Blog

Blog

Comments (1) - Dezvoltare Personală

Râsul – un instrument de management în perioadă de criză

Râsul, provocat de situațiile comice și de umor este comunicativ, transmisibil, factor de legături sociale și de apartenență la un grup. El servește de asemenea la evadarea din cotidian și la aspirarea unei guri de oxigen. Trebuie privilegiat ca un adevărat instrument de manegement.

Râsul universal

Ființa umană râde de 12 ori mai puțin singură decât în prezența altor persoane. Râsul are un rol social. Conform cercetătorilor în psihologie cognitivă, aceleași părți ale creierului sunt activate de o povestire nostimă. Râsul este în general declanșat când se acumulează o tensiune. În Japonia, oamenii se forțează să râdă atunci când sunt supuși unei frici iraționale. Râsul eliberează hormoni care contrabalansează efectele stresului, ne înveselește și ne înștiințează că nu există niciun pericol. Conform studiului lui Marco Sanpietro, profesor la Universitatea Bocconi din Milano, francezilor și italienilor le place să râdă de alții, dar nu de religie. Americanii, nemții și japonezii apreciază jocurile de cuvinte, dar mai puțin umorul cu conotație sexuală. Autoironia este un „sport” britanic, american și japonez, zice tot profesorul Sanpietro, care bineînțeles, probabil nu a vizitat România. În gestionarea conflictelor, acesta transmite mesajele într-o manieră indirectă, atenuând brutalitatea sau agresivitatea, ca și în cazul negocierilor pentru semnarea unor contracte.

Râsul și leadership-ul

Este și un instrument de leadership. Prin râs și zâmbet conducătorii reduc stresul colaboratorilor lor și le cresc performanțele. Umorul ameliorează creativitatea, favorizând „asocierile mentale neobișnuite”. Este totuși bine să avem o limită, pentru că umorul poate de asemenea reduce percepția riscului și să mascheze o incertitudine, tensiunile în sânul unei echipe sau o lipsă de organizare, iar pe plan internațional, atunci când este interpretat greșit, poate deveni o bombă cu ceas.

Râsul, instrument al resurselor umane

Râsul în întreprindere este practicat în Japonia, Statele Unite, în Canada și țările scandinave. Directorii marilor grupuri internaționale gestionează astfel stresul colaboratorilor și îi ajută să-și exploateze întregul lor potențial. Întreprinderile franceze sunt pe cale să descopere și ele râsul ca instrument de resurse umane, care aduce binefaceri la nivel individual și organizațional: reducerea stresului, senzația de bine și de destindere, îmbunătățirea autoîncrederii și a comunicării, energie demultiplicată, optimizarea pentru reluarea activităților și o mai bună concentrare, adaptarea comportamentului la relațiile profesionale, ameliorarea atmosferei de lucru.

Umorul, de consumat fără moderație

Umorul aduce o ranforsare a leadership-ului, ameliorează înțelegerea mesajelor, suscită coeziunea echipei și convivialitatea. În momentul în care conjunctura economică și ambianța la locul de muncă, cu restricțiile bugetare, partajarea mijloacelor, suprimarea unor posturi, planurile sociale, se deteriorează, râsul și umorul sunt aliații liderilor și conducătorilor. Directorii în perioade de criză trebuie să iasă din jargonul care anesteziază trupele și să le scuture pentru a le trezi și a le dinamiza. Râsul împărtășit sudează echipele. Tot profesorul Sanpietro, autor al tezei „Umorul în echipele de proiecte internaționale” îi dezvăluie toate binefacerile. Cu râsul, conducătorul crează o bună ambianță de lucru într-o manieră omogenă între persoane diverse, cu diplome de orice natură, din servicii antagoniste, cu personalități multicolore. Râsul coalizează, atinge mintea, inima și măruntaiele. (Nu degeaba zicem noi că râdem până ne doare burta!) În perioade de criză care necesită sacrificii, eforturi și schimbări, el reduce nivelul dramatic și ușurează angoasele. Cu umor detensionăm micile războaie între echipe, făcându-le să colaboreze după o fuziune sau o reorganizare.

Râsul performant

Marco Sanpietro detaliază performanțele ironiei în rezolvarea unui conflict sau a unei negocieri. Mai mult, în momentul mondializării, el are în interiorul întreprinderii o importanță universală. Un studiu pe lângă circa 2.000 de salariați din G8 (Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia) pune în evidență beneficiile pentru întreprindere: memorizarea  accelerată a regulilor impuse, agresivitatea diminuată între colegi și o rezistență crescută la agresiunile externe. Evident, a face să râdă este un dar, iar nevoia ne învață cum să evităm să jignim, să fim integratori și concilianți.

Alte articole complementare:

Dacă nu-ți prioritizezi singur viața, altcineva o va face!

Instrumente și tehnici pe care trebuie să le stăpâniți pentru managementul schimbării

Până la urmă suntem ființe umane sau doar capital uman?

Calitatea vieții la locul de muncă impactează performanțele întreprinderii

 

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *