Blog

Blog
Castelul de la Langeais

Comments (0) - Turism

Castelul de la Langeais

Construit pe o colină care domină ruta comercială de pe malul drept al Loarei, la granița dintre comitatele Anjou și Blois, castelul de la Langeais are în spate peste 1.000 de ani de istorie. Intrat în domeniul regal în 1206 în urma victoriilor lui Philippe Auguste împotriva englezilor, actualul castel a fost construit în secolul 15, la ordinul lui Ludovic al XI-lea, iar arhitectura sa reflectă schimbarile arhitecturale operate la sfârșitul secolului 15. Pe partea dinspre oraș, fațada păstrează toate atributele unei fortărețe: turnuri, pod mobil, drum pe ziduri pentru rondul străjerilor. Și totuși, edificiul nu este o fortăreață veritabilă. Înspre curte, fațada răspunde așteptărilor unui rege sau ale unui mare senior de la o reședință: un loc agreabil, deschis spre exterior, cu ferestre generoase. Principalul, poate chiar singurul, eveniment istoric major la care a fost martor acest castel a fost căsătoria regelui Carol al VIII-lea cu Arme de Bretagne în decembrie 1491. Această căsătorie marchează atașarea ducatului Bretaniei la regatul Franței. Contractul de căsătorie prevedea că Anne se va căsători cu noul suveran în cazul în care Carol moare înaintea ei fără urmași de sex masculin. Iar acest lucru chiar se va întâmpla. Copiii cuplului se sting la naștere sau la o vârstă fragedă, iar Carol moare în 1498 la Amboise. Anne de Bretagne se va căsători atunci cu vărul fostului său soț, Louis d’Orleans, care va dormi sub numele de Ludovic al XII-lea.

După secolul 15 castelul își schimbă destul de des proprietarii și nu este întreținut. Este însă cumpărat spre sfârșitul secolului 19 de către omul de afaceri Jacques Siegfried, mare amator de artă din Evul Mediu, care  își petrece aproape douăzeci de ani din viață restaurându-l și remobilându-l. În 1904 el donează castelul și bogata sa colecție Institutului Francez.

În prezent, vizitatorii descoperă 16 săli cu un mobilier sculptat, care reflectă gusturile de la sfârșitul Evului Mediu, împreună cu o importantă colecție de tapițerii din secolele 15 și 16, remarcabile pentru modul în care au fost păstrate. Veți descoperi de asemenea viața cotidiană a unui mare senior la sfârșitul Evului Mediu, cu o scenografie elaborată care reconstituie atmosfera și organizarea unei reședințe nobiliare.

Într-una dintre săli a fost reconstituită scena căsătoriei lui Carol al VIII-lea cu Anne de Bretagne cu ajutorul statuilor de ceară!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *