Dimensiunile comunicării
În urmă cu aproape 6 ani, spre sfârșitul lui aprilie 2014, publicam primul meu articol pe blog (pentru cei care chiar sunt curioși să vadă cu ce am început, el poate fi găsit aici), despre cele cinci axiome ale comunicării enunțate de Paul Watzlawick. Acum, contoarul îmi spune că acesta este articolul cu numărul 1.000. De aceea am decis să reiau tema comunicării în funcție de cele cinci dimensiuni fundamentale. Este ca o întoarcere la origini, ca o închidere a unui cerc virtuos.
Și o contrazic în acest fel pe Ana Blandiana, care ne îndeamnă (în „Să nu fac”) să nu închidem cercurile începute, pentru că „Numai dorința-i / Tânără sub soare”.
Când am început, am pornit la pas, într-o călătorie fără o destinație precisă și fără un ritm anume, publicând un articol cam la o săptămână. Și am ajuns cu câțiva ani în urmă la un ritm de un articol pentru fiecare zi lucrătoare.
Prima dimensiune a comunicării este chiar continuitatea. Nu putem renunța la ea, pentru că însăși refuzul de a comunica este o comunicare în sine.
Apoi vine aspectul relațional, definind în cadrul unui schimb de informații o anumită interpretare, urmat de punctuație, de care depinde însăși natura relaționării prin comunicare. Pentru exemplificare, voi aminti despre faimoasa glumă cu virgula, care trebuia pusă în mijlocul unei fraze. Sensul dat de bărbați („Dacă bărbatul ar cunoaște valoarea pe care o are, femeia ar merge în patru labe.”) fiind total opus celui dat de femei („Dacă bărbatul ar cunoaște valoarea pe care o are femeia, ar merge în patru labe.”). Este normal, pentru că „femeile sunt de pe Venus, iar bărbații de pe Marte”. Copiii apar la mijlocul distanței și așa se suprapopulează Pământul… Putem continua cu dialogul dintre Winston Churchill și o distinsă doamnă, care-i mărturisea că, dacă ar fi fost soțul ei, iar fi dat să bea otravă. Răspunsul lui a păstrat același ton: „Stimată doamnă, dacă ați fi soția mea, chiar aș bea-o!”
Ultimile dimensiuni sunt date de laturile analogice și digitale ale comunicării, dar și de simetria ori complementaritatea acesteia. De cele mai multe ori, oricât de tare am răcni unii la alții, comunicarea non-verbală rămâne cea mai puternică și cea care transportă două treimi din informație, chiar dacă nu este și cea mai precisă. Uneori suntem precum câinii, avem o privire inteligentă, dar nu știm să ne exprimăm. Și atunci apar cuvintele, care, de cele mai multe ori, împachetează sensul în poleială, așa cum învelește marmota ciocolata în staniol.
Perspectiva puterii ne dă și ultima dimensiune a comunicării, simetria sau complementaritatea. Simetria vine după ea cu echilibrul dat de egalitatea participanților, iar complementaritatea cu eventualitatea unor relații de subordonare. Din păcate, celor mai mulți nu le place simetria și preferă subordonarea!
Alte articole interesante:
Managementul specific pentru generația Y
Sunteți născuți pentru a fi antreprenori?
Adevăruri care trebuie cunoscute înainte de a deveni antreprenori
