Balizaţi-vă drumul spre reuşită!
Poate că sunteţi un visător raţional, care vrea să-şi realizeze un vis major fără să fie gata să-şi asume cel mai mic risc. Şi mai ales să nu perturbe acel status quo şi să mizeze doar pe proiecte sigure. Încă visaţi! Totuşi, dacă vreţi să avansaţi spre o destinaţie ambiţioasă, trebuie să ieşiţi din zona dumneavoastră de confort. O soluţie verificată este aceea de a fixa obiective, de a vă dota cu o foaie de drum balizată cu etape, tot atâtea momente cheie pentru a vă canaliza mai bine neliniştea, de a valida progresul, de a face reglaje şi de a măsura viabilitatea planului dumneavoastră.
Este harta dumneavoastră personală a succesului
Abordarea constă în crearea une foi de drum personalizate pentru trasarea succesului dumneavoastră. Porniţi într-o călătorie, care poate fi lungă, cu prieteni şi parteneri. Cel mai adesea, cunoaşteţi destinaţia finală, dar nu întotdeauna. Cum drumul va fi destul de lung, aveţi interesul de a fixa etape intermediare care vă vor baliza avansarea. Va trebui să treceţi prin obiective minore, mai apropiate, care sprijină eforturile dumneavoastră de atingere a destinaţiei finale. Crearea unei foi de drum personalizate către destinaţie vă conduce spre definirea a 3 tipuri de obiective.
Fixarea unui obiectiv pe termen lung
Începeţi întotdeauna prin elaborarea unei destinaţii ambiţioase, un obiectiv pe termen lung care va necesita ani pentru a fi atins. Determinaţi-l cu tronsoane teoretice importante, cu etape prezumate, a căror alegere va influenţa determinarea obiectivelor intermediare şi imediate. O destinaţie profesională trebuie să fie mare, un obiectiv ambiţios determinat într-o manieră mai exactă. De exemplu vă puteţi fixa ca destinaţie finală specifică „Să devin Preşedinte Director General al grupului X”, sau un scop mai vag, cum ar fi „Să devin unul dintre primii 10 directori financiari din România”, în timp ce un obiectiv extrem de vag ar fi „Să lucrez în industria modei”. Aveţi interesul de a fi cât mai precis posibil. O dată ce aţi fixat marea destinaţie profesională, puteţi fixa diferitele puncte de control de-a lungul parcursului dumneavoastră.
Determinarea obiectivelor imediate
Creaţi-vă obiective imediate, mici, şi atribuiţi-le o dată limită apropiată în timp. Pentru a intra în miezul subiectului şi a măsura eficienţa iniţiativelor dumneavoastră este bine să plasaţi aceste obiective în termen de o săptămână. Începeţi prin a vă întreba ce trebuie să faceţi imediat pentru a contribui la proiectul dumneavoastră şi a vă poziţiona pe traiectoria bună sau ce detalii puteţi regla în orele care vin pentru a vă orienta spre ţintă. În acest stadiu este mai bine să fiţi realist, realizarea obiectivelor imediate reprezintă primii paşi în această aventură profesională, contribuie încă parţial şi într-o manieră inegală la dezvoltarea dumneavoastră finală, iar energia creşterii dumneavoastră se va îmbogăţi pe măsura atingerii obiectivelor intermediare.
Alegerea obiectivelor intermediare
Obiectivele intermediare, mai mari decât cele imediate, se pot poziţiona într-un cadru lunar sau anual pentru a obţine îndeplinirea lor. De exemplu un obiectiv intermediar poate corespunde unei sesiuni de formare profesională, o ucenicie, un coaching sau un seminar. Dacă obiectivul dumneavoastră final necesită schimbarea domiciliului sau părăsirea unui job pentru un altul, integraţi direct fiecare dintre aceste evenimente în planificarea etapelor dumneavoastră intermediare. Sinergia obiectivelor intermediare vă poate propulsa mai repede spre punctul final al călătoriei. Cu siguranţă realizarea lor vă va împinge în afara zonei dumneavoastră de confort, dar este preţul care trebuie plătit pentru această călătorie. Reuşita se obţine cel mai adesea prin lipsa de confort a situaţiilor care vă incită să vă repuneţi în discuţie şi să progresaţi spre destinaţia profesională pe care doriţi să o atingeţi.
Alte articole recomandate:
O strategie câștigătoare pentru afirmarea valorii dumneavoastră profesionale
Opriți-vă din a vă denigra pentru a putea reuși!
Sfaturi pentru crearea unor scrisori de intenție convingătoare - Bogdan Buzdugan
2:29 PM, June 2024
[…] Balizaţi-vă drumul spre reuşită! […]