Blog

Blog
Secrete ale scrisorii de intenție care vă oferă o invitație la interviu

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Secrete ale scrisorii de intenție care vă oferă o invitație la interviu

A scrie o scrisoare de intenție este o artă. Mulți se înșeală făcând elogiul propriilor experiențe și talente. Bine redactată ea vă poate deschide porțile unui nou job. În acest domeniu, nu există noroc, ci mai curând reguli precise, iar cea principală constă în a vă concentra mai mult asupra interlocutorului decât asupra voastră, omul care caută o nouă oportunitate.

O scrisoare scurtă care poate fi citită în 10 secunde

Nu există reguli de formă ale scrisorii ideale. Unii recomandă organizarea ei în trei paragrafe: primul servește drept introducere, al doilea comunică esențialul mesajului vostru, iar al treilea vă prezintă concluziile. Dincolo de aceste considerații academice, trebuie să vă puneți în locul celui care o va citi printre alte sute. Timpul său e prețios. Responsabilul de recrutare sau directorul, dacă conduce el însuși această operație, face adesea o primă lectură în diagonală pentru a obține o idee despre cel care-și depune candidatura în câteva secunde. Veți marca un punct dacă îi adresați o scrisoare scurtă.

O primă frază care atrage atenția cititorului

Pentru a suscita interesul interlocutorului vostru trebuie să demarați deja prima frază cu „dumneavoastră” și nu cu „eu”. Utilizarea persoanei a doua îl va incita și va fi înclinat să continue lectura. Nu folosește la nimic să plictisiți spunând că solicitați un anumit post pentru că aveți competențele necesare. E evident și toată lumea o face. Este cel mai bun mod pentru a nu-i atrage atenția. Ideal ar fi să vă scrieți scrisoarea de intenție fără a utiliza persoana întâia și cuvântul „eu”. În această afacere ceea ce contează este interesul cititorului vostru, scopul și preocuparea sa. Și în niciun caz soarta profesională a unei persoane pe care n-o cunoaște și, poate, nici n-o va face vreodată.

Scrisoarea de intenție nu este încă un CV, ci un plus

Nu folosește la nimic să-l plictisiți pe cititor cu ceea ce ați scris și în CV. Îl are și, dacă l-ați redactat într-un mod eficace, se va folosi de el. Scrisoarea de însoțire trebuie să pună în valoare interesul pe care-l purtați firmei, dar mai ales competențele și talentele pe care le aduceți. La acest nivel, scoateți în evidență exigențele postului dorit pentru a demonstra că ceea ce caută este ceea ce sunteți din punct de vedere profesional. Nu vă lăudați CV-ul, ci vorbiți despre ceea ce va câștiga compania recrutându-vă.

Adresați scrisoarea de intenție unei persoane și nu unei întreprinderi

Nu trebuie să uitați niciodată că vă adresați unei persoane și nu unei întreprinderi, care în această formă nu există de fapt, în ciuda termenului de persoană juridică… Vorbiți unei femei sau unui bărbat care reprezintă această companie. Aceștia vor fi sensibili la atenția pe care le-o arătați. Interesați-vă în legătură cu destinatarul înainte de a începe redactarea scrisorii. Găsiți-i numele, prenumele și titulatura exactă a funcției sale. Ar trebui să nu fie foarte dificil în ziua de azi cu internetul, Google și rețelele sociale. Și e de la sine-nțeles că nu vă adresați la fel unui inginer sau unui psiholog, unui director de resurse umane sau unui director general ori unui responsabil de recrutare. Ceea ce contează este de a satisface centrul de interes al recrutorului, de a răspunde obiectivului său și de a intra în rezonanță cu sensibilitatea sa. Dacă prin intermediul cuvintelor pe care i le adresați, el ghicește că puteți fi un început de soluție la problema sa, ați câștigat!

O scrisoare personalizată conform culturii organizației

Din nou e de la sine înțeles că nu vă adresați în aceeași manieră unui recrutor care reprezintă o corporație sau celui care face parte dintr-un startup dedicat noilor tehnologii. Cultura unei organizații condiționează personalitatea oamenilor pe care-i va recruta. Și în primul rând nu folosește la nimic să vă contorsionați propria natură. Pornind de la ceea ce știți despre cultura unei companii trebuie să decideți dacă vă veți depune candidatura. Dacă vă simțiți în armonie, puteți să transmiteți cu ușurință în mesajul vostru informații care lasă să se înțeleagă că sunteți în fază cu cultura acestei organizații. Și pentru a cunoaște această cultură principalul mijloc este o anchetă pe internet. Un ton direct și decontractat nu va pica bine în ochii unui reprezentant al unei culturi convenționale, dar îl va atrage pe patronul tânăr al unui startup. E și un proverb care spune că cine se aseamănă se adună… Scrisoarea voastră de intenție este, în acest sens, primul vostru act de integrare în companie.

O scrisoare fără nicio greșeală                                               

Atenție la dactilografie, la punctuație, liniuțe de unire, acorduri gramaticale… Scrisoarea voastră de intenție nu e un SMS. În epoca Google, care avantajează din ce în ce mai mult siteurile cu conținut editorial bogat și bine scris și a Twitter care ne limitează la 140 de caractere, recrutorii consideră ortografia ca pe un criteriu de selecție. Atenție, dacă vă scrieți scrisoarea direct pe PC și o transmiteți pe email. Pe un ecran, cu atât mai mult dacă sunteți autorul textului, nu vedeți greșelile. Poate nu e o idee chiar rea să o imprimați pe o foaie. S-ar putea să vedeți imediat ce nu e în regulă. Ori să o citiți unui apropiat. Greșeala este mult mai importantă și poate duce mai ușor la eliminare în cazul unei persoane cu studii superioare sau care candidează pentru un post de conducere. Nu poate fi încredințată responsabilitatea unui centru de profit unei persoane care nu e în stare să trimită un mesaj scris corect echipei sale. O greșeală trădează o lipsă de seriozitate, de organizare și de respect față de limbaj și față de destinatar. Deci recitiți atent. Imaginați-vă, corespundeți exact exigențelor postului! Nu ar fi stupid să ratați acest job din cauza unei greșeli de dactilografie?

Și nu uitați, încă odată, lucrul cel mai important nu este să vă expuneți profesionalismul, ci ceea ce va câștiga această companie din competențele voastre atunci când vă va recruta!

Articole complementare:

Despre psihopaţii în costum şi cravată

Cele mai bune citate despre motivare

Bariere în calea succesului ca lider

Cum să vă organizaţi munca atunci când lucraţi de acasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *