Blog

Taxiul ne-a lăsat rapid în fața hotelului. Am urcat în cameră și ne-am schimbat hainele (la birou fusesem la costum și cravată), am lăsat servietele, apoi am pornit spre centrul comercial pe care-l descoperisem cu o seară înainte. Era ceva complet nou pentru noi. Am intrat în supermarket, cred că era un Carrefour, și am fost uimiți de varietatea produselor și de mărimea spațiului comercial. Am explorat și magazinele din jur, descoperind o mulțime de branduri noi de care nici măcar nu auzisem. Am intrat și în librărie. M-am învârtit printre cărți, dar majoritatea autorilor nu-mi spuneau mare lucru. Erau scriitori contemporani care încă nu începuseră să fie publicați la noi. Fiind cititor de science fiction, am identificat trei sau patru colecții dedicate acestui gen, dar și în acest caz majoritatea autorilor îmi erau necunoscuți. Nu am cumpărat nimic, cu excepția unor cartele telefonice pentru a suna acasă, deși ne simțeam foarte bogați cu banii pe care-i primisem în acea zi în buzunare. Am sunat acasă și, bineînțeles, am mai consumat câte o cartelă de 50 de franci.

La mine, sunatul acasă era o adevarată aventură pentru că nu aveam telefon și sunam la o vecină de obicei, dar despre asta voi reveni altă dată. Zilele astea însă, Mihaela, soția mea, stătea la tanti Zizi, mătușa la care stătuse și în timpul facultății, tocmai pentru a putea comunica mai ușor. I-am povestit ceea ce se întâmplase peste zi, mi-a zis și ea ce se mai petrecea pe la institut și acasă, apoi, pentru că și Viorel terminase de vorbit, ne-am întors la hotel și am mers direct la restaurant. Dacă tot ne spuseseră că avem totul plătit, voiam să repetăm într-un fel tipicul mesei de la prânz.

Meniul ni s-a părut limitat, comparativ cu restaurantele din România, care uneori au o adevarată cărțulie cu nenumărate feluri de mâncare în meniu. Aici aveai maxim câte patru opțiuni pentru frecare fel de mâncare și cam la fel și pentru băuturi. Erau și meniuri cu 2 sau trei feluri, antreu plus fel principal sau fel principal plus desert ori toate trei. În afară de varietate, am remarcat clasificarea băuturile pe patru categorii – aperitive, vinuri, bere și digestive, plus cele nealcoolice. La noi pe vremea aia nu erau decât trei categorii la băuturi – spirtoase, vinuri și bere și sucuri. Până să ne hotărâm ce mâncăm am comandat două pahare de whisky Johny Plimbărețul, că pe ăsta-l mai știam de-acasă. Oricum aici nu ne-am înșelat pentru că era listat în categoria aperitivelor. Apoi, apoi ne-am ales câte un meniu cu antreu – o salată, fel principal – steackuri (însă le-am cerut bine făcute și ni le-a adus cam arse), rămânând să ne hotărâm mai târziu asupra desertului.

Ne-am ciondănit un pic asupra vinului pe care urma să-l bem. Viorel voia un vin alb. Ca să-l conving să alegem un vin roșu a trebuit să-i spun bancul cu cei doi care mâncau unul pește și celălalt friptură de vită, apoi unul comanda vin alb pentru că peștele voia să înoate, iar celălalt vin roșu pentru că boul voia să bea. Am ales un vin de Bordeaux, care ni s-a parut o alegere sigură ținând cont că la prânz gustasem un Saint-Emilion. Și iar a fost greu să-l conving pe Viorel să nu-și facă șpriț și să bea vinul și apa din pahare separate. Eu chestia asta o învățasem de la tata, care fusese în a doua parte a anilor 60 în niște excursii profesionale prin Europa de Vest, inclusiv la Paris.

La desert am descoperit ceea ce va rămâne unul dintre deserturile mele preferate în Franța – mousse au chocolat (spuma de ciocolată). Și am încheiat masa cu un coniac, pe care-l remarcasem la secțiunea de digestive din meniu, refuzând cafeaua. Chelnerul a venit cu nota, dar i-am spus că totul e plătit de firmă. A verificat la recepție și s-a întors spunându-ne că totul este în regulă, însă unul dintre noi trebuie să semneze nota, ceea ce am și făcut. Încă o chestie care, pe vremea aia, la noi nu exista… Dacă aveai masa inclusă, primeai niște bonulețe pe care le dădeai chelnerului.

Mai departe, programul a fost la fel ca în prima seară. Nu ne săturam să ne uităm la televizor și să comentăm la telefon ceea ce vedeam. Ne culcam târziu și dimineața aveam ochii relativ mici…

Povești anterioare din această serie:

Prima ieșire

Albina și ceapa

Sosirea în Franța

Prima zi de „muncă” în Franța