Blog

Blog
Călători către nicăieri – Capitolul 9/9

Călători către nicăieri – Capitolul 9/9

Înghețase, înspăimântată de cuvântul care-i scăpase ca și de crisparea de pe fața lui Victor. O, doamne, era mult prea aproape disperarea de adineaori pentru a glumi pe seama ei! Cuvântul însuși era un semnal de alarmă, o obsesie, ea deschisese gura să spună ceva cu totul inofensiv – „Preferi să mă vezi leșinând de foame?” Iar lângă ea Victor își freca fața, parcă închipuindu-și că poate șterge cu mâna crisparea.

–Mănâncă… Mănâncă… – o îndemnase cu glas răgușit.

                  Mai târziu, când stăruise asupra fiecărui amănunt ca arheologul care cerne și țărâna, nu crisparea lui Victor o uimise, ci faptul că o adăugase la înspăimântarea ei fără niciun dubiu, ca și când ar fi fost absolut firesc, să se teamă amândoi de același cuvânt. Își amintise însă cu precizie: în disperarea acelei dedublări mute se întorsese spre Victor, dar el nici n-o observase, era ocupat cu chelnerul și cu berea. Logica nu-i lăsa deci decât o singură explicație, adică tot ipoteza stranie că atunci încă nu descoperise și nici nu o apăsa senzația că traversase vreo zonă de întuneric!

                  Memoria adăugase și panica unei noi dedublări, din care cine știe dacă ar mai fi salvat-o și a doua oară o avalanșă de șocuri atât de schimbătoare și din ce în ce mai palide. Da, poate că panica acoperise totul, în orice caz pe ea o făcuse să se precipite:

–Spune-mi… Spune-mi ceva…

–Ce vrei să-ți spun? încercase s-o ajute Victor plin de bunăvoință, închipuindu-și probabil că nu poate sau nu îndrăznește să rostească o anume întrebare.

–Orice! Orice…

                  Și pentru că Victor nu găsise repede un subiect, îi propusese ea unul – primul care-i venise în minte:

–De pildă, cum o duci însurat.

                  Olga păstra pentru tot ce se întâmplase după acea întrerupere, două versiuni distincte și din când în când în contradicție: „atunci” – o versiune incompletă, stranie, adeseori de neînțeles și „mai târziu” – un fel de transcriere cât s-a putut mai coerentă, normală și bineînțeles comentată a impresiilor încă proaspete, amare, uneori incerte sau schimbătoare. Poate că în timp cele două versiuni vor ajunge să se confunde, în sensul că una dintre ele se va dovedi mai puternică și o va șterge pe cealaltă, dar deocamdată încă mai existau distincte și ea însăși nu se putea împotrivi unor pendulări amețitoare, unor salturi brutale de la un sentiment la altul pentru una și aceeași scenă. Iată: „atunci” îi oferise un subiect oarecare, grăbită să se pună la adăpostul vorbelor și mai ales al glasului lui plăcut.

–De pildă, cum o duci însurat.

                  „Mai târziu” tocmai subiectul oferit o stupefiase și în spatele grabei găsise o candoare vecină cu inconștiența. Mai de neînțeles decât schimbarea luminii la trăirea și retrăirea aceleiași scene era certitudinea ei că fusese perfect conștientă: văzuse tresărirea lui Victor, ba chiar o și înțelesese destul de corect.

–Nu-ți prea convine subiectul…

                  Adăugase însă imediat și o frază care avea să devină argument pentru stupoarea ulterioară:

–Te-am mai întrebat odată și nu mi-ai răspuns.

                  Victor se aplecasse spre ea îngrijorat și prevenitor, dar înainte de a apuca să rostească vreo vorbă sosise între ei chelnerul cu un platou și cine știe dacă nu cumva pierduse astfel prilejul de a afla ceea ce probabil nu va mai afla niciodată. Mireasma unor mici fierbinți îi ațâțase foamea într-un asemenea hal încât se năpustise pur și simplu și Victor, văzând-o, avusese și motivul și răgazul să se liniștească. Dar toate astea sunt, evident, din versiunea ulterioară. Pe moment nu se mai gândise la absolut nimic, foamea sau numai pofta acoperiseră totul și în primul moment nici n-a știut la ce se referă vorbele lui:

–Amestecat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte…

                  Desenase o buclă-două cu furculița în drum spre gură, ceea ce voia să însemne „am înțeles, te ascult”, i se păruse ei că Victor ezita tocmai în așteptarea unei confirmări.

–Am să-ți dau un exemplu, să judeci singură.

                  O nouă întrerupere prelungită o făcuse să pună jos furculița, cu un oftat resemnat. Dar Victor tăcuse și după aceea, își închipuise că nu-l mulțumea exemplul promis și dacă tot nu era ea cauza, dacă tot o privea fără s-o vadă, luase din nou furculița – micii trebuie mâncați calzi.

–Mi-am impus un program infernal – se hotărâse Victor asupra unui exemplu. Deși n-am fost de la început, am reușit să mă lipesc de cea mai tare echipă din institut, care și-a luat bineînțeles și cea mai interesantă temă de cercetare și chestia asta mă obligă să muncesc pe brânci. În plus mai am pe cap și doctoratul, am dat deja două examene, fără titlul ăsta n-aș avea nicio perspectivă în ierarhia științifică. Acum încearcă să-ți imaginezi totalul: nu mai deosebesc ziua de noapte, dorm pe furate, au început să mă uite și prietenii… Sunt însă momente când nu mai pot! Simt nevoia să las totul, să fiu un individ oarecare, să mă destrăbălez – dacă n-ai uitat vorba asta a mea. Măcar o noapte să fiu și eu un individ cu bani de aruncat, fără probleme, fără servietă mereu burdușită, fără condică la șapte și ședințe interminabile… Și tocmai atunci o aud pe nevastă-mea: sunt obosită, mâine mă scol la cinci, aseară am gătit până la unsprezece…

                  Îl ascultase cu atenție, glasul lui suna într-adevăr plăcut și odihnitor, avea un timbru grav care inspira certitudine, încredere, te făcea să-l crezi chiar și atunci când vorbele îți stârneau dubii. Nu era cazul exemplului acela, perfect logic și plauzibil, atâta doar că parcă vorbea un pic prea repede – nu ca atunci când te grăbești, ci ca atunci când spui ceva nu odată gândit și chiar spus. Mai mult însă nu-și îngăduise, chiar și acest gând haihui i se păruse imediat o răutate, așa că nu s-ar putea lăuda cu perspicacitatea ei și Victor avea s-o uluiască efectiv câteva minute mai târziu.

–Are și calități, nu zic, dar nu-i în stare de niciun elan așa, romantic… Și nici să înțeleagă romantismul altcuiva nu-i în stare!

                  O zgâriase întâi cuvântul: nu era nimic romantic în crizele astea, doar și pe ea o încercaseră! Apoi se imaginase ea însăși alături de Victor, într-un asemenea moment de răbufnire a tuturor dorințelor îndelung refuzate. Învățase să le reziste, era convinsă că nu rezolva nimic cedându-le, urma dimpotrivă o și mai mare oboseală, plus sila față de propria slăbiciune, plus efortul de a reintra în ritm… Oare și ei ar fi ajuns să îi reproșeze…

–N-o iubești?

–Cum s-o iau: întrebi, te bucuri sau te-am îngrozit?

                  Absolut stupidă întrebare! De ce să se bucure și de ce ar fi trebuit s-o îngrozească? Iar Victor o mai și rostise jubilând, ca și când i-ar fi pus o întrebare de încuietoare!

–Am întrebat, pur și simplu.

–Drept să-ți spun aș fi preferat…

                  Aici se produsese, neprovocată, uluitoarea ruptură.

                  Întâi se poticnise, începuse plin de el și dintr-o dată se poticnise. Apoi se speriase, văzuse în ochii și pe fața lui o spaimă de nedescris, de neînțeles. Urmaseră clipe lungi de tăcere încruntată și fața lui, pe care se obișnuise să o vadă senină, destinsă, i se păruse de-a dreptul schimonosită ca de un machior prost. Ea, care rezista încă, nedumerită, abia se stăpânise să nu întindă mâna și să-l mângâie, să-i îndrepte astfel trăsăturile. Dar pentru că dura, o scuturase un fior de spaimă și sproape scâncise:

–O, Doamne, ce s-a mai întâmplat?

–Iartă-mă…

                  Îi căutase mâna și i-o sărutase, neîndrăznind să ridice privirea.

–Adevărul este altul… Cu totul altul. M-am căsătorit…

–Nu! Victor! Te rog, te implor…

                  Își smulsese mâna, strigase, scâncise – o apărase, mai înainte de a-și da seama, instinctul.

–Dar nici nu știi ce vreau să-ți spun!

–Nu știu și nici nu vreau să știu! Pentru azi îmi ajunge, nu sunt de fier…

                  Deliberase scurt.

–Bine. Ceva însă tot trebuie să afli chiar în seara asta… Nu, nu te speria! Pentru tine va fi amuzant. Eu însă trebuie să-mi trag în fața ta palma asta, altfel… Altfel ar trebui să mă ridic și să plec…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.