Cum să controlăm schimbarea
Schimbarea face parte din viață. Dar ce faceți pentru a o pune la treabă în folosul dumneavoastră?
Faceți un pas în spate și lăsați schimbarea să se petreacă sau sunteți implicat activ în căutarea unor modalități de a o face să lucreze pentru dumneavoastră?
Multă lume crede că schimbarea este dincolo de posibilitățile lor de control. Este timpul să schimbăm această noțiune.
Chiar dacă decizia de declașare a schimbării poate să nu fie sub controlul dumneavoastră (de exemplu pentru că a fost luată de nivelul superior de management), modul în care reacționați la această schimbare și cum vă planificați participarea este sub controlul dumneavoastră.
Nu este nicio greșeală în a vă exprima tristețea sau dezamăgirea referitoare la o schimbare. Acestea sunt emoții normale, sănătoase. Totuși, este important să găsiți o modalitate de dirijare a emoțiilor spre optimism și pozitivitate. Și un mod de a face acest lucru este preluarea controlului.
Cuvântul „control” are adesea conotații negative, dar în cazul schimbării ne poate elibera. Oamenii găsesc de obicei schimbarea stresantă pentru ca nu au controlul a ceea ce li se întâmplă. Deci, ca să aveți controlul trebuie să-l preluați.
Primul pas este de a face planuri și de a vă gândi la schimbare. Este vorba de a induce propria dumneavoastră direcție și de a lucra la ceea ce ar putea însemna schimbarea pentru dumneavoastră și, mai mult, la ceea ce vreți să faceți pentru asta. Puteți trasa o serie de abordări, cu beneficii și pierderi pentru fiecare din aceste opțiuni. Considerați cum puteți aplica aceste opțiuni și luați o decizie privitoare la drumul pe care-l veți alege. Atunci când simțim că avem de ales, simțim că avem controlul.
În același timp, nu rămâneți blocat și așteptați să se producă schimbarea. Mai bine deveniți „activ” față de schimbare. Adesea, în cazul programelor de schimbare, există modalități de a fi implicat. Căutați-le și participați activ. De exemplu, oferiți-vă voluntar să faceți parte din comitetul de propagare a schimbării sau să fiți implicat în programul pilot. În acest fel, o veți lua înainte și veți avea informații de primă mână despre schimbare și ce va însemna ea, inclusiv pentru dumneavoastră. Veți avea de asemenea oportunitatea de a încerca lucruri noi și noi modalități comportamentale.
Larry Bossidy și Ram Charan în cartea lor „Execuția: Disciplina de a face lucrurile” scriu că „nu ne proiectăm noi înșine în noi modalități de a face lucrurile, ci ne aruncăm în noi modalități de gândire”. Acest lucru este important, pentru că a fi gata pentru o schimbare înseamnă să vrei să faci lucrurile diferit. Ai nevoie să adopți automobilizarea, să fii activ și să planifici.
Altfel, îți asumi riscul de a lăsa pur și simplu schimbarea să se petreacă pentru tine (servil), de a-ți canaliza acțiunile în moduri contraproductive (din teamă) sau să nu obții rezultatul dorit pentru că nu ai investit energia sau timpul necesar în schimbare (stagnant).
Deci data viitoare când vă aflați în fața unei schimbări, puneți-vă întrebarea: cum pot fi mai bine pregătit pentru această schimbare și cum mă pot implica pentru a face schimbarea să lucreze pentru mine?
Îmi place foarte mult să vorbesc despre schimbare și transformare. Și să aflu cum pot ajuta organizațiile și oamenii să se recadreze și să se dezvolte!
Articole complementare recomandate:
Cele cinci axiome ale lui Watzlawick despre comunicare
Să ne concentrăm pe 4 zone atunci când conducem schimbarea
Motive pentru care vă opuneți schimbării
Liderii adevărați dau oamenilor cauze în care să creadă - Bogdan Buzdugan
2:46 PM, June 2024
[…] Cum să controlăm schimbarea […]