Blog

Și multe și inutile din moment ce tot o excluseseră.

Numai că din păcate nici eu nu aveam să mă prezint de cât tot cu vorbe – ce dovadă puteam să aduc că nu am știut cu cine mă însoțesc în viață?

„Cum adică?”

Dar imediat a renunțat la aerul bătăios – își dăduse singură seama că nu mai era cazu nici să întrebe nici să protesteze.

„Există totuș cea mai bună dovadă a atașamentului nostru. Ceia ce am făcut și ceia ce vom face de acum încolo. Am să intru în învățământ aici și”

„Aici nu ai ce căuta.”

Nu am strigat și nu am dat cu pumnu în masă.

Poate că de aceia nici nu a protestat.

Am văzuto zvâcnind dar însă se prinsese cu mâinile de marginea mesei și nu se mai ridicase dupe scaun.

„E clar. Pentru tine ar putea fii o dovadă.”

Apoi a căzut pe gânduri dupe cum îi era obiceiu.

Și cine știe cât ar mai fii rămas cu fața între palme dacă nu aș fii amorțit pe scaunu acela care mai și scârțâia.

„Trebuie să plec? Probabil vrei să te culci.”

Nu o puteam lăsa să plece așa.

Ca și cum totu ar fii fost foarte limpede între noi.

Ca și când ea îmi făcea o concesie acceptând fără discuție despărțirea.

Ca și când nu era o răsplată pentru faptele ei ci un sacrificiu.

Ca și când nu mai era nimic de spus.

Din păcate nu am avut tăria să mă stăpânesc și am izbucnit.

Multe se întâmplau în lumea aceasta și nu le înțelegeam.

Dar aici lângă mine

Chiar aici în viața mea

Aici credeam că nu o să se poată nici o dată.

Aici totu trebuia să fie limpede ca izvoru.

Mă asculta cu capu plecat și eu îmi închipuiam că își ascundea astfel lacrimile și rușinea și căința dar însă când se îndreptase și mă privise drept în ochi

Teamă îmi este că exagerez povestind atâtea amănunte când esențialu este deja limpede pentru dv.

Mai ales că nici pentru mine nu este de loc o plăcere să întârzi prea mult printre amintirile acestea.

Din tot ce am putut să ne spunem în noaptea aceia ar mai fii de notat un singur aspect din spre ziuă când Stana căuta să încheie discuția.

A oftat = „De mirare ar fii fost să se sfârșească bine. Aveam toate motivele să nu plec din regiunea care mă trimisese la școală – acolo eram bine văzută și poate că nici astăzi nu se lega nimeni de faptu că întâmplător sânt născută în casa unui om care 20 de ani mai târziu avea să fure banii poporului. Și dacă întradevăr țineai la mine până la urmă ai fii venit și tu. Dar am lăsat la o parte toate argumentele – în disperare am dat cu banu și am zis că dacă pică stema”

Așa dar.

Poate că ar fii fost de preferat să nu știu nici o dată că anii aceia pe care totuș nu îi regretam deși fuseseră clădiți pe o minciună îi datoram unei monede aruncate să se învârtească prin aer.

În orice caz de atunci consider că mai bine nu aș fii trecut nici o dată indiferent de consecințe prin întâmplări ca aceasta despre care la un moment dat nu mai știi ce să crezi.