Blog

Avea un fel al ei de a își lua obrajii între palme și a cădea pe gânduri minute în șir – până să ne despărțim îmi plăcea în mod deosebit acest obicei pentru ca dupe aceia să mă tot întreb până când am renunțat oare ce avea ea de gândit atâta și nici o dată nu merita să fie spus cu glas tare?

Pentru-că atunci când revenea pe pământ cu glas tare spunea

Nu este însă cazu să insist.

Poate voi mai avea prileju.

În orice caz în seara aceia la cârciumă abia făceam cunoștință cu acest obicei al ei și fără să știu că este un obicei amuțisem – atât de bine îi ședea cu privirea dusă și obrajii între palme.

Pe urmă începuse să povestească.

Așa dintr-o dată.

Fără nici un îndemn.

Mai târziu de atâtea ori am stat și am întors pe toate fețele povestirea ei încât sânt ferm convins că am reușit să îmi amintesc totu cuvânt cu cuvânt așa încât de data aceasta pot să pun ghilimelele cu sufletu împăcat – nu numai pentru-că nu găsesc altceva în locul liniuțelor acelea care se folosesc în romane și aici nu ar avea ce căuta.

„Îți atrag atenția de la început să nu te aștepți de la mine la o auto-biografie prea bogată întru cât la vârsta mea ori cât aș vrea să scotocesc eu în trecut nu am în ce să scotocesc. Asta este părerea mea. O știu și tovarășii de la cadre întru cât auto-biografia din dosar nu are nici patru pagini întregi la care am mai adăugat vreo șapte pagini cu complectări cerute de ei. Am plecat de acasă curând dupe ce am terminat patru clase întru cât nu puteam să urmez mai departe și deci trebuia să muncesc. Mai era și foametea la noi în Moldova așa încât într-o bună zi când am văzut în gară o mulțime de copii care tocmai plecau spre București am intrat printre ei și pe aici îți este drumu. Erau și orfani mulți dar însă nu erau toți orfani. Nu mersesem însă prea mult când o zgaibă de fetiță a spus unui tovarăș care împărțea bucăți de pâine și de brânză că eu nu fusesem de la început ci numai din gară și imediat au fost controlate tabelele iar la prima oprire am fost dată jos din tren. De geaba am plâns și de geaba îl rugam pe fiecare în parte. Am fost dată în seama șefului de gară pentru a fii trimisă înapoi cu primu tren dar însă întru cât nu apărea nici unu am prins un moment când ieșise din birou și în câteva minute eram între stivele de scânduri dintr-un vagon fără acoperiș. Am mers cu vagonu acela fără să știu încotro o noapte întreagă și aș fii vrut să merg și ziua următoare cu speranța că ajungea până la București dar însă mă apucase dintr-o dată o frică prostească de copil că am să mor de foame acolo printre scânduri. Întru cât nu plecasem să cerșesc ori să vagabondez am căutat în orașul acela sediul U.T.C. și niște fete care tocmai terminaseră o ședință auzind povestea mea au zis să merg cu ele că aranjează să fiu primită ucenică la atelieru de tricotaje unde lucrau. În mod normal de aici ar trebui să înceapă auto-biografia mea întru cât în afară de scris-citit și socotit tot ce știu eu astăzi am învățat dupe ce am intrat ucenică. Și meserie și politică și cum trebuie să îți trăiești viața. La naționalizare abia primisem carnetu de lucrătoare da nu am mai avut nevoie de el prea multă vreme. Fostu maistru de întreținere a mașinilor de tricotat fusese pus directoru atelierului care acum se numea fabrica „Flacăra roșie” și întru cât mă simpatiza și mă aprecia am fost trimisă la facultatea muncitorească. Mie de când mă știu îmi plac cărțile și în general școala. Visu meu de mic copil a fost să mă fac învățătoare și poate că în cele din urmă tot am să mă fac. Cine știe? O dată deja a trecut pe lângă mine ocazia. Când am terminat facultatea muncitorească. Am fost întrebați cam în ce domenii am dori să lucrăm fiecare și bine înțeles că am indicat învățământul. Mă socoteam îndreptățită = am terminat facultatea printre primii din seria mea iar în ultimu an am îndeplinit și funcția de secretară a organizației de bază cursanți. În ultimu moment însă am fost cerută de comitetu regional de partid de care ținea facultatea și întru cât am fost prelucrată că aș putea aduce un aport mult mai important în munca politică de masă am renunțat și la învățământ și la orașul din care venisem și unde eram bine apreciată de mulți. La regiune am lucrat în aparatu secției de propagandă și dupe mai puțin de doi ani probabil că rezultatele mele au fost apreciate întru cât am fost trimisă aici. De unde vom porni drept înainte cum spui tu. Mulțumit?”

Nu prea.

Și aceasta nu o spun doar acum.

Bine înțeles că nu era o apreciere de cadrist.

„Dacă ție îți plac auto-biografiile mai bogate nu ai de cât să îți cauți persoane născute înainte de război cu mai mulți ani ori care se ocupă cu altceva de cât cu munca politică. Întru cât eu activez încă de ucenică și când îți dedici viața luptei nu prea mai ai și timp să îți îmbogățești auto-biografia.”

Avea și nu avea dreptate.

Un an și ceva cât apucasem eu să lucrez ca activist înainte de a fii trimis la școală și eu îmi cam neglijasem viața personală.

Dar însă și ca activist mai întâlnești câte un om deosebit și slavă domnului că treci prin destule întâmplări pe care merită să le ții minte toată viața.

„Ia ascultă! Nu cumva vrei să te însori cu mine de te interesează atâta viața mea personală?”

Era mult prea devreme ca să mă gândesc la aceasta dar însă în principiu nici o posibilitate nu era exclusă.

„Uite un sfat tovărășesc = nu te grăbi să îmi propui întru cât aș fii nevoită să te refuz. Dacă vrei pot să îți spun și de ce.”

Nu am vrut dar însă ea se pornise.

„Poate mă înșel dar însă am impresia că ai fii în stare să ceri în căsătorie o femeie înainte de a o săruta. Bine înțeles dacă ai găsi o femeie care să fie de acord cu una ca aceasta.”

A râs dupe aceia de nu se mai oprea.

Am râs și eu de râsu ei nu numai pentru-că era molipsitor ci mai ales pentru-că suna ca o provocare.

Fac o paranteză.

Ieri a venit din nou vorba despre concediu pe patru roate pentru că mâine plec la Pitești să aranjez să iau chiar din fabrică mașina.

Eram la dv. în acvariu.

„Și vrei să știi de câte locuri să le spui să o facă ori vrei să fii sigur că nu bați drumu de geaba?”

Eu mă gândisem că preferați o anumită culoare.

„Culoarea o alege cine dă banii. Din partea mea poți să le atragi cel mult atenția că vei pleca în primu tău concediu pe patru roate cu o femeie – poate găsesc o soluție să mai mărească port-bagaju.”

Bine înțeles că o invitație în concediu nu e tot una cu o cerere în căsătorie dar însă și din discuția de ieri mie îmi este clar că nu vă scapă legătura care ar putea surveni între ele.

Nu mă grăbesc și nu am să vă grăbesc.

Toate la timpu lor.

Așa cum merg însă lucrurile între noi

Dosaru acela în care tot adun foile mâzgălite noapte de noapte ar trebui să ajungă în mâinile dv. odată cu cererea în căsătorie așa că nu am de ce să mă tem de eventualele răstălmăciri.

Cu Stana până la urmă a fost altfel de cât crezuse ea.

Dar dv. am impresia că sânteți tocmai femeia despre care Stana își închipuise că nu există.

Am închis paranteza.

În ședința care a doua zi a început imediat dupe cursuri și a durat până în zori când au fost excluși din școală doi cursanți care fuseseră găsiți dormind pe o bancă în parc și au sărit să îl bată pe milițian pentru-că îi trezise puțin a lipsit ca să fiu eu al treilea.

O bună parte din viață am stat în ședințe de tot felu dar însă ca ședințele de la școală nu îmi amintesc să fii fost multe altele.

Până când am hotărât că e mai bine să renunț am tot răsucit și întrebarea dacă au fost cu adevărat necesare pentru-că atâta încrâncenare și tensiune ajungea la efecte inverse asupra multora ca să nu mai spun că dupe școală fiecare dintre noi avea să conducă la rându lui nenumărate ședințe căci doar eram la o școală de cadre. Mă uitam de exemplu la cei doi bețivani care la începutu ședinței încă nu se treziseră iar spre sfârșit nici nu mai înțelegeau ce fel de rădăcini li se cerea să caute tot mai adânc și pur și simplu au răsuflat ușurați când li sa cerut să părăsească imediat sala pentru că puteau în sfârșit să doarmă.

Trecuse de miezu nopții și așteptam să îmi vină rându la cuvânt când am auzit numele meu spus de către cel care de fapt știuse să ne ducă pe toți în cămăruța din dos a cârciumii respective.