Blog

Blog
3 elemente esențiale ale echilibrului între muncă și viață

Comments (0) - Dezvoltare Personală

3 elemente esențiale ale echilibrului între muncă și viață

Echilibrul între muncă și viața personală este adesea perceput de către lideri și manageri ca o provocare. Pe măsură ce avansăm în carieră și urcăm pe scara ierarhică este mult prea ușor să devenim atât de concentrați asupra muncii noastre, încât să scăpăm din vedere celelalte lucruri importante ca familia, exercițiile fizice, sportul, hobbyurile și multe altele. Pentru mine acest echilibru înseamnă să avem un amestec de foarte multe lucruri în viața noastră. Prin însăși natura sa, acest echilibru este ceva fluid mai curând decât ceva care a fost fixat o dată și apoi am uitat de el. La un nivel foarte simplu, realizarea acestui echilibru între muncă și restul vieții vine împreună cu trei factori: claritate, alegere și control.

Claritatea

Dacă e să fim cinstiți, în majoritatea timpului trecem de la o zi la alta fără prea multe gânduri despre ceea ce ne dorim. A obține claritatea asupra a ceea ce ne dorim este primul pas în obținerea rezultatelor în privința echilibrului dintre muncă și viață. Pregătiți o listă a locurilor comune din viața voastră, cum ar fi banii, cariera, sănătatea, familia, distracția, relațiile și contribuția la comunitate.

Înarmați cu aceste informații, scrieți despre cum vă doriți să arate o anumită zonă a vieții dumneavoastră. Și fiți cât mai specifici posibil referitor la rezultatele dorite. De exemplu, să câștigați un salariu de o anumită valoare, să munciți un maxim de ore pe săptămână, să petreceți 3 ore pe săptămână la sala de fitness sunt toate rezultate specifice.

Alegerea

Întotdeauna avem de ales. Chiar a nu face nimic rămâne o alegere. Și totuși când vine vorba de muncă putem adesea cădea în capcana pasivității. A obține acest echilibru între muncă și viață necesită anumite alegeri referitoare la modul în care vă petreceți timpul, întâlnirile și ședințele la care participați, cum tratați apelurile telefonice, emailurile, ce continuați să faceți singuri și ce delegați. Pentru a începe să vă îmbunătățiți echilibrul între muncă și viață determinați ceea ce faceți cel mai bine, unde aveți cel mai mare impact și apoi faceți alegerile pe baza acestor criterii.

Controlul

Preluați controlul sau sunteți o marionetă dirijată cu sfori? Cei care excelează în acest domeniu preiau controlul programului propriu în loc să-i lase pe alții să li-l dicteze. Am lucrat cu toții cu oameni care sunt mereu în întârziere la ședințe sau mai rău, anulează în ultimul moment pentru că și-au luat prea multe angajamente. Preluarea controlului nu înseamnă a fi dificili, ci a stabili limite referitoara la muncă și la cei cu care lucrați.

Așa cum am mai spus, echilibrul între viață și muncă este o stare fluidă în continuă modificare, iar cei trei factori, claritatea, alegerea și controlul vă pot ajuta în mare măsură la îmbunătățirea sa. Care ar fi atunci următorul pas pe care-l puteți face în această direcție?

Alte articole care poate v-au scăpat:

5 mari erori de evitat în  management

Sadomasochismul la birou

Intrebare la interviu: A existat vreo persoană în cariera dumneavoastră care a avut un impact asupra ei?

10 chei pentru motivarea echipei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *