Blog

Blog
Cum să petreceți o frumoasă vară profesională

Comments (0) - Uncategorized

Cum să petreceți o frumoasă vară profesională

Iată că au venit din nou zilele frumoase și caniculare! Căldura se instalează durabil, hainele și ținutele de vară se impun, dar afacerile cer un cod, chiar dacă perioada incită la ținute de vacanță. Iată câteva extrase din sfaturile unui coach în imagine profesională pentru bărbați și femei sau cum să petreceți elegant, o frumoasă vară profesională.

Femeile, între un look estival și eleganță

Profitați de cerul senin pentru a varia culorile. Negrul rămâne de bază, dar nu sistematic. În schimb, gata cu griul, antracitul sau maroul, care nu sunt recomandate indiferent de sezon. Mizați pe alb, roșu, toate nuanțele de bleu și alte culori în funcție de culoarea pielii, eventual pe verde dacă sunteți roșcate. Îndrăzniți cu imprimeurile, dar cu discernământ! Doar una dintre piesele de îmbrăcăminte, eventual o rochie. De interzis pentru pantaloni, chiar și atunci când aveți silueta unui top model.

Pericolul este dezbrăcarea! Este cald, lucrați într-un birou care, chiar dacă nu are aer condiționat, este izolat. Păstrați o lungime decentă a fustei și evitați decolteurile adânci. Păstrați în minte că ținutele de vacanță, mai ales de plajă, sunt rezervate pentru acest lucru și nu vor ieși din șifonier decât pentru a intra în valiză. Ținuta dumneavoastră trebuie să fie citadină și elegantă.

Și accesoriile? O eșarfă de mătase, un mic fular înnodat strâns vor fi perfecte pentru răcoarea matinală. Ținând cont și de temperaturi, portul dresurilor este posibil, chiar preferabil, în special în cazul întâlnirilor profesionale importante, ședințe, prezentări, cocktailuri sau cine. Dresul îmbracă și, ales cu o nuanță potrivită, este un complement indispensabil la rochie sau fustă. Negrul, foarte fin este convenabil încă. Dacă purtați o fustă albă sau bej, asortați-i o centură neagră, cu o pereche de colanți și balerini la fel. Atunci când va veni canicula, pregătițivă gambele înainte de a le descoperi. Trioul câștigător: epilare, autobronzant, cremă hidratantă.

Picioare goale și sandale cu bride. O idee excelentă! Dar înainte priviți-vă picioarele și aranjați-le. La un pedichiurist ori acasă. Atenție la călcâiele uscate și crăpate. Gândiți-vă la ojă. Dacă nu aveți timp să treceți la roșu (la care se observă orice eroare de depunere), optați pentru un roz sau un bej natural pe care îl puteți pune în cinci minute.

Costum de calitate și cămăși cu mânecă lungă pentru bărbați

Știți care este diferența între Super 100s, Super 120s, Super 250? Acestea sunt diferite grade de calitate ale lânii. Dar un grad nu înseamnă o calitate mai bună decât alta, ci descrie finețea fibrelor de lână. Clasificarea în „super” desemnează finețea fibrelor, adică diametrul lor mediu. Cu cât numărul de super este mai mare cu atât fibra este mai fină. De atunci a început o cursă încrâncenată a fineții, iar prețurile au urcat la cer. Marii actori ai acestei piețe sunt italienii, Loro Piana și Ermenegildo Zegna. O lână de calitate mai fină este oare de o calitate mai bună? Cu siguranță, o lână mai fină va fi mai plăcută la pipăit, dar chestiunea care trebuie pusă este cea a folosirii.

Sunteți comerciali sau consultanți, călătoriți mult și trebuie să fiți impecabili la întâlniri imediat ce v-ați dat jos din avion? Uitați de Super 200, care vor ieși din avion mai șifonate decât inul. Pe scurt este inutil să depășiți super 100, poate super 120 pentru vară. Aplecați-vă atenția spre ceea ce este esențial, adică croiala. Portul hainei rămâne obligatoriu pentru bărbăți în anumite profesii. Evident, singuri în fața computerului, vă puteți scoate cravata și chiar haina, râmânând într-o cămașă uni de culoare deschisă.

Cămașa cu mâneci scurte nu-și are locul sub haină. Dacă practicați vinerea casual, purtați totuși o cămașă cu mâneci lungi, niciodată una cu mâneci scurte. Accesorii ale vestiarului masculin: fularul și marochineria, butoni de manșetă, ace de cravată. Și alegeți șosete fine, în care picioarele vor respira mai ușor.

Moda și noile mijloace de transport

Nu vă simțiți obligați să adoptați arsenalul mototcicliștilor dacă vă deplasați cu scuterul, bicicleta sau trotineta electrică. Puteți opta pentru o haină de piele tradițională, care oprește vântul și protejează. Nu uitați totuși un fular frumos înnodat. Folosiți mănuși negre sau maro, care merg la orice ținută. Purtați încălțăminte care se potrivește cu aparența dumneavoastră. Există puține riscuri să o stricați. Sunt permise chiar și tocurile. O singură rezervă: atunci când puneți piciorul pe sol, talpa de piele are o tendință de alunecare. Gândiți-vă la asta și fiți atenți. Este ocazia să purtați ochelarii de soare șic pentru a vă proteja ochii.

Pentru toți, bărbați și femei, materialele sunt o afacere de sezon. Uitați de lână și cașmir. Bumbacul, mătasea, inul sunt aliații voștri pe timp de vară. Preferați la birou inul amestecat cu bumbac, zgârie mai puțin. Evitați materialele sintetice. Nu transpirăm mai mult în ele, dar transpirația se simte mai puternic.

Petreceți o vară profesională frumoasă și elegantă!

Alte articole care v-ar putea interesa:

Cum să reușești să-ți păstrezi liniștea și echilibrul în ciuda dificultăților

Despre dictatura urgențelor

Cum să excelați în automotivare

Arta managementului prin întrebări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *