Blog

Blog

Comments (1) - Dezvoltare Personală

Ce însemnă cu exactitate reușita pentru dumneavoastră?

Aspirați la reușită, ceea ce, în general, este sănătos și legitim. La reușita financiară pentru a garanta securitatea, hrana și educația familiei dumneavoastră, la o înflorire sentimentală, o împlinire personală, la exercițiul puterii și a unor responsabilități, chiar a unei anumite recunoașteri ori considerații sociale… Ceea ce contează este obiectivul personal de reușită (OPR) compus din toate aceste ingrediente dozate într-o manieră personalizată. Validarea locului banilor, a vieții afective, a angajamentului personal și a valorilor proprii, a sănătății, ajută la o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră să reușiți și să vă inspire acțiunile.

Locul banilor

Bineînțeles, vreți să câștigați bani, ca majoritatea angajaților și a conducătorilor. Acest lucru face parte din cultura dumneavoastră, din spiritul întreprinzător și al reușitei. Nimeni nu vă poate reproșa definirea banilor ca o componentă a reușitei, dar ce înseamnă aceștia pentru dumneavoastră? Este normal să vă puneți această întrebare în mod regulat pe parcursul vieții dumneavoastre active pentru a vă da seama dacă definiția dumneavoastră dată succesului s-a schimbat, pentru că nu trebuie niciodată sacrificate celelalte componente ale reușitei pe altarul profitului rege.

Locul vieții afective

Ce înseamnă succesul și cât timp sunteți dispuși să investiți? Dragostea este o nevoie fundamentală mai mult sau mai puțin resimțită, în funcție de modul în care reușita dumneavoastră menajează un oarecare timp pentru a-l petrece în compania relațiilor voastre. Nu numai soțul/soția sau partenerul, dar și prietenii, familia și orice altă relație importantă în viața dumneavoastră. Favorizați raporturile autentice, relațiile afective și amoroase susținute necesită timp. În calitate de antreprenor, manager ori angajat foarte activ puteți să considerați în anumite momente că a câștiga bani și a munci pentru întreprinderea dumneavoastră trece înainte de orice. Din anumite puncte de vedere, atunci când debutați, este adevărat. Dar pe măsură ce avansați, vă maturizați și vă cresc responsabilitățile, trebuie să aveți grijă să reușiți și în viața afectivă, cu riscul de a vă pierde echilibrul care vă face să reușiți în afaceri. De aceea este de o importanță primordială să hotărâți cât timp investiți în acest „ingredient” al reușitei și de a lua rapid măsurile care se impun.

Locul angajamentului dumneavoastră personal

Spiritul antreprenorial merge de mână cu un angajament dur, prelungit, fără a vă menaja timpul și energia. Antreprenoriatul este o călătorie dificilă, în special în primii ani, când creați afacerea. Cu cât întreprinderea crește și rezultatele se ameliorează, cu atât mai mult vă veți alege timpul de lucru pe perioada unei zile. Când v-ați lansat, v-ați investit total și ați petrecut un timp nebun la birou sau la clienți. Ce vreți să faceți cu viața dumneavoastră dictează tipul de întreprindere pe care o vizați și vă condiționează succesul.

Locul valorilor dumneavoastră

Conștiința profesională, acest sentiment de entuziasm în respectul valorilor meseriei dumneavoastră și a celor transmise prin educație, această voință de a lucra bine și de a vă achita de obligații, este comandată de conștiința fiecăruia. Ambițiile voastre profesionale sau pur și simplu activitățile cotidiene trebuie să respecte aceste reguli nescrise care vă reflectă modul de viață în societate. Nu folosește la nimic să reușiți, dacă acest lucru se face cu prețul propriei morale, așa că trebuie să vă identificați corect valorile, cele pe care vreți să le respectați și ce vă cere să faceți reușita pe care o urmăriți. Conștiința este o condiție a reușitei personale și profesionale.

Locul sănătății

Oricât succes ați avea, cât mai contează dacă sunteți bolnavi ori nu vă simțiți bine în pielea dumneavoastră? Trebuie să decideți și să integrați în viață importanța levierului „bunăstare” ca parte integrantă a reușitei dumneavoastră globale. Acest lucru merge de la regimul alimentar până la exercițiile fizice pe care trebuie să le integrați în fiecare zi, până când devin o rutină. Succesul nu este o destinație, dar starea dumneavoastră de sănătate fizică și morală este o obligație „vitală”. Ați fi reușit dacă atingeați succesul în planul afacerilor cu prețul unei sănătăți degradate, a unei stări fizice și psihice deplorabile care vă împiedică să profitați de succes, de timpul liber pe care vi-l poate procura și de relațiile de familie și de prietenie?

Alte articole recomandate:

Câteodată e bine să fii agasant…

Idei inovatoare pentru motivarea și fidelizarea salariaților

De ce trebuie recrutat mai ales un potențial

O schimbare de unghi – de la managementul de tranziție la cel de transformare

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *