Blog

Țin cât se poate de mult să mă întorc în răspântia aceia cea dintâi din viața mea fără toate cele pricepute și învățate mai târziu dar totuș constat că nu sânt în stare să îmi explic logic de ce în acele 3 zile de gândire acordate de către căpitan cel mai mult ma preocupat un drum pe care nu mă poftise nimenea și doar când am fost eu dumirit că se prezenta aproape la fel de omolog

simplu

practicabil

accesibil

ca și acela pe care îl urmasem până la militărie – numai atuncea am trecut să le compar între ele pe toate 3.

Ofițeria căzuse prima dupe ce tocmai ea îmi deschisese în față răspântia și merită să vă înșir aici motivele contra – ca și o monstră asupra felului țărănesc în care judecam eu pe vremea aceia =

• întâi că era o căciulă prea mare pentru mine
• apoi că nu era o meserie potrivită să stai cu pușca în mână când abia se terminase un război și deja se vorbea atâta de lupta pentru pace încât și un nătărău ar fii priceput că altu era pe aproape
• ca să nu mai zic ce viață e aceia în uniformă militară – nici o dată nu ajungi destul de mare în grad ca să te întorci pe partea cealaltă când sună goarna ori ca să nu execuți un ordin pentru-că în mod clar e tâmpit.

Așadar mai rămâneau două drumuri.

Între ele întâi am zis că nu e nici o grabă și mai apoi am tot șovăit. Iar când a ajuns funia la par și a trebuit să mă hotărăsc într-un fel ori altu se schimbase toate datele problemei =

• mă înscrisesem la comuniști
• mă avansase sergent major și fusesem mutat la divizie – adică într-un oraș cu adevărat mare
• se prăpădise și Moșu așa că nu mai mă aștepta în sat de cât cele 5 iugăre de la înproprietărire
• participasem la atâtea ședințe și cunoscusem atâția muncitori încât nu mai putea fii vorba să îmi închipui că urma să schimb doar vita cu mașina și mai ales căpătasem credința că se va termina în curând cu orice slugăreală.

Se schimbase ele toate datele și mă schimbasem destul și eu înșiș dar totuș argumentu care a cântărit cel mai greu în balanță a fost tot acela că intrând în rândurile clasei muncitoare scăpam dintr-o dată de toate poreclele – inclusiv de aceia nouă de „aliat” – iar ca și membru al clasei chemate să preia conducerea în societate nimenea nu va mai cuteza să îmi scornească alta.

E cazu să fac o paranteză = pe vremea aceia eram foarte departe și la o adică nu pentru discuții ajungeam față în față cu acei oameni care rosteau chiar și „clasă muncitoare” ca și pe o poreclă înjositoare. Abia în anii din urmă îmi a fost dat să aud și una ca aceasta.

Și din gura cui?

Judecând dupe vârstă am crezut că e vorba de ceva copii de „foști”.

Nici pomeneală.

Reieșea cât se poate de clar din dosare = erau dintre aceia care

                    I)tocmai datorită clasei muncitoare au avut posibilitatea să treacă direct din școală în școală și să parvină

                    II)tocmai datorită originii lor muncitorești au găsit deschise larg toate porțile chiar și atuncea când nu prea meritau.

Așa dar.

Eu unu între timp am scăpat de chinu

                                                                patima

                                                                ura

                                                                aversiunea

pe care o resimțeam la auzu unei porecle dar totuș stau câte o dată și mă întreb oare ce se va întâmpla mai departe pentru-că problema devine din ce în ce mai gravă și mai majoră.

Iată de exemplu o serie aspecte pe care am să le pun pe hârtie dupe cum îmi vin în minte și nu în vreo ordine a importanței ori a logicii

• dupe ce ani de zile noi înșiș am susținut sus și tare că fiecăruia îi sânt deschise absolut toate drumurile spre calificări dintre cele mai înalte indiferent de unde pornește – nu știu ce mai poți să îi zici astăzi unui părinte ca să îl determini să își bage odrasla la calificare în fabrică atuncea când efectiv există posibilitatea dea munci nu musai mai ușor dar însă mai curat și chiar cu mai mult folos pentru întreaga societate
• ori câte excepții se vor mai auzi școlile sânt în ziua de azi la îndemâna tuturor și singurele piedici serioase spre o facultate ar fii lenea ori prea puțină inteligență – hai să mai zicem că și ghinionu câte o dată
• despre automatizare se zice că ar schimba caracteru muncii fizice și ar face apropierea de munca intelectuală dar însă de fapt îi micșorează treptat importanța și valoarea și în cele din urmă va sfârși prin a nu mai fii de loc necesară și prețuită
• un inginer cu care am fost coleg la o reciclare avea tradusă dintr-o revistă americană o întreagă teorie cât se poate de serioasă și bine documentată din care reieșea că nivelu de dezvoltare economică al unei țări avansate ar putea fii măsurat dupe ponderea populației ocupate în așazisu sector al serviciilor – tot așa cum noi azi măsurăm progresele prin ponderea populației care lucrează în industrie față de cea din agricultură
• toate aspectele pe care le am în vedere se petrec azi ori cel târziu mâine-poimâine și ca atare nu pot fii incluse în procesele dialectice prin care am învățat la marxism-leninism că se va ajunge la societatea comunistă fără clase și fără tot ce provine din ele.

Problema aceasta a clasei conducătoare în societatea noastră de azi și de mâine-poimâine e atâta de complicată încât nu pot să îmi dau seama dacă pentru rezolvarea ei va fii nevoie să se umble la teorie ori la preactică și nici dacă

Încă un aspect = ce te faci cu preponderența pe care o capătă în ansamblul clasei muncitoare navetiștii care cel puțin pe jumătate continuă să rămână țărani din toate punctele de vedere și nici nu știu care jumătate contează mai mult.

De fapt nu a fost de cât o paranteză și pentru o paranteză e cam prea mult.

Îmi părea rău să mă socotiți printre aceia care evită ori amână problemele prea complicate – la urma urmelor aș fii putut să nu deschid paranteza ori dacă am apucat să o deschid furat de ideie era cât se poate de simplu să scot acum foaia respectivă în așa fel încât nici să nu se bage de seamă.

Dacă ve-ți lua cândva cunoștință de relatarea aceasta a mea și aspectele respective are să vă stârnească interesu nu voi avea nimic înpotrivă să îl aprofundăm pe larg și până în pânzele albe prin viu grai.

Dar însă în foile acestea scrise cu scopu precis dea răspunde la o întrebare anume mi se pare de ajuns că

                    I)am intrat în fabrică pentru a deveni clasă muncitoare și nu invers cum a fost cazu cu cei mai mulți

II)nici o dată nu am avut motive să îmi pară rău ci dimpotrivă să mă zbat ca să rămân în rândurile ei și tocmai de aceia

III)nu îmi este indiferent nici azi ce se zice despre ea și ce soartă îi e rezervată în viitor – chiar dacă eu personal între timp am crescut

                evoluat

                progresat

De geaba încerc să îl înlocuiesc.

Cuvântu cel mai exact e = am parvenit.

Bine înțeles că dv nu e cazu să vă mai atrag eu atenția că cuvântu acesta deține în dicționar două înțelesuri și numai unu din ele se cere înfierat întru cât se referă la unii indivizi care nu țin seama de mijloace și de căi în acțiunea respectivă.

Eu unu în dicționar nu am căutat ca să mă conving.

Momental nu se găsește de nici un fel în depozitele și librăriile din tot județu iar pe vremea când trăgeam să îmi complectez studiile la școala medie nu țineam dicționare în casă și nici nu obișnuiam să controlez înțelesu fiecărui cuvânt.

Tot ce știu

       ce gîndesc

       ce resimt

în legătură cu cuvântu respectiv datează dupe vremea aceia destul de îndepărtată în timp.

Am să vă relatez toată întâmplarea.

La urma urmelor nici nu constituie o nouă paranteză – încă o paranteză = atât cuvântu cât și întâmplarea propriuzisă fac parte integrantă din răspunsu la întrebarea cu care am a mă lupta din proprie inițiativă.

Începuseră să mă chinuiască niște dureri de cap și în juru inimii.

Nu e șagă – mai rău mă speria unu și altu.

Am încăput în cele din urmă pe mâna doctorilor.

O policlinică întreagă își găsise de lucru cu mine și din cabinet în cabinet am ajuns și la neurologie.