Blog

Blog
24 de ore și două expoziții la Paris

Comments (0) - Turism

24 de ore și două expoziții la Paris

Inițial titlul se referea la două zile, dar mi-am dat seama că de fapt au fost doar 24 de ore întinse pe parcursul a două zile…

Ei bine, am venit la Paris special pentru a vedea trei expoziții și până la urmă am reusit să văd două!

Cu ocazia asta am descoperit Atelier des Lumières (Atelierul luminilor), unde sunt expoziții multimedia prin care se produce așa-zisa imersie în artă. De fapt, într-o sală imensă și aproape goală se proiectează imagini, fixe și în miscare, cu o muzică de fundal.

Aici am ratat, pentru moment cel puțin, pentru că ea frate fi vizitată până pe 7 ianuarie 2024, expoziția „Chagall, Paris-New York”. Aceasta poate fi văzută dimineața până la ora 13, iar apoi alte două expoziții au loc în același spațiu: „Yves Klein, l’infini bleu” (infinitul albastru) și „Van Gogh, la nuit étoilé” (noaptea înstelată).

Pe acestea două din urmă le-am văzut în prima zi și a fost o experiență extraordinară. Puteți vedea câteva frânturi din ceea ce am experimentat eu în cele câteva clipuri postate pe canalul meu de YouTube.

M-am mai plimbat un pic pe străzi prin cartierul Belleville, apoi m-am întors în zona Gării de Est. Din toată această plimbare am am rămas cu impresia unui Paris neobișnuit de liber, neaglomerat și liniștit. Este adevărat că de data asta nu am fost de loc în centru, în zona marilor monumente sau muzee.

Din toată această plimbare, ar mai fi o singură întâmplare de povestit. Eu am obiceiul să-mi țin telefonul în buzunarul de la spate al blugilor. Când am coborât din metrou însă, o doamnă de culoare, mi s-a adresat:

–Monsieur! (Domnule!)

–Oui, madame… (Da, doamnă…)

–Le portable. Vous l’avez mis dans le mauvais poche. On va vous le piquer. Mettez le dans le poche avant! (Telefonul mobil. L-ați pus în buzunarul care nu trebuie. Or să vi-l fure. Puneți-l în buzunarul din față.)

–Je vous remercie, madame! Je le ferai tout de suite! (Vă multumesc doamnă! O s-o fac imediat!)

Am rămas uimit. Nu mi s-a mai întâmplat de mult așa ceva… Ca o persoană complet necunoscută să îmi atragă atenția asupra unui lucru pe care îl făceam greșit și care putea să mă coste. Aici s-a încheiat discuția cu acea doamnă, care a plecat mai departe zâmbind. Iar eu mi-am mutat atât telefonul cât și portofelul în buzunarele din față ale blugilor.

Întorcându-mă la hotel, am întrebat-o pe fata de la recepție unde aș putea mânca fără să fie foarte scump și fără să fie o capcană pentru turiști. Este ceea ce fac de obicei când sunt în străinătate, rog un localnic să-mi recomande un restaurant unde-i place lui să mănănce…

Ea mi-a recomandat o braserie aflată la doi pași de hotel, pe Boulevard de Magenta, „P’tite Bougnate” (într-o traducere liberă ar însemna „Mica vânzătoare de cărbune din Auvergne”). I-am urmat sfatul și am mers acolo. Dacă ați fost la Paris ați observat braseriile cu terase pe principalele străzi și bulevarde, cu toate scaunele întoarse spre stradă, pentru că acolo este de fapt spectacolul. Eu m-am așezat In rândul doi. Am comandat antreul – somon marinat – și felul principal – piéce de baucher (alegerea măcelarului). Dar am greșit cu friptura și am cerut-o bine făcută (bien cuit), uitând că ăștia dacă treci dincolo de „à point” ți-o ard, la friptură mă refer… Ca aperitiv am luat un kir, normal, nu cu șampanie, iar după aceea o bere Pelforth brună. Pelforth este o bere franțuzească făcută în Alsacia.

Stând așa pe marginea unei intersecții importante, am remarcat taxiurile care treceau. Acum treizeci de ani erau mașini mari europene, Mercedes sau BMW, cele mai luxoase, sau Renault 21, 25 ori Safane, Peugeot 604 ori Citroen XM. După aceea au început să se mai micșoreze, mai ales după criza din 2009. Acum am remarcat imediat că majoritatea taxiurilor erau Toyota sau Lexus, mari și probabil cu motorizare hibridă. Am văzut foarte puține Mercedesuri sau BMW-uri și aproape deloc mașini franțuzești. Schimbarea, cu o majoritate covârșitoare a mașinilor hibride, se datorează interdicțiilor introduse deja pentru mașinile cu motor diesel de a intra în Paris…

Mâncarea a fost acceptabilă, dar nu chiar așa cum mi-o lăudase recepționera.

A doua zi, după micul dejun am lăsat bagajele jos, la recepție, și am plecat spre muzeul Picasso pentru a vedea expoziția „Picasso. La Collection. Oeuvres Choisies” (Colecția opere alese). Biletul meu era pentru 10:30 și am ajuns cam cu 10 minute mai devreme. Așa am aflat că muzeul se deschide de fapt la 10:30. Așteptând să deschidă am intrat în vorbă cu un cuplu de australieni, foarte deschiși și volubili. Am vorbit despre copii, despre cum era să devenim nomazi digitali fără să vrem la începutul pandemiei și, bineînțeles, despre ceea ce urma să vedem în câteva minute.

Expoziția a fost o trecere în revistă, un pic pe repede înainte, a operei maestrului cubismului. Eu oricum nu vizitasem muzeul și nici vreo altă expoziție Picasso. Până atunci văzusem doar în poze câteva picturi disparate și văzusem filmul „Surviving Picasso”. Acum, după ce am survolat cele peste 70 de opere expuse, picturi, sculpturi, desene și obiecte ceramice, am înțeles mai bine blestemul pariziencelor… Ăla cu „picta-te-ar Picasso, cu ochii în locul gurii și urechile în locul nasului”… Și cred că am înțeles și de ce nu a prea pictat bărbați. Păi ăștia puteau deveni violenți și eventual să sară la bătaie când vedeau rezultatul! Lăsând însă gluma la o parte, viziunea sa asupra lumii rămâne remarcabilă și este foarte bine exprimată în următoarele cuvinte: „Când eram copil desenam ca Rafael, dar mi-a luat o viață să învăț să desenez ca un copil.” Iar pentru cei care nu pot ajunge la Paris pentru a vedea această expoziție, va exista o oportunitate în septembrie cu ajutorul MARe (muzeul de artă recentă), care va deschide singura expoziție din Europa de Est și Sud înscrisă în cadrul comemorării a 50 de ani de la dispariția maestrului.

După ce am ieșit de la muzeu, am mai rătăcit un pic pe străzile din zonă, îndreptându-mă, în principiu, spre linia de metrou spre hotel. Și pe una dintre străduțe mi-a sărit un ochi un restaurant unde sper să reușesc să mănânc data viitoare când voi mai merge la Paris. Se cheamă „Le Petit Comines – Restaurant Bistronomique” și este certificat ca „restaurant de qualité” în 2023 de către Colegiul Culinar al Franței.

Cam asta a fost cu cele două zile și cele două expoziții de la Paris.

Acum mă grăbesc să prind avionul spre casă… Au revoir Paris! Et à bientôt!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *