Memoriile unui loose cannon – retrospectivă 2025 1/2
După plecarea lui Traian m-am concentrat pe finalizarea studiului despre tehnologiile folosite în măcinarea cimentului, care formau lucrarea mea de stagiu. Urma să-l susțin cu exact două zile înainte de plecare.
La începutul celei de-a doua săptămâni am plecat la Turda să văd locația propusă pentru celălalt proiect.
Era un tren de noapte cu plecarea din București pe la zece seara, care mergea până la Oradea, și pe care îl folosisem destul de des înainte de revoluție, pe vremea când aveam proiecte la Fabrica de Azbociment din Oradea. Trebuia să cobor la Câmpia Turzii, iar de acolo aveam un autobuz care mergea la Turda și mă lăsa chiar în fața fabricii. Îmi luasem un loc la vagonul de dormit ca să pot ajunge la fabrică odihnit și să fiu în stare să adun toate informațiile de care aveam nevoie până la plecarea trenului de după amiază, tot din Câmpia Turzii, cu care-mi programasem întoarcerea acasă.
Vineri dimineață nu am mai asteptat să se deschidă micul dejun la hotel și la cinci și jumătate eram deja în microbuzul lui Peter pentru a trece în Elveția. Noi românii, cinci la număr, nu aveam vize și deci nici nu ar fi trebuit să încercăm să trecem frontiera elvețiană… Dar Peter a insistat atât de mult că trebuie să mergem și că nu este niciun pericol, încât am acceptat.
Spre finalul primăverii am reusit să o botezăm pe cea mică. Bubițele îi trecuseră deja și nu mai avea aparența unei micuțe extraterestre mor, ci a unui copil obișnuit.
Luni dimineață m-am întâlnit cu, deja, foștii mei colegi francezi pe Aeroportul Otopeni și am pornit spre Târgu-Jiu cu mașinile puse la dispoziție de fabrică. Ajunși la destinație am fost cazați la Hotel Parc, fostul hotel al partidului, unde ni s-a asigurat și cina în prima seară.
