Blog

Blog

Comments (1) - Dezvoltare Personală

Omul invizibil

Punct și de la capăt. O altă săptămână a venit și s-a dus, ați trimis aplicații fără număr, i-ați contactat pe toți cei pe care-i știați în rețea și din rețeaua prietenilor. Și încă n-ați primit niciun răspuns. Telefonul nu a sunat nici măcar odată pentru a vă chema la un interviu.

Săptămâna trecută a fost la fel, chiar dacă ați urmat sfaturile prietenilor și ați făcut tot ce vi s-a spus să faceți în cărțile și articolele despre cum să-ți găsești un job.Iar rezultatul a fost același: nu s-a-ntâmplat nimic!

Frustrat începeți să vă întrebați: „Unde greșesc?” Vă simțiți ca într-un labirint în care nu contează în ce direcție mergeți pentru că oricum nu ajungeți nicăieri.

Până nu demult companiile vă sunau să vă întrebe dacă sunteți interesat să acceptați o nouă provocare la ei. Pe vremea aceea nu erați disponibil. Acum sunteți, dar… Ce credeți? Ei nu mai sună. De când ați rămas fără slujbă și ați reintrat pe „piața muncii” nimeni nu mai este interesat de dumneavoastră. Dintr-o dată v-ați transformat în omul invizibil și continuați să vă întrebați: „Ce se întâmplă?” „De ce CV-ul meu nu mai este dintr-o dată bun?” Sunteți același din punct de vedere profesional, iar aptitudinile și cunoștințele sunt aceleași.

Singurul lucru care s-a schimbat este faptul că sunteți șomer într-un moment când economia nu merge bine, iar companiile nu se grăbesc să angajeze. Și pentru a face lucrurile și mai rele, puținele companii care mai fac angajări au decis să angajeze oameni care deja lucrează în loc să dea o șansă celor care sunt disponibili, gata și doritori să înceapă imediat.

V-ați simțit vreodată INVIZIBIL?

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *