Blog

Blog

Comments (0) - Uncategorized

Cum să faceți de la început o impresie bună

Lucrul cel mai important în viață este de a ști să faci o impresie bună imediat. Conform anumitor experți succesul vine prea puțin datorită competențelor și mai mult datorită capacității de a comunica și de a suscita încredere și respect. În câteva secunde suscitați aprobarea sau nu. Pentru a obține un job, o finanțare pentru afacerea dumneavoastră sau un partener, treceți de fiecare dată printr-o primă impresie. Iată câteva sfaturi pentru a obține rezultatul dorit în câteva secunde.

Neutralizați reacția de opoziție sau de fugă

Primele momente ale unei prime întâlniri între două persoane suscită o reacție instinctivă. Fiecare face o evaluare inconștientă imediată pornind de la sentimentul de siguranță pe care-l dezvoltă. Fiți conștient de semnalele imediate pe care vi le adresează celălalt și asigurați-vă că ceea ce-i transmiteți nu poate fi perceput ca o amenințare. Reamintiți-vă formula „prima impresie este întotdeauna cea bună, mai ales dacă este proastă”.

Respectați limitele și zona de confort a celuilalt

Fiți conștient de spațiul personal al celuilalt și respectați-i limitele. În caz de dubiu, urmăriți indiciile pe care vi le trimite atât prin gesturi cît și prin comportament și expresie orală. Dacă se apleacă spre dumneavoastră, faceți la fel, dacă se retrage, urmați-l, plecând de la principiul că trebuie să vă adaptați la zona sa de confort, iar conceptul de spațiu personal potrivit variază în funcție de persoană, nivelurile de responsabilitate și cultură.

Prezentați o imagine coerentă cu cea așteptată

În afaceri, prima impresie este adesea colorată de așteptări. Așteptați un profesionist cu o imagine pe care v-ați creat-o mental pornind de la ideea generală a meseriei lui, de la reputația sa și de la schimburile prin telefon sau mail. Vă așteptați la o coerență între imaginea prefabricată și realitatea care se prezintă în fața dumneavoastră. Fără ea veți simți un anumit nivel de decepție și confuzie. Fiți deci coerent cu ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră și nu căutați să-i surprindeți pe ceilalți cu o nouă fațetă a personalității dumneavoastră. Este momentul de a reasigura, de a-l face pe celălalt să se simtă confortabil și pe picior de egalitate cu dumneavoastră.

Utilizați inteligent limbajul corpului

Acesta reprezintă mai mult de jumătate din prima percepție a celorlalți și vorbește literalmente mai puternic decât cuvintele dumneavoastră. Comportați-vă într-o manieră care sugerează atenție și deschidere de spirit față de celălalt, păstrați-vă pe față o expresie care semnalează încrederea în dumneavoastră și un schimb de vederi. Exprimați-vă calmul și autoritatea prin comportament și gesturi, mult mai bine înțelese de către creierul emoțional decât limbajul verbal. Păstrați controlul atitudinii dumneavoastră, al energiei pe care o oferiți și al primei impresii. Și bineînțeles aveți grijă de învelișul dumneavoastră, de ce cea de-a doua piele, îmbrăcați-vă succesul dând un stil personal prezentării dumneavoastră și mesajului pe care doriți să-l transmiteți despre dumneavoastră. Aparența este în acel moment la fel, dacă nu chiar mai importantă decât conținutul. Este ambalajul produsului dumneavoastră personal.

Suscitați o imagine pozitivă, entuziastă și coerentă

Limbajul creierului este făcut din imagini, sunete, sentimente și, într-o măsură mai mică, din mirosuri și gusturi. Acestuia îi este mult mai dificil să traducă mesajele negative. Dezvoltați un stil bazat pe cuvinte pozitive, ceea ce înseamnă interzicerea oricărei fraze exprimând un refuz sau o negație și gestionați-vă umorul. Suntem toți la fel, atrași de căldură, entuziasm și încredere, mai mult decât de furie, aroganță și nerăbdare. Oricare ar fi circumstanțele, gestionați-vă reacțiile pentru a obține cea mai bună primire de la celălalt. Trebuie de asemenea să vă sincronizați cuvintele, tonul vocii și limbajul corpului pentru ca toate să spună același lucru și să vă dea claritate și credibilitate.

Pentru a fi interesant, fiți interesat

Trebuie să activați simțurile interlocutorului dumneavoastră, să utilizați imagini pentru a da forță propunerilor dumneavoastră. De fiecare dată când este posibil, faceți descrieri care folosesc imagini, sunete, emoții, mișcare și sentimente care dau sens la ceea ce spuneți. Dacă-l puteți face pe interlocutorul dumneavoastră să vorbească și să-l observați cu atenție în acest timp, vă măriți șansele ca acesta să vă găsească interesant. Fiți interesat pentru a fi interesant. Puneți întrebări care-i suscită entuziasmul și animează conversația.

Marcați-vă prezentarea printr-o notă personală

Trebuie să pregătiți o declarație personală care explică într-o manieră concisă și elocventă ceea ce faceți, ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră și în ce fel faceți diferența. Este semnătura, nota personală, brandul dumneavoastră care vă prezintă și vă ilustrează într-un mod subtil și angajant. Dacă veți șlefui toate aceste puncte, veți face o primă impresie bună, mai ales dacă pe fundal tratați fiecare relație ca și cum ar fi cea mai importantă întâlnire pe care ați avut-o vreodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *