O nouă conferință internațională la Tulcea
La începutul lunii septembrie fabrica de refractare de la Tulcea a organizat o nouă conferință internațională dedicată tehnologiei cimentului. Și toată lumea bună din industria românească a cimentului, inclusiv o mulțime dintre foștii mei colegi de la institut în frunte cu Dinu, directorul tehnic, reprezentanții în România și unor firme de tehnologie, dar și specialiști veniți din străinătate au fost prezenți.
Pe unii îi mai întâlnisem, pe alții nu.
Printre cei cu care mă mai întâlnisem se afla prietenul meu Michel, de la FCB din Lille, domnul Ertl, reprezentând Haver & Boecker și Beumer, și reprezentantul firmei Möllers însoțit de Florin, fostul meu coleg de la institut.
Printre noii prieteni se care mi i-am făcut acolo s-au numărat familia Matei, care reprezentau un fabricant american de filtre cu saci, domnul Cozma, reprezentantul firmei belgiene Magotteaux, producătoare de piese rezistente la uzură pentru mori și concasoare, dar și un francez de la firma Standard Industrie din Roubaix, care făceau niște echipamente foarte interesante pentru etanșarea sasurilor silozurilor de pulberi fără a opri curgerea acestora, dar și un sistem de tunuri cu aer comprimat pentru decolmatarea silozurilor.
Foștii mei colegi de la institut primiseră Indicații clare să nu vorbească cu mine, dar nimeni nu a ținut cont de ele de îndată ce scăpau de ochii lui Dinu. De fapt erau cu toții un pic invidioși pentru că fusesem ales de Radu să mă alătur echipei sale, iar la ei nu se gândise deși, unii cel puțin, aveau mai multă experiență în proiectare.
Am discutat și cu directorii fabricilor independente, pentru că cei care făceau parte din Romcim trebuiau să lucreze doar cu institutul.
Tonel Rădulescu, cel de-al doilea director pe care-l avusesem la Fieni după plecarea domnului Dragomir la București, chiar mi-a propus să preiau un proiect pentru ei. Și am stabilit să plecăm împreună și să ne oprim la Cernavodă, unde voiau să facă un terminal de descărcare a cimentului din vagoanele de tren, pentru ca apoi să-l încare pe barje.
Iar Pepenel, directorul de la Câmpulung mi-a zis, și chiar a insistat, să-i spun lui Radu să vină la el la fabrică să discute.
Cam aceeași propunere mi-a făcut-o și directorul tehnic de la Bicaz.
Bineînțeles că am vorbit și cu directorii de la Turda, care mi-au spus că spre sfârșitul lunii îmi vor transmite comanda pentru proiectul înlocuirii mașinii de însăcuit cu una modernă și că mă roagă să îi ajut și cu discuțiile cu cei de la Möllers, care urmau să aibă loc la Turda.
Una peste alta a fost o acțiune reușită, iar multe dintre contactele pe care le-am inițiat aici se vor dovedi benefice pe viitor. Și am reușit să îmi cresc și vizibilitatea în industrie, dovedind că, în ciuda afirmației lui Harry înainte de a mă concedia, exista viață și după institut…
