Blog

Blog
Directorul de cercetare-dezvoltare – pilot al inovației și rentabilității

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Directorul de cercetare-dezvoltare – pilot al inovației și rentabilității

Atașat directorului general, un director de cercetare-dezvoltare are misiunea de a-și diferenția întreprinderea concretizând ideile direcției generale, gestionând în același timp riscurile tehnice și financiare, constrângerile de fabricație și exigențele de comercializare pe o piață globalizată la nivel mondial. Este un om cu un rol strategic într-o profesie aflată în continuă mutație datorită internaționalizării inovației. Hai să ne concentrăm pe funcțiile sale de pilot al inovației și al rentabilității.

Animator al strategiei de inovare

Colaborator apropiat al direcției generale el dă sfaturi în materie de dezvoltare și de alegere ale marilor axe de inovare. El pune la punct o supraveghere permanentă a evoluțiilor tehnologice și a lansărilor de produse și servicii noi, asigurând în același timp o poziționare pertinentă a întreprinderii care îi garantează acesteia o poziție de lider. O persoană cu o vocație colaborativă, mai ales cu direcția comercială și de marketing, pentru a înțelege și a anticipa tendințele pieței. Animator al resurselor referitoare la inovație, el întreține relații de parteneriat cu diferite laboratoare și pilotează comitete de reflecție pentru a genera idei noi.

Pilot al proiectelor de inovare

Motor al echipelor de proiect, el pregătește bugetele, planurile și obiectivele, controlează avansul proiectelor, informând direcția generală și veghează în permanență la disponibilitatea mijloacelor necesare în oameni, instrumente și buget, dar și la informarea echipelor referitor la așteptările consumatorilor și a serviciului de marketing.

Manager al echipelor de cercetare-dezvoltare

După ce a ales metodologiile de cercetare, el veghează asupra respectăriii regulilor de etică în coerență cu cultura și valorile organizației. Ca orice manager, el recrutează, urmărește performanțele și favorizează ameliorarea competențelor și promovările.

Gestionar al brevetelor și inovațiilor

Coordonează în permanență munca echipelor sale cu cea a direcției comercială și de marketing, participă la pre-industrializare împreună cu serviciile de marketing și de producție, dar și cu juriștii pentru a proteja inovațiile și a garanta depunerea de brevete.

Un comunicator intern și extern

El reprezintă întreprinderea în manifestări cum ar fi congresele, conferințele și târgurile și asigură mediatizarea acțiunilor sale în cursul evenimentelor tehnice, în coerență cu comunicarea firmei. În anumite circumstanțe se mobilizează alături de direcția comercială pentru suport în faza de introducere pe piață.

Responsabilități cu geometrie variabilă

În funcție de talia întreprinderii, responsabilitățile și poziționarea sa în organigramă se schimbă. Într-un mare grup, el animă o funcție internă transversală și de reprezentare către exterior. Într-o fimă de dimensiuni medii, rolul său este mai mult cel al unui director de proiecte capabil să-și conducă echipele spre performanță. Într-un startup, este adesea unul dintre fondatori, în orice caz primul cercetător al unei echipe reduse. El trebuie să-și asume în anumite cazuri crizele sanitare și mizele legate de mediu și responsabilitatea societății.

Profilul tehnic al directorului de cercetare-dezvoltare

În mod obligatoriu trebuie să posede competențe tehnice relative la activitate, la piețe sau la tehnologiile din sector. El gestionează conducerea proiectelor și toate procesele de inovare și de schimbare. Pe lângă această expertiză tehnică, el trebuie să aibă competențe de management, investiții, buget, controlul gestiunii și o puternică sensibilitate față de marketing. În marile grupuri, engleza tehnică este limba sa de fiecare zi.

Dimensiunea comportamentală necesară

Curios, deschis, capabil de anticipare, vizionar, el trebuie să simtă evoluțiile pieței și nevoile clientelei. Excelent comunicator și creator de echipe, adesea multiculturale, știe să convingă la nivel intern și extern, să se arate diplomat pentru a-și motiva oamenii. Pe lângă capacitatea sa de a imagina și a inova, trebuie să dea dovadă de rigoare în organizarea și planificarea proiectelor. Amploarea responsabilităților sale necesită o implicare importantă, o mare disponibilitate, curajul de a lua decizii rapide, gestionând în același timp și stresul inerent acestei activități.

Formarea și parcursul directorului de cercetare-dezvoltare

Inginer generalist sau specializat, cu un master în domeniul de activitate al întreprinderii, poate chiar titular al unui doctorat sau post-doctorat, sau studii tehnice de nivel bac+5 cu un master în domeniile de marketing sau comercial. Acest nivel de responsabilitate necesită o experiență profesională solidă în cercetare dezvoltare și pe o poziție de management de 10 până la 15 ani, în funcție de dimensiunile întreprinderii.

Cercetarea-dezvoltarea, un motor al creșterii și al dezvoltării prin inovație

Cercetarea și dezvoltarea reprezintă unul dintre motoarele competitivității. Investițiile în cercetare-dezvoltare vizează apariția unor noi produse și ameliorarea câștigurilor întreprinderii, îmbunătățindu-i capacitatea de producție și inovare, pentru a-i menține creșterea și competitivitatea pe o piață mondializată. Cercetarea-dezvoltarea desemnează ansamblul activităților unei întreprinderi pentru a-și crește cunoștințele și competențele în scopul utilizăriii acestora pentru aplicații noi.

Cercetarea fundamentală acoperă lucrările experimentale și teoretice pentru a căpăta „noi cunoștințe și fundamentul fenomenelor și faptelor observabile, fără a lua în considerare o aplicare sau o utilizare specializată.” Ea este asumată, de obicei, de învățământul superior și de anumite intituții de cercetare finanțate din fonduri publice.

Cercetarea aplicată este dirijată mai ales spre un scop sau un obiectiv practic determinat. Ea reprezintă unul dintre motoarele competitivității. Investițiile în cercetare-dezvoltare vizează crearea unor noi produse și servicii și ameliorarea câștigurilor întreprinderii, îmbunătățindu-i capacitatea de producție și inovare, pentru a-i menține creșterea și competitivitatea pe o piață globală.

Alte articole pentru dumneavoastră:

Schimbați imaginea CV-ului dumneavoastră pentru a-l face viral

Cum să găsiți soluția pentru toate problemele dumneavoastră

Cum să vă dezmeticiți când ați scăpat lucrurile din mână

Cum să faceți de la început o impresie bună

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *