Inducerea unei schimbări culturale
Conducerea schimbării cuturale
Cea mai grea parte a unei transformări de business este schimbarea culturii organizaționale – starea de spirit și instinctele oamenilor din companie. Cultura organizațională este ca un iceberg, cu cea mai mare parte a masei și volumului ascunse sub suprafața apei.
O cultură existentă se bazează pe împărtășirea unor filozofii, ideologii, valori, presupuneri, convingeri și atitudini. Transformarea, susținerea și reușita evoluției unei culturi este un proces complex care necesită un scop strategic clar articulat, obiective fundamentale și un program pe termen lung coordonat cu mobilizarea resurselor.
Iată cheile pentru a crea o schimbare culturală:
- Clarificarea valorilor și a codurilor culturii organizaționale;
- Ranforsarea viziunii și scopului. Asigurați-vă că toată lumea în organizație vede clar viziunea, valorile, codul cultural și modul în care toate aceste elemente conduc către succes;
- Întăriți comportamentele aliniate cu valorile, codul cultural și viziunea;
- Aliniați conversațiile în toată organizația;
- Concentrați-vă efortul pe zonele de mare impact;
- Evidențiați succesul, planificați victoriile și sărbătoriți schimbarea.
Nu scurtcircuitați procesul de schimbare culturală
Organizațiile pot încerca scurtcircuitarea procesului de schimbare culturală prin:
- Schimbarea practicilor fără schimbarea valorilor – Liderii crează adesea noi programe sau politici fără să încerce să schimbe convingerile împământenite care ghidează alegerile individuale. Angajații și supervizorii care nu cred în schimbare, în cel mai bun caz n-o vor susține, iar în cel mai rău o vor submina.
- Valori confuze „căsătorite” cu valori împământenite – Liderii dezvoltă și fac adesea publice noi valori, dar uită să lucreze la schimbarea convingerilor despre lume ale angajaților. Ignorarea a ceea ce se află în adânc este ceea ce subminează în final transformarea organizațională.
Răbdarea și perseverența sunt o necesitate
Orice schimbare culturală implică schimbarea unui model mental și a instinctelor fiecărei persoane din companie. Acest lucru nu se întâmplă de azi pe mâine. Deci răbdarea și perseverența sunt necesare pentru continuarea pe aceeași potecă timp de unul sau trei ani, până la realizarea unei schimbări culturale complete în organizația dumneavoastră.