorați oamenilor voștri oportunitatea de a lucra pentru cineva care crede în abilitatea lor și care-i poate ajuta să-și atingă potențialul.

Îmi place să cred că nu există șefi răi, ci doar oameni în locuri diferite pe drumul devenirii în leadership. Ceea ce este important este să vă mișcați în direcția bună.

Uneori există semne care vă ajută să învățați unde vă aflați pe această cale și să schimbați direcția, dacă este nevoie.

Dacă credeți că nu sunteți șefi buni în prezent, aceasta poate fi doar o observație a stării curente și nimic altceva. Dar dacă veți constata același lucru și peste șase luni, atunci este o alegere deja.

Articole complementare:

Resuscitarea artei de a pune întrebări

Puterea de a nu face nimic pentru a fi mai performant

Ceea ce spuneți este important – cum să comunicați mai bine în timpul schimbărilor

Cum să dați stresului lovitura de grație

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *