Blog

Blog

Comments (0) - Dezvoltare Personală

Ascultați mai mult pentru a motiva mai bine

O achetă care a vizat 32.000 de persoane, condusă de firma Leadership IQ prezintă niște rezultate interesante referitoare la timpul pe care trebuie să-l petreacă un conducător pentru coordonarea unui colaborator. Există oare un timp minim, un număr de ore magice pentru a-i mări eficiența? Iată câteva explicații.

6 ore pe săptămână pentru fiecare colaborator

În cadrul acestei anchete, cei sondați estimează numărul de ore petrecute săptămânal cu șefii lor direcți. Ei răspund dacă se simt inspirați de munca lor, dacă ar recomanda organizația altora și de ce li se pare interesant postul lor. Colaboratorii care petrec între una și șase ore cu șefii lor direcți se simt cu 29% mai inspirați. Studiul descoperă o relație între timpul petrecut cu șeful direct și nivelul de implicare. În principiu, cu cât mai mare este acest timp cu atât mai bine, iar implicațiile interesante ating organizarea întreprinderii în general.

Petrecerea timpului cu șeful direct motivează

În majoritatea cazurilor petrecerea unui interval mai mare de timp cu șeful este un lucru bun. Colaboratorii care petrec între 1 și 6 ore cu șefii lor direcți devin cu 29% mai inspirați, 30% mai implicați (deci susceptibili să-și recomande compania), 16% mai inovatori și 15% mai motivați (găsesc ceva interesant în majoritatea sarcinilor). Ancheta nu dă o explicație a acestei cifre magice – 6. Autorii presupun că acesta ar putea fi timpul necesar validării anumitor principii de bază, care ar conduce colaboratorul la găsirea unui sens în ceea ce face. Dincolo de această limită colaboratorul nu va mai aprecia timpul petrecut împreună. Fiecare studiu are limitele sale și, în ciuda mărimii, acesta are și defecte. Persoanele estimează timpul petrecut cu coordonatorul lor adiționând timpul petrecut față în față cu apelurile telefonice, e-mail-urile, fără să țină un adevărat jurnal al timpului în timpul unei săptămâni de lucru. Majoritatea dintre ei nu au un simț real al timpului petrecut cu o singură persoană. Apoi, implicarea unui colaborator depinde de multe lucruri. Cei cărora le plac șefii lor pot bineînțeles să petreacă mai mult timp cu ei, chiar dacă legile lui Murphy au încercat să controleze acest lucru.

Această constatare a celor 6 ore are și alte implicații interesante. Reacția contra acestei modalități de partajare a timpului are un punct de randament descrescător. A fi în întâlniri cu șeful timp de 20 de ore pe săptămână este insuportabil, persoana respectivă gândindu-se că a pierdut destul timp „în clasă” și acum trebuie să meargă „să-și facă temele”. Munca la domiciliu, una până la trei zile pe săptămână, lasă spațiu pentru cele 6 ore de interacțiune față în față. Celor care lucrează la distanță cea mai mare parte a timpului este dificil să li se consacre atâta timp, iar când sunt prezenți nu le puteți monopoliza timpul, pentru că există riscul demotivării.

Coordonarea a numai 7 persoane

O anumită interacțiune poate implica mai mulți membri ai echipei, dar nu totalitatea ei. În problemele de urmărire și supraveghere, Leadership IQ constată că mare parte din timpul interactiv este în întâlniri directe. Dacă managerii au nevoie să interacționeze prin raporturi directe timp de șase ore pe săptămână, ei nu pot coordona cu adevărat mai mult de șase sau șapte persoane. Dacă aveți 50 de salariați, îi puteți doar urmări sau supraveghea, nu îi puteți conduce. De altfel, un manager care este în același timp și contributor individual poate coordona numai 3 sau 4 persoane fără să riște să-și piardă propria productivitate. Vestea bună este că cele 6 ore nu trebuie să fie formale și nici axate pe management. Blocarea a 6 ore per colaborator pe planificarea personală este nerealistă. În schimb dacă vă concentrați pe o întrevedere aprofundată în fiecare săptămână, acest lucru îl va face să vină spre dumneavoastră de câte ori are o întrebare sau un comentariu. Aceste schimburi din inițiativa colaboratorului sunt foarte prețioase deoarece înseamnă că se simte răspunzător, apreciat și capabil să reușească să facă ceea ce așteptați de la el.

Articole complementare recomandate:

Când vă pierdeți slujba, vă păstrați valoarea profesională

Adoptarea unor comportamente productive pentru o mai bună reușită

Timpul de lucru și lupta cu timpul

Angajații buni fac greșeli, iar liderii adevărați le permit să o facă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *