Blog

Blog
Mormântul lui Napoleon

Comments (0) - Franta, Turism

Mormântul lui Napoleon

După înfrângerea de la Waterloo, Napoleon a abdicat și s-a predat englezilor, pe care-i considera mai corecți decât ceilalți dușmani ai săi. Dar poate că nu a fost chiar așa… Nu degeaba i se spunea „perfidul Albion”! Aceștia, pentru a evita o posibilă revenire a sa în Franța, așa cum evadase de pe insula Elba, l-au exilat în mijlocul Atlanticului, pe insula Sfânta Elena, unde împaratul a și murit șase ani mai târziu, în 1821.

Pentru a se împăca cu opoziția, bonapartiști și republicani, Louis-Philippe a obținut repatrierea rămășitelor pământești ale împăratului în 1841, dar a mai durat încă 20 de ani până când a putut fi așezat în mausoleul pe care-l putem vizita în ziua de azi. Cripta a fost realizată după planurile arhitectului Louis Visconti și are 6 metri adâncime și 23 de metri diametru. Și nu are acoperiș pentru ca publicul să poată vedea mormântul fără a fi obligat să coboare.

Mormântul este din cuarțit roșu, de duritatea diamantului. 200 de tone de rocă au fost aduse din Karelia și reprezintă o donație din partea țarului Nicolae I. Soclul este din granit verde. Rămășițele pământești ale împăratului au fost închise în cinci sicrie: primul de zinc, al doilea din lemn de mahon, următoarele două de plumb și ultimul, pe care se află gravat și numele, Napoleon, din lemn de abanos.

Deasupra scării care coboară în criptă se poate citi dorința împăratului: „Doresc ca rămășițele mele să se odihnească pe malul Senei, în mijlocul poporului francez, pe care l-am iubit atât de mult.”

În jurul mormântului se află douăsprezece „Victorii” realizate de Jean-Jacques Pradier din blocuri de marmură de Carrara alese în mod special. Pe podeaua de mozaic sunt înscrise numele orașelor unde a fost victorios.

Intrarea spre mormânt este păzită de doi coloși de bronz, care păstrează coroana imperială, sceptrul și orbul. Galeria circulară este ornată cu 10 basoreliefuri din marmură care celebrează domnia împăratului și acțiunile sale civile, Codul civil, crearea Legiunii de Onoare). Este un omagiu adus omului de stat care a modernizat Franța și Europa, făcând absolutismul indezirabil.

Pe o singură placă sunt enumerate bătăliile sale, fiind amintit ca un mare general!

Și în fund, tronează o statuie a imparatului însuși, îmbrăcat în mantia imperială, cu coroana pe cap și cu simbolurile puterii în mâini.

Veți remarca probabil, dacă veți vizita cripta, că pe soclu nu se află niciun nume. Asta pentru că în epocă a fost o mare polemică dacă au îngropat cetățeanul Napoleon Bonaparte sau împăratul Napoleon I.

Cripta se află sub cupola Domului Invalizilor, considerat pe bună dreptate cel mai frumos dom din Franța! Cupola sa aurită este vizibilă aproape de pe orice înălțime a Parisului. Dar despre dom și Muzeul Invalizilor, într-un articol separat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *