Blog

Blog
Mașina lui Biți

Mașina lui Biți

Colegul nostru Biți plecase și el în concediu în Germania cu vreo săptămână înainte de plecarea mea spre Franța, în vizită la o verișoară care se măritase acolo după revoluție.

Ne povestise multe despre ea înainte: cum fusese disperată după revoluție să se mărite în vest și cât de dezamăgită fusese după aceea de viața simplă și așezată a nemților, ea, actriță la unul dintre teatrele capitalei, care lua parte activă la boema bucureșteană și la viața de noapte, câtă mai era în ultimii ani ai comunismului.

Acolo doamna se plictisea toată ziua, cât soțul era la serviciu, pentru că nu cunoștea pe nimeni, nu vorbea bine limba și nu-și putea face ușor prieteni, iar seara neamțul petrecea cel puțin o oră cu prietenii la berăria din sat, fără ea, apoi luau cina și se băgau la somn imediat, ca s-o ia de la capăt a doua zi.

Venirea lui Biți fusese o oază de distracție. Avusese cu cine să stea de vorbă, să bârfească și, mai ales, un motiv să iasă din casă ca să-l plimbe prin regiune.

Dar Biți în afară de plimbări mai avusese un plan atunci când plecase în Germania. Acela de a-și cumpăra o mașină. Și, cu ajutorul neamțului, soțul verișoarei sale, și-a văzut visul cu ochii. Și-a cumpărat un Ford Scorpio, cu motor pe benzină de doi litri, care mie cel puțin, obișnuit cu Dacia sau cu mașinuțele foarte mici pe care le închiriasem, mi s-a părut imensă. Era însă foarte confortabilă, cu interior din piele, chiar dacă consuma o găleată de benzină… Însă pe vremea aceea, chiar dacă se scumpise destul de mult după revoluție, combustibilul rămânea accesibil.

Revenirea lui Biți din concediu și noua lui mașină i-a făcut pe colegi să mai uite, pentru un timp, de escapada mea, iar eu am mers pe burtă ca să nu le aduc aminte prea curând.

Oricum, Biți a fost primul dintre colegi care și-a cumpărat o mașină străină, chiar dacă la mâna a doua, și a stârnit multe invidii… Mai ales printre foștii noștri colegi de la institut… Pentru că lumea era mică și pe vremea aia, iar știrile circulau între diferitele grupuri de colegi sau foști colegi cu viteza dată de radio șanț!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.