Blog

Blog

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Despre clica care ne conduce cu un dispreț suveran

Ludovic al XIV-lea și al XV-lea au avut două devize pe care mafiotul șef al României de azi pare că le-a îmbinat în montajul disperat pentru a scăpa de locul acela liniștit și fără verdeață, care îi transfomă pe toți în mari scriitori: „Statul sunt eu” și „după mine potopul”.

Acțiunile din ultimele 24 de ore ale guvernului de marionete neînsuflețite pe care le mânuiește (a nu se confunda cu Pinochio sau Buratino, care aveau suflet) și ale principalilor săi aliați, mi-au amintit de definiția lui Ben Franklin: „democrația este doi lupi și-o oaie care votează cine pe cine mănâncă la cină”. Și Tăriceanu ne-a confirmat-o cu a lui „după alegeri, democrația nu mai este treaba poporului”. Și atunci ce faci când constați că, prin neprezentarea din duminica orbului, te-ai trezit cu cei doi lupi paznici la stână, orchestrând o nouă marțe neagră? Chestia asta nu a prevăzut-o nimeni, că cetățenii s-ar putea trezi din somnul rațiunii, înainte de termen, și ar putea încerca să scape de monștrii pe care tocmai i-au născut.

Bineînțeles capitalismul are viciul lui inerent, așa cum ne-a învățat Churchill: „repartiția inegală a bogăției”, iar mafioții ăștia, pe lângă absolvirea păcatelor trecute, și-au tipărit și indulgențele pentru cele viitoare, numai 30 de miliarde pe an timp de trei ani și jumătate. În ultimele 6 luni trebuie să facă ciocul mic, pentru că vin ăilalți și s-ar putea să-i reclame, conform ordonanțelor scrise și publicate pe hârtie igienică.

Acum aproape 20 de ani au fost împușcați doi bătrâni care dădeau indicății… I-au împușcat repede, în ziua de Crăciun, fiindu-le teamă de ceea ce ar fi putut spune în cadrul unui proces public, la care am fi avut dreptul. Dacă ar fi fost împușcați mai mulți atunci probabil această mafie nu s-ar fi instalat atât de confortabil. Astăzi suntem civilizați și nu-i mai împușcăm, iar sălile de lectură ale bibliotecilor de la Rahova, Jilava, Târgșor, Poarta Albă și a altor stabilimente similare sunt supra-aglomerate, dar cred că mai putem înghesui încă o mie sau două de scriitori, iar eventuala amendă de la CEDO o putem plăti din ceea ce le confiscăm. Deși, dacă-i întrebi, toți sunt „săraci și cinstiți” și nu ne pot da nici praful după tobă.

Deja suntem în stradă câteva sute de mii de fani ai acestor viitori scriitori de succes și nu ar trebui să ne mișcăm de-acolo, cu orice risc, până nu reușim să anulăm ceea ce au făcut, nu-i încuiem în sala de lectură, pierzând apoi cheia!

Avem nevoie de o nouă clasă politică formată din oameni integri, de dreapta și de stânga, liberali și social-democrați, dar care să provină numai din mediul privat, din economia reală. Oameni care să anuleze privilegiile pe care și le-au acordat ăștia, fără a-și crea altele pentru ei… Oameni care să nu știe și să nu învețe să fure, care vor lucra și pentru noi atunci când o fac pentru sine.

E doar un vis, știu, dar merită visat și încercat să-l transformăm în realitate opunându-ne mafiei, care conduce această țară cu un dispreț suveran pentru noi, cei mulți. Și care crede că-și poate cumpăra libertatea și dreptul la furt cu o mărire a salariului minim și a pensiilor, ipotecându-ne viitorul deja adus la un nivel nemaiîntâlnit de precaritate.

„Cine și ce să viseze

În timpul crescut peste noi –

Nămeți grei de somn

Prin care cu gesturi viteze

Și lente se mișcă

Lunateci eroi?”

Să îndrăznim să visăm chiar dacă trebuie să stăm în frig pentru a-i opri. Unii dintre noi am mai făcut-o și în ’89. Și nu uitați:

„…cât de bine și de cald e-acasă,

Când unul altuia ne suntem țară.”

Versurile îi aparțin Anei Blandiana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *