Blog

Eu am ales despărțirea.

Și chiar am trăit o vreme despărțiți atât cât se putea în școală când programu era comun de dimineața până seara – aveam de partea mea argumente logice și nu puteam lăsa să îmi hotărască viața o monedă care se învârtea prin aer.

Stana a dat totuș cu banu.

Până în ultima noapte nu a avut curaju să îmi spună că a făcuto totuș în ultima zi când mai puteam obține certificatu de căsătorie – și a iesit stema adică eu.

Iată încă una din puținele întâmplări din viața mea prin care aș fii preferat mai bine să nu trec nici o dată indiferent de consecințe pentru-că vine o vreme când nu mai știi ce să crezi despre ele și dacă nu găsești în tine puterea să le uiți sânt în stare să te chinuie până la moarte.

Cu riscu de a vă lăsa impresia că

La urma urmelor vă pricepeți mai bine de cât mine să despicați firu în patru și în mai multe.

Am povestito pentru că nu puteam să sar peste ea.

Vo las dv.

Pentru mine este prea de ajuns că iarăș am dat peste ea.

Poate că până mă întorc de la Pitești

Dupe aproape două săptămâni în care abia ne dădusem bună ziua am alergat ca doi puștani la Sfatu Popular și numai rutina funcționărească de la serviciu de stare civilă a reușit să ne macine fericirea într-un praf de inervări mărunte.

Sigur că dacă aș fii bănuit măcar cum se hotărâse

Sigur!

Sigur pot să fiu abia astăzi că nu aș fii ajuns la serviciu de stare civilă pentru-că astăzi cunosc sfârșitu și știu de câte aș fii fost scutit dar însă atunci

Tocmai aici este chinu și nebunia.

Îmi amintesc cu groază și cu precizie că atunci ceia ce îmi umpluse inima de credeam că plesnește a fost faptul că Stana

• nu suportase despărțirea
• își călcase ambiția și mândria
• mă pusese mai presus de orice

și chiar mă gândisem cu părere de rău că aceasta nu se măsura și nu se răscumpăra cu un certificat obținut stând pe la cozi de parcă se dădea ceva fără cartelă.

Și imediat îmi vâjâie capu de întrebări fără răspuns =

• oare mai conta pentru mine atunci cum ajunsese Stana să cedeze?
• oare nu aș fii fost în stare să trec peste faptu că o ajutase o monedă?
• oare aș mai fii fost eu în stare să judec și să îmi dau seama că de fapt nu mă alesese ea ci o monedă de metal?
• oare nu cumva

Le înșir de geaba – tot fără răspuns vor rămâne.

Și nici moneda nu mai poate fii întoarsă – o las așa cum a picat și trec mai departe.

Poate că întradevăr ar fii fost prea mult să fii fost primită din primul moment cu brațele deschise dar însă totuș nu mă așteptasem ca o absolventă cu calificativul foarte bine a școlii de cadre să fie încadrată abia dupe o lună de așteptare și încă în aparatu Sfatului Popular regional – instructor pentru munca cu cartea în secția de învățământ și cultură.

Eu îi adusesem vestea acasă și în ciuda temerilor mele a primito fără să clipească.

Ba chiar a încercat să îi găsească avantaje = „Tot e bine că au ținut seama de experiența mea pe linie de propagandă. În plus am mai vrut eu să lucrez în domeniul învățământului. Și e oricum o promovare față de funcția aceasta de nevastă de activist de care mă cam săturasem.”

Curând aveam să îmi dau seama că totuș nu se împăca cu situația.

Făceam amândoi mult teren și adeseori în contratimp dar însă pentru-că pornisem din capu locului pregătiți pentru o asemenea viață nu existau neînțelegeri între noi și chiar ajunsesem să ne bucurăm parcă mai mult unu de altu în puținele seri și nopți petrecute împreună.

„Mi se pare mie ori într-adevăr modu vostru de fericire conjugală e terenu?”

Eram la masa tovărășească dupe demonstrația de 7 Noiembrie și tocmai ne întorceam de la dans îmbrățișați când ne oprise primu sercretar cu gluma aceasta.

Stana nu a râs și nici nu a așteptat ca ceilalți să râdă în voie = „Atâta cât se poate măcar de bărbat să mă bucur și eu tovarășe prim. Întru cât pentru el am lăsat eu regiunea care mă trimisese la școală și am luato de la zero ca orice venetic.”

Nu îi căzuse bine primului secretar dar însă a fost singuru de la masă care a continuat să râdă = „Te bucură măi fato! E foarte bine când ai de cine să te bucuri. Poate că doar mi se pare mie dar însă pentru o fată tânără un bărbat face mai mult de cât o funcție.”

Bine înțeles că întâmplarea făcuse vâlvă în cadru activului.

Dar a rămas fără urmări practice.

Ori poate că tocmai aceasta a fost urmarea practică = Stana a rămas mai departe instructor pentru munca cu cartea.

Către primăvară am observat că în casă se înmulțiseră cărțile și caietele.

„Omu trebuie să își poarte singur de grije nu să aștepte de la alții. Întru cât tovarășii tăi îmi dau răgazu necesar am să mă înscriu la Institutu Pedagogic. Și nu mai face mutra aceasta. Ai să ai o nevastă profesoară de istorie.”

În vară a reușit la examenul de admitere.

În toamnă a luat o jumătate de normă la o școală peste munca ei de instructor.

În toamnă a refuzat să treacă pe linie de comitet al femeilor = „Sânt prea tânără ca să mă ocup de educația gospodinelor.”

În toamna următoare a fost numită directoarea bibliotecii regionale și nu a obiectat ba dimpotrivă = „Întru cât am de învățat îmi convine să fac mai puțin teren.”

În anu următor a vrut să treacă cu norma întreagă în învățământ și nu i se aprobase.

„Auzi motiv! Acum fac parte din rezerva de cadre a secției de propagandă. Dupe atâția ani de muncă la voi abia am ajuns rezervă. Ce părere ai de aceasta Marțiane?”

Câteva luni mai târziu a explodat bomba.

Trecusem prin marea încordare din toamna lui 56 și era de așteptat ca toate dosarele să fie luate din nou la mână și recitite încă o dată cu un ochi mult mai exigent dar însă printre atâția oameni îngrijorați ori doar închiși în ei însăș eu eram unu dintre puținii care nu îmi făceam griji.

„Nu există ochi și nu există exigență față de care dosaru meu să nu apară fără pete” gândeam eu și uneori chiar îndrăzneam să spun cu glas tare deși în tensiunea din săptămânile acelea nici nu mai știai în care urechi poate să sune a sfidare și în care nu.

Și tocmai eu mă pomenisem chemat la secretarul cu probleme organizatorice exact cu 4 zile înainte să înceapă marea dezbatere cu activu care fusese deja anunțată.

În general nu era un om prea vorbăreț = „Tovarășe Marțian – sarcină de partid. Mâine dimineață te prezinți și iei în primire G.A.S.ul Adunați. În calitate de director.”

Se ridicase și îmi întinsese mâna peste birou = „Îți urez succes.”