Castelul de la Cheverny
La prima vedere nu ar fi un castel care să merite un ocol, dar așa cum am mai scris, la inflația de castele superbe din Franța, trebuie să existe un factor diferențiator care să te convingă, iar Cheverny este cel mai frumos mobilat castel, ceea ce îl transformă în al doilea cel mai vizitat castel privat de pe Valea Loarei, după Chenonceau!
Cu o structură relativ clasică, un pavilion liniar cu două, să le zicem, turnuri laterale cu cupolă, castelul este proprietatea familiei Hurault de Vibraye încă de la sfârșitul secolului XV, ceea ce poate fi o explicație la extraordinara colecție de mobilier.
Deschis publicului în 1922 de către Philippe de Vibraye, fratele bunicului actualilor proprietari, a fost primul castel privat din Franta care și-a partajat istoria și cultura cu masele de toate categoriile.Vizita domeniului, nu numai a castelului, ne transportă în atmosfera Secolului cel Mare: de la simetria grădinilor la arhitectura clasică și la bogatele decorațiuni interioare.
Mobila castelului este unică, iar amenajările interioare sunt foarte bine păstrate. Copiii, și nu numai, vor fi încântați de rochia de mireasă, de caii de lemn și de colecția de arme și armuri. Apartamentele de la primul etaj stau mărturie rafinamentului tipic franțuzesc: camera nașterilor, camera copiilor, sala de mese privată fiind cele mai potrivite exemple. Apoi descoperim și alte comori: o tapiserie de la Gobelins din secolul XVII, sala de arme, o comodă Ludovic XIV stil Boulle ori camera de culcare a regelui, cu patul în care chiar a dormit Henric IV.
Parcul castelului cuprinde 6 grădini tematice, iar prima dintre ele nu putea fi decât Grădina de Legume (Le Jardin Potager Buquetier). Amenajată în fața Sălii Trofeelor (unde veți descoperi și trofee de vânătoare obținute în România pe vremea comunismului), aceasta este o grădină înaltă în culori contemporane, ce oferă o viziune multicoloră în care peste o mie de flori se amestecă cu legumele de sezon. Apa are un loc important, cu o fântână în centru, iar în timpul verii pergola se transformă într-o grădină suspendată cu orhidee multicolore. Și dacă legumele din grădină ajung în farfuriile Salonului de Ceai, florile sunt folosite la crearea buchetelor imense care decorează încăperile castelului pe tot parcursul anului.
Grădina Ucenicilor (Jardin des Apprentis) a fost creată în 2006 și combină stilul francez cu cel englezesc. Situată între castel și Orangerie oferă o vedere superbă a fațadei nordice. Numele acestei grădini este un omagiu adus celor zece tineri care au participat la crearea sa.
În Grădina Dragostei (Jardin de l’Amour), pe malul apei, șase sculpturi monumentale, opere ale sculptorului suedez Gudmar Olovson, reprezintă un omagiu adus frumuseții, dragostei și familiei.
Mai departe, în Grădina Lalelelor (Jardin des Tulips), 500.000 de bulbi sunt plantați în fiecare toamnă pentru a realiza cele două panglici de lalele, care pornesc de pe malul apei, șerpuiesc și se încrucișează în parc pe 250 de metri lungime.
În restul grădinilor veți mai întâlni încă 100.000 de lalele care-i dau culoare…
Labirintul (Le Labyrinthe) nu putea lipsi, iar dacă vă simțiți inspirați puteți incerca să-l parcurgeți în mai puțin de două minute și jumătate. A fost plantat în 2009 din lauri de Caucaz, o plantă cu creștere rapidă, perfectă pentru a crea acele ziduri dense de verdeață!
Ultima Grădină este cea Dulce (Le Jardin Sucré), o livadă franțuzească cu peste 370 de arbori fructiferi, realizată pe un hectar în apropierea celei a ucenicilor. Veți găsi aici meri, gutui, cireși, kaki, smochini și multe alte soiuri de pomi fructiferi. Această grădină ne deschide porțile unei lumi cu o savoare infinită a fructelor. Și este legătura perfectă cu bunătățile cu care ne putem înfrupta în salonul de ceai din Orangerie!
Castelul este parcă așezat pe un ocean de verdeață, de fapt nu imens parc englezesc. Pentru a-l descoperi vă puteți îmbarca la bordul unui vaporaș sau închiria masinuță electrică.
Dar vizita nu se poate termina fară a vedea faimoasa haită de câini de vânătoare a domeniului. Aici sunt îngrijiți 120 de căței tricolori, rezultați dintr-o încrucișare între Fox Hound-ul englez și Poitevin-ul francez. Ei dispun de un spațiu de 2.000 de metri pătrați pentru a se desfășura. Sunt obișnuiți să trăiască împreună în haită și în general stau aproape unii de alții! Și pentru că puii sunt botezați în fiecare an, turiștii sunt invitați să propună numele. Până anul viitor în mai numele trebuie să înceapă cu litera U!
Iar dacă ați obosit vizitând castelul și aveți buzunarele sau conturile pline, puteți închiria unul dintre apartamentele de lux special create pentru turiștii cu dare de mână…