Blog

Am venit de multe ori în Luxemburg. E și normal, pentru că aici lucrează fiica mea de mulți ani… Dar aproape niciodată nu m-am îndepărtat de oraș!

De data asta însă, fiind lăsat singur de copii peste weekend și îmbiat de soarele care începea să strălucească, chiar dacă era cu dinți și nu încălzea în același timp, am plecat la plimbare. Țara este mică și în mai puțin de o oră o străbați de la un capăt la altul…

Așa că am condus vreo trei sute și ceva de kilometri în două zile, mai mult pe naționale, aproape perfecte, nu foarte aglomerate, mai ales prin păduri. Și din când în când câte un semn mă atenționa că trebuie să reduc viteza pentru că sunt poteci pentru plimbare prin pădure. Și chiar vedeam din loc în loc grupuri de mașsini parcate printre copaci, un pic mai departe de șosea, pe un capăt de drum forestier.

Am fost uimit când la un moment dat, Waze mi-a semnalat prezența unei gropi periculoase pe calea de rulare! Era însă doar o mică denivelare, care nu avea cum să impresioneze un român obișnuit cu ale noastre, în care zici că rupi mașina și că am fost și noi victime ale vreunui bombardament…

Am mai găsit însă, prin zonele muntoase, porțiuni unde se prăbușise o parte din șosea. Șantierele începuseră imediat și erau foarte bine semnalizate, iar dacă restricția avea o lungime mai mare, nu lipseau semafoarele funcționale, care guvernau circulația aternativă pe câte un sens.

Dar hai să vă povestesc pe scurt si ce am văzut în cele două zile, în afara șoselelor, deși voi reveni cândva și cu o serie de articole despre  fiecare din obiectivele turistice ale acestei țărișoare…

Am început cu domeniul Turelbaach, unde Pol Gilson și-a construit timp de peste 40 de ani (din 1964 și până la moartea sa din 2007) casa ideală.

Această întreprindere poate fi comparată doar cu construcția Castelului Ideal al Poștașului Cheval (Chateau Ideal du Facteur Cheval) din Franța, dar despre acesta vă voi povesti cu altă ocazie…

Ce a ieșit din visul domnului Gilson?

Un OCNI (obiect construit neidentificat) cu un amestec de stiluri… Nici casă, dar nici castel!

Fiind o proprietate privată, accesul pe domeniu este interzis. Însă asta nu oprește cei câțiva curioși, ca mine, să dea o tură de lac și să fotografieze și să filmeze casa!

Al doilea obiectiv vizat a fost castelul Vianden, în nord, considerat cel mai frumos castel din Luxemburg și una dintre cele mai frumoase fortărețe din lume.

De la Vianden au plecat spre Sieweschlëff (în traducere ar însemna șapte defileuri), un labirint stâncos și unul dintre cele mai impresionante peisaje ale reliefului luxemburghez de gresie. Fisuri verticale adânci separă gresia în niște turnuri înalte cu niște culoare labirintice foarte înguste între ele. Pentru cei mai slabi care reușesc să le străbată fără să rămână înțepeniți între zidurile de piatră, odată ajunși pe platou li se oferă o panoramă superbă a văii râului Enz Noire (Enzul Negru).

Aici mi-am încheiat periplul primei zile, dar până să ajung acasă am mai avut parte de o surpriză. De fapt ultimii cinci kilometri i-am făcut aproape numai din pădure, care, în special în partea de nord a orașului, coboară practic foarte aproape de ultimul rând de case.

Duminică am început excursia cu Huel Lee, un grup de grote fascinante, create de mâna omului prin extracția stâncilor din care se făceau pietrele de moară.

De aici am plecat spre Schiessentümpel, o cascadă cu o cădere de apă de aproape un metru, a cărei frumusețe constă în modul în care apa a săpat piatra lăsându-i deasupra trei colți de stâncă.

Aș mai fi vrut să vizitez două locații naturale la Kuelscheier, un alt labirint printre stânci, și Kallektufquell, unde un izvor care curge pe stâncă a creat un lac pe locul unei foste cariere de tuf vulcanic, însă n-am reușit să conving aplicația să-mi arate drumul și am renunțat.

Am mers însă la Beaufort unde sunt două castele – ruinele unei fortărețe medievale și un castel în stil renascentist, amândouă pe malul unui mic lac.

Și pentru că ziua era încă tânără și mai era mult până la lăsarea serii, am făcut și o plimbare până pe marginea Mosellei, râu care constituie frontiera naturală între Marele Ducat și Germania, deși mai încălcasem de două ori această frontieră naturală în prima zi atunci când urmând indicațiile aplicației, după un viraj la dreapta am trecut un pod la capătul căruia era o plăcuță albastră, cu stelele UE în mijlocul cărora scria Bundesrepublik Deutchland, iar după vreo zece kilometri pe malul nemțesc al râului am mai făcut o dată la dreapta și am mai văzut la celălalt capăt al podului o plăcuță similară pe care de data asta scria Luxemburg. Aproape uitasem cât de simplu este să treci dintr-o țară în alta pe aceste drumuri secundare…

Destinația mea de această dată a fost locul unde, la bordul vaporului Prinzessin Marie-Astrid Europa, s-a semnat emblematicul acord de la Schengen, care a redefinit mobilitatea europeană. Există aici și un muzeu interactiv consacrat istoriei și importantei acestui acord și a spațiului de liberă circulație, în care ne-am dorit și noi multă vreme să fim primiți…