Blog

Dupe ton ar fii trebuit să îi mulțumesc și să ies dar însă nu am fost în stare și mă așezasem nepoftit într-un fotoliu.

Poate ca să îmi dea timp adăugase = „Pe la prânz treci să îți iei numirea și celelalte indicații de la Trustu Gostat.

Dupe aceia însă a sunat secretara și a întrebato dacă a venit nu știu cine.

Nu venise.

„Să îl găsești imediat.”

Se încruntase apoi către mine cu aeru că nu se mai aștepta să mă mai găsească în fotoliu = „Îți atrag atenția că până la prânz trebuie să predai aici și nu ai la dispoziție de cât câteva ceasuri.”

Am tușit ca să văd dacă aveam glas.

Voiam să înțeleg și eu cum am ajuns să fiu trimis în agricultură pentru că am fost luat din fabrică și de când sânt activist tot de problemele industriei

Nu a așteptat să termin = „Adică trebuie să îți mai explic eu acuma cum înțelegem noi alianța dintre clasa muncitoare și țărănime? Ori importanța vitală pe care o are în etapa actuală dezvoltarea agriculturii? Mai pune mâna pe carte tovarășe Marțian și nu aștepta să ți le explic eu pentru-că eu la organizatoric mă ocup de respectarea statutului printre altele. Și în statut scrie că sarcinile de partid se execută nu se discută.”

Era clar că de la el nu aveam să mai scot nimic de cât lozinci dar însă ca un făcut în ziua aceia nici un alt secretar nu a putut să stea de vorbă cu mine.

Nici măcar secretarul de care țineam.

Știam de acuma ce înseamnă aceasta.

La Trustu Gostat am ajuns dinadins înainte de prânz și numirea mea nu numai că nu fusese măcar bătută la mașină dar însă secretara directorului nici nu auzise de numele meu iar pe director abia de vreo oră îl găsise cu telefonu în teren ca să vină urgent la tovarășu prim.

La ora două bine înțeles că numirea era semnată și ștampilată iar directoru trustului mă primea în cabinetu lui cu coniac și cafele de parcă aș fii fost șefu lui și nu un viitor subordonat.

„Lăsați tovarășu Marțian că sânt eu de la țară dar însă tot am învățat cum este cu alianța de nezdruncinat și care este forța conducătoare în cadru acesteia. Pe dv. partidu vă trimite ca să ne dați o mână de ajutor și să ne învățați cum să privim lucrurile muncitorește pentru a ridica agricultura le nivelu cerințelor actuale și de perspectivă ale socialismului în patria noastră.”

Era clar că și lui îi fusese prezentată așa numirea mea dar însă nici pălăvrăgeala nici străduințele lui de a se pune bine cu mine nu mă liniștiseră.

Cu totu altceva și încă ceva grav trebuie să se afle în spatele acestei numiri atât de neașteptate și pripite.

Dar ce?

Ce?

Până să vină Stana din teren îmi răsucisem pe toate părțile viața și pe fiecare dintre oamenii pe care îi indicasem pentru referințe.

De geaba.

Nu găseam nimic.

Trecuse de  seara când Stana mă găsise cu haina pe mine și treaz dar însă cu lumina stinsă.

Se speriase.

Am scos din buzunar numirea și am lăsato să citească în liniște.

„Director? Felicitări! Cum sar zice ai fost promovat.”

O notă falsă din glasu ei melodios îi trădase totuș neliniștea ca și faptu că imediat a căutat să scoată în relief avantajele.

„E rându tău să fii director. Întru cât acuma pe mine au să mă lase în sfârșit să trec la catedră și la Adunați e chiar școală medie.”

Problema era puțin altfel dupe părerea mea – aveau să o lase ori aveau să o ajute să treacă în învățământ?

„Mă vor lăsa. Întru cât mai înainte am cerut eu și am o cerere înregistrată în regulă iar acuma trebuie să îmi urmez bărbatu care a fost trimis să întărească munca în agricultură. E clar?”

Nu era clar de loc.

Când se punea problema să fii trimis într-o muncă nouă de regulă erai chemat și întrebat și prelucrat înainte de a se face propunerea ca să nu mai vorbim că se găsea cel puțin un tovarăș binevoitor care să te pună în gardă încă mai înainte.

Într-un singur caz se făceau peste noapte asemenea numiri ne-așteptate = când interveneau probleme de dosar.

„Hai mai bine să ne culcăm de cât să inventăm probleme. Ce puteau să găsească tovarășii de la cadre într-un dosar ca al tău?”

Dacă eu nu găseam nu însemna că nu puteau să existe ori că ei nu puteau să găsească.

Dar dacă într-adevăr găsiseră ceva atunci aveau să bage o foaie în plus și în dosarul ei și eu tocmai de aceia ziceam

În clipa aceia mă fulgerase o bănuială = „Dar dacă au găsit ceva în dosaru tău?”

Tocmai își scotea peste cap plovăru și a rămas o vreme așa cu mâinile ridicate în sus și fața ascunsă – am fost convins că se gândește la întrebarea mea și își trece în revistă dosaru.

Mai târziu am renunțat dar însă a fost o vreme când mă tot întrebam cum ar fii continuat discuția și ce se întâmpla cu noi dacă nu aș fii nimerit cu bănuiala mea exact când își trăgea plovăru peste cap?

Pentru că 1)îi vedeam fața

                   2)nu îi vedeam sânii.

Dacă nu mă înșel nici dv. nu purtați sutien.

Pe vremea aceia în general nu se prea purtau pentru-că însemnau tot un lux și o influență a cosmopolitismului dar însă și pentru-că se găseau foarte rar și costau foarte mult fiind străine.

Dar Stana nici nu avea nevoie și sânii ei tari de femeie sănătoasă care încă nu alăptase nici

Îmi cer scuze.

Nu știu cum dar însă trebuie să vă spun acest aspect pentru-că altfel nu se înțelege de ce în seara aceia nu am insistat să aflu adevăru și faptu că ea nu a ajuns să îl spună nici în seara aceia a contat extrem de mult la despărțirea noastră.

Pe scurt = Stana știa ce putere au și uneori în joacă îi folosea ca argument.

Poate că și atunci nu numai ca să își ascundă fața și să caute un răspuns a întârziat ea cu mâinile și cu plovăru deasupra capului.

Iar de răspuns îmi răspunsese ca și cum ar fii gândit cu voce tare când eu eram de acum aproape adormit și uitasem de bănuială = „Nu e nimic în dosaru meu. Dar vorba ta – dacă nu găsesc eu nu înseamnă că nu pot găsi ei.”

Apoi am adormit.

Nu răsărise încă soarele când am plecat cu directoru Trustului Gostat spre Adunații aceia prin care trecusem de nu știu câte ori dar însă nu mă oprisem nici o dată și dupe o zi îngrozitoare mă aliasem cu șoferui directorului care aștepta să îi nască nevasta și am pornito înapoi.

Directoru a preferat să ne aștepte până dimineața acasă la contabilu șef unde tocmai se pusese masa.

În anticamera primului secretar nu era de cât ofițeru de serviciu căruia până cu o zi înainte îi fusesem un fel de șef.

„Tovarășa Stela sa dus să ațipească în birou de vizavi că de alatăieri îi ajunge. Și eu nu intru tovarășu Marțian ori cât de mult vă apreciez. Lucrează cu brigada de la București!”