Principiile managementului echitabil
Managementul echitabil acoperă un anumit număr de practici de management fondate pe principiul unui echilibru corect între performanța economică și/sau operațională a întreprinderii și bunăstarea personalului. El plasează persoana umană în centrul preocupărilor întreprinderii propunând un tratament echitabil, care respectă drepturile fiecăruia și aduce bunăstarea socială. Acesta crează ansamblul condițiilor manageriale proprii dezvoltării în fiecare individ al angajamentului personal față de întreprinderea în care lucrează, sursă de performanță durabilă pentru colectivitate.
O Cartă a Managementului Echitabil adună ansamblul principiilor managementului echitabil.
Context, mize, obiective
Criza economică și financiară a adus la lumină necesitatea de a face să evolueze practicile manageriale în întreprinderi. Într-un context de tranziții demografice și economice, de mondializare și de concurență exacerbată, de exigențe în creștere pentru piețele financiare, de restructurări și delocalizări costisitoare din punct de vedere social. Încrederea salariaților în viitor scade, iar suferința la locul de muncă crește, alimentată de lipsa de sens și absența recunoașterii.
Managementul Echitabil constă în punerea la punct și întreținerea în interiorul întreprinderii:
- A ambițiilor și valorilor la dimensiuni umane, ecologice și sociale puternice;
- A unei organizări clare, adaptate, coerente și evolutive;
- Unui management propice dezvoltării energiilor și talentelor;
- A relațiilor interpersonale fondate pe respectul mutual și al recunoașterii;
- A unei gestiuni proactive și performante a schimbării;
- A unui comportament etic și civic.
El vizează dezvoltarea, la toate nivelurile întreprinderii, a inteligenței colective permițând acesteia să facă față mizelor și să reconcilieze economicul cu umanul.
Cine nu are în jurul lui o persoană care a fost supusă unor presiuni în mediul de lucru și care au condus-o la surmenaj? Cine n-a auzit sau n-a văzut în media articole despre riscurile psiho-sociale care conduc la „burnout” sau chiar, în anumite cazuri extreme, la sinucidere? Managementul Echitabil propune o reflecție și axe de ameliorare pentru a evita să se ajungă acolo, încercând în același timp ameliorarea performanței globale a întreprinderii.
Marile principii
Un ansamblu de practici conciliind performanța economică și bunăstarea socială constituie fundamentele Managementului Echitabil. În acest demers, întreprinderea se angajează să:
- Considere bunăstarea umană ca o sursă de performanță și nu ca un beneficiu colateral;
- Să impulsioneze o dinamică colectivă ambițioasă pe termen lung;
- Să integreze schimbarea ca un context permanent.
La nivel de management se referă la:
- Preferința acordată inteligenței colective față de supunerea pasivă;
- Un sprijin curajos pentru valori și etică;
- A ști să asculte colaboratorii și să răspundă așteptărilor legitime;
- Punerea la punct a unei relații ierarhice pline de respect, încredere și motivație.
Pentru fiecare colaborator, oricare ar fi nivelul său ierarhic, așteptările se referă la:
- Înțelegerea direcției întreprinderii;
- Înțelegerea rolului propriu în întreprindere;
- Înțelegerea contribuției sale în echipă și în întreprindere.
Carta Managementului Echitabil
Elaborată de conducători de întreprinderi și specialiști în management, Carta Managementului Echitabil se declină în 16 puncte grupate în patru mari capitole:
Întreprinderea ambițioasă și exemplară
- Ambițiile întreprinderii, proiectele, organizarea și funcționarea sa stau mărturie unui angajament către valorile umane, ecologice și sociale, care fac obiectul comunicărilor regulate corespunzătoare și sunt integrate la toate nivelurile.
Omul în centrul managementului
- Concentrarea, dialogul și delegarea sunt stâlpii unui model de management în care progresia competențelor și evoluția în carieră integrează proiecte personale, iar relațiile interpersonale sunt fondate pe respect mutual și recunoaștere. Trebuie subliniată importanța luării în considerare a „dimensiunii umane a întreprinderii”, ca în cazul, de exemplu, a managementului participativ.
Manageri responsabili și implicați
- O gestiune transparentă și corectă a remunerațiilor, un management previzional peren al efectivelor, integrarea diversității și un demers proactiv de prevenire a riscurilor la adresa sănătății, siguranței și mediului sunt în centrul preocupărilor managerilor.
Întreprinderea etică și civică
- Luarea în considerare a imperativelor de etică, de dezvoltare durabilă și de responsabilitate socială a întreprinderii, conjugate cu grija pentru calitatea produselor și serviciilor este sursa relațiilor armonioase cu furnizorii și partenerii întreprinderii.
Formări profesionale în Management Echitabil
Există un anumit număr de cursuri de formare profesională care permit managerilor operaționali și specialiștilor din întreprinderi să se familiarizeze cu practicile managementului echitabil:
- Aducerea fiecărui manager la situația de a-și fonda propriul stil pe o relație pozitivă și echilibrată;
- Dezvoltarea performanței contributive a echipelor;
- Creșterea capacității managerilor de a întări calitatea comportamentală;
- Așezarea pe baze durabile a coeziunii echipei și a credibilității managementului;
- Organizarea delegării, concilierea exigenței și asistenței;
- Crearea cu colaboratorii a unui veritabil contract de progres partajat.
Pentru un management mai uman
Managementul Echitabil oferă managerilor instrumente și cadrul de organizare pentru o practică care se sprijină pe angajament și responsabilitate.
El se bazează pe capacitatea de a construi metode de management care caută resurse individuale și colective și susținere profesională. El favorizează delegarea ca instrument de partajare a recunoașterii reciproce a competențelor. Explorează problematicile angajând soluții responsabile, eficiente și protective pentru organizație, misiunile sale, utilizatorii, clienții și colaboratorii săi. Pune o reflecție etică asupra exercițiului puterii și al luării deciziilor. Și susține legitimitatea fondată pe competență, experiență și confruntarea cu responsabilitatea.
Managementul Echitabil se sprijină pe noțiunile fundamentale de etică ale relației și mai ales pe schimbarea în practicile și dispozitivele ierarhice.
Aplicarea în managementul de proiect
Principiile Managementului Echitabil se aplică perfect managementului de proiect pentru a pune la punct o ambianță sănătoasă și plină de sens. De aici decurg practici care trebuie răspândite în organizație:
- Explicarea poziționării fiecărei decizii de proiect într-o totală transparență față de context și criteriile de guvernanță;
- Impunerea exemplarității pentru responsabilii de proiect la toate nivelurile în orice circumstanță prin implicarea tuturor părților în decizii;
- Multiplicarea oportunităților de recunoaștere pentru a reda plăcerea de a munci chiar și în situații de criză;
- Dezvoltarea întâlnirilor informale pe teren în jurul evoluțiilor majore ale proiectului;
- Punerea la punct al unui pilotaj optim centrat pe elementele fundamentale ale proiectului, valorizând eforturile și transparent față de toți în raportări.
Articole complementare pe care, poate, nu le-ați citit:
Diferențele între o întreprindere eliberată (holocrație) și o organizație clasică
Ce este holacrația? (în engleză holacracy)
Comportamente nepotrivite pentru un lider
Ce nu trebuie să-i spuneți niciodată patronului
Sunteți lideri sau doar vă place cum sună? - Bogdan Buzdugan
4:59 PM, June 2024
[…] Principiile managementului echitabil […]