Blog

Blog

Comments (0) - Uncategorized

Leadership-ul inspirațional începe cu responsabilitatea personală

De-a lungul anilor, unul dintre topicurile cele mai dezbătute cu clienții, colegii și prietenii a fost explorarea modului în care poți deveni un lider inspirațional mai bun. Răspunsul este un pic diferit pentru fiecare în parte, dar principiul fundamental rămâne același: asumați-vă responsabilitatea personală pentru a fi – și a rămâne – inspirat. Oamenii urmează în mod natural liderii care încarnează o abordare inspirată a muncii și, bineînțeles, a vieții.

Dar responsabilitatea personală pare să-și piardă din popularitate în ultimul timp. Cel puțin dacă țineți pasul cu știrile, se caută mai mult un mod operațional cu intervenție directă și un control strict, decât un principiu călăuzitor al libertății personale și al responsabilizării. Și totuși, aceasta este o veste bună pentru liderii care păstrează dorința și abilitatea de a se dirija pe ei înșiși. Pe măsură ce liderii care emană o responsabilitate personală inspirațională devin mai rari, valoarea lor pe „piața leadership-ului” crește, iar cei care vor să urmeze asemenea lideri îi caută și-i găsesc.

Benjamin Franklin a avut dreptate acum peste 200 de ani când a spus: „Devreme la culcare și trezirea devreme îl fac pe om sănătos, bogat și înțelept.” Și acesta nu este un obicei prost de dezvoltat, pentru că liderii de azi, în căutarea inspirației personale vă vor duce prin trei zone cheie similare din lista lui Ben. Liderul inspirațional din ziua de azi este sănătos și viu, condus mereu de valori personale contagioase.

Sănătatea

Anumiți șefi aud destul de des cuvintele „Arătați cam obosit astăzi” – dar liderilor inspiraționali li se întâmplă rar. În schimb, aceștia sunt descriși adesea ca „locomotive” sau „persoane cu o energie extraordinară”. O parte importantă este dată de modul în care munca dumneavoastră vă inspiră din punct de vedere emoțional, dar nu puteți ignora influența vitalității fizice de bază asupra modului în care sunteți perceput. Cunosc mulți lideri care spun că nu au niciodată timpul și nici – destul de ciudat – dreptul să aibă grijă de propria lor vitalitate și se așteaptă să fie în stare să facă lucrurile să avanseze printr-un fel de magie care curge din așteptările personale. Este un nonsens. Oamenii nu urmează lideri obosiți și morocănoși. Asumați-vă responsabilitatea personală pentru cinci obiceiuri zilnice referitoare la nutriție (nu mâncați prostii), exerciții fizice (măcar 20 de minute în fiecare zi), apă (beți suficientă), somn (dormiți măcar 7 ore) și suplimente (luați cel puțin unul bun). După câteva zile nu veți mai arăta obosit pentru că nu veți mai fi obosit.

Bogăția

Intuiția dumneavoastră vă spune că oamenii îi urmează pe cei pe care-i percep ca având succes. S-ar putea să nu fiți bogat din punct de vedere financiar – încă – dar dacă citiți acest text probabil aveți totuși ceva de numărat. Deci, deși nu consider că trebuie să deveniți un materialist sau avid după bani, cred că cei care vă urmează au nevoie să vadă că sunteți mulțumit cu ceea ce aveți și că sunteți capabil să vă construiți succesele. Fiți atent cu resursele dumneavoastră personale (și cu cele ale afacerii) și vă veți inspira echipa să facă la fel. Partajați creditul pentru realizările dumneavoastră și cei care vă urmează vor crește atât numeric, cât și în calitate. Pur și simplu găsiți o modalitate de a de a semăna succesul, iar ceea ce veți recolta va fi tot succesul.

Înțelepciunea

Eu definesc înțelepciunea ca fiind istețimea condusă de valori. O listez pe aceasta nu numai ca un punct din ceea ce a spus Ben Franklin, ci și prin prisma faptului că, pentru majoritatea oamenilor care doresc să devină lideri inspiraționali mai buni, sugerez acesta ca un punct logic de pornire. Sunteți deja destul de inteligenți datorită educației și experienței, deci acum aveți nevoie să faceți inventarul valorilor personale și să fiți siguri că le respectați în fiecare zi.

Când sunteți perceput ca un lider condus de valori personale inspirate, sunteți un punct de forță. De fapt, unul dintre liderii cei mai inspirați pe care i-am întâlnit este cea cu care m-am căsătorit – oamenii o urmează instinctiv pentru că întotdeauna va face „ceea ce trebuie”, de fiecare dată. Deci care sunt valorile dumneavoastră și cum se leagă ele de business? Care este acel „de ce” care vă mână? Imaginați-vă acest lucru și cei care vă urmează vor înflori.

De prea multe ori am sfătuit un lider tânăr care aștepta pe altcineva (de obicei un șef sau un client) să-l inspire sau care spunea cât de „neinspirațională” este munca sa, ca un motiv de a fi acel șef obosit și morocănos care n-ar fi vrut să fie. Chiar dacă este adevărat că oamenii sănătoși caută medii sănătoase și că trebuie să vă schimbați slujba dacă într-adevăr credeți că munca dumneavoastră intră în conflict cu valorile dumneavoastră, de cele mai multe ori aveți ceea ce vă trebuie la îndemână dacă veți învăța s-o apreciați.

Zilele astea, nimeni n-o să vină să vă inspire. Trebuie s-o faceți singuri. Și nimeni n-o să aibă grijă de dumneavoastră, în mediul din ziua de azi. Trebuie să vă asumați personal responsabilitatea de a forma o echipă, de a porni o afacere, de a lansa un produs, de a rezolva o problemă, de a crea experiența… sau să construiți o capcană de șoareci mai bună. Deci fiți inspirați. Fiți vii, plini de încredere, acei liderii conduși de valori care știți că sunteți meniți să fiți.

Alte articole recomandate:

De ce gândurile negative sunt cel mai mare dușman al succesului

5 sfaturi pentru a mânca mai bine la locul de muncă

Gestionarea stresului înaintea unui interviu de recrutare

Formarea, accelerarea şi maturizarea echipelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *