Blog

Astăzi unii pot veni și zice că am exagerat

                                                   că am abuzat

                                                   că nu ne dădeam seama

                                                   că a fost doar o lozincă

dar însă nimic nu mai poate fii schimbat = ani de zile din viața noastră istoria a fost nu un cuvânt ori o cerință ci acel membru cel mai important al familiei – dintotdeauna a existat în fiecare familie câte o asemenea persoană pentru care

–                  pui deoparte bucățica cea mai bună

–                  faci tot felu de economii și sacrificii

–                  te străduiești să fii cât mai la înălțime

–                  îți închipui că nimic nu e prea mult

Dacă a fost bine ori rău e altă poveste.

Urmează să se vadă.

Rezultatul există = lumea în care trăim azi și din care facem și noi parte – purtând fiecare atât o cotă de răspunderi cât și de tot felu de urmări și însemne.

Bine înțeles că putem fii judecați și fără toate acestea.

Adeseori chiar sântem.

Dar totuș o astfel de judecată nu poate fii justă

                                                                                    exactă

                                                                                    corectă

și încă mai important de cât dreptatea e faptu că despărțiți de istorie nu vom fii înțeleși în mod corespunzător în nici un moment al vieții noastre.

Eu sânt gata să recunosc = e mai simplu de zis de cât de făcut.

Chiar și atunci când există bună-voință

                                                    răbdare

                                                    curiozitate

am în vedere faptu că deși schimbarea ori schimbările au fost radicale noi totuș am rămas noi înșiș nu numai cu numele dupe buletin ori cu înfățișarea – ci cu destule alte semnalmente care însă uneori sânt greu de recunoscut întru cât au ajuns să se prezinte aparte

                ciudat

                dea îndoaselea

                uimitor.

Cum se zice = e un alt om dar însă nu e născut a doua oară.

Ori mai de grabă =

Tot căutând o vorbă din popor cât se poate de grăitoare și potrivită pentru ideia mea – tocmai când cauți nu e de găsit – îmi răsări în minte Tudorache Bolocan.

E unu din aceia prin care am ajuns eu să gândesc ceia ce vreau să vă fac să înțelegeți.

Pe vremea vechilor județe și a primului U.T.C. tovarășu acesta al meu se bucura de o bine meritată faimă ca și „mâncător de burghezi” iar mai târziu a fost pus în discuție și bubuit în două rânduri – o dată ca „stângist” și dupe aciea ca „dogmatic”.

În anii repectivi etichete ca și acestea spuneau suficient despre un tovarăș.

Ca să vă faceți totuș o ideie astăzi despre acest tovarăș în tinerețile lui cred că e cazu să recurg la câteva exemple.

1)De exemplu într-o duminică mai spre iarnă ajungem noi doi cu munca politică de masă tocmai într-un sat de deal și de livezi de pruni.

Vă dați seama?

Așa duhnea satu a țuică de pe la cazane încât amețea și copii numai cât se zbenguiau pe uliță.

Și către prânz numa ce mă trezesc că ia Tudorache inițiativa dea începe ne-întârziat construcția unui cămin cultural – pasămite aflase el că la o adunare din primăvară cineva de la județeană promisese „tot sprijinu nostru pentru ridicarea unui adevărat palat al culturii pe măsura noilor cerințe de azi și de mâine” și pentru-că în răstimp abia fusese ales locu iar unii deja dădeau semne de ne-încredere

Parcă îl aud = „A sosit momentu să se treacă cu hotărâre de la vorbe la fapte. Ne-întârziat.”

Cum să clintești totuș oamenii de lângă cazanele care fierbea?

Cu vorbe – nici poveste.

Ca să stingem focurile eram prea puțini noi doi iar primaru și cu șefu de post au susținut sus și tare că am face chiar o gravă greșeală politică întru cât la cazane se adunase mai ales țărănimea săracă și unii mijlocași.

În schimb nu au avut ce îi obiecta lui Tudorache când a hotărât să scoatem din bârlogurile lor pe chiaburii satului.

Țin minte că din casă în casă am ajuns și la văduva fostului primar – o umbră de femeie trecută bine de 60 de ani și căreia îi sosise tocmai de la București fata și ginerele – doctori cunoscuți amândoi.

Când am intrat noi se așezau la masă.

A vrut fata să plătească pe cineva – Tudorache foc s-a făcut.

A vrut ginerele să iasă el – nimic.

Chiaburoaica a fost obligată să lase mâncarea în farfurie și înpreună cu ceilalți exploatatori ai satului să sape niște gropi pe lângă care și dupe un an mai trecea tovarășu meu Tudorache Bolocan și era cât se poate de mândru = „Să simtă și lipitorile acestea și să nu uite că roata istoriei sa întors.”

2)La un moment dat se împrietenise cu un elev de liceu pe care îl prezenta tuturor și mai ales tovarășilor de la centru drept „viitoru Eminescu al raionului nostru”.

Eu nu pot zice că mă pricep la poezie și nu știu cât era de adevărat.

Nici nu contează.

Povestea e că la prietenu lui elevu a găsit două volume de poezii ale unuia Pilat.

Momental nu auzise de numele respectiv și mai târziu a zis în ședință că nici nu a înțeles ceva din poeziile citite.

Pe copertele cărților scria însă mare = „Editura fundațiilor regale”.

Nu vă puteți închipui ce a ieșit de aici.

Cu elevu respectiv a rupto pe loc ajungând până la bătaie.

Cu volumele a venit direct la partid și a dat naștere unui caz prelucrat în multe ședințe de „încercare de conrupere a tineretului și de atragere a lui subt influența literaturii burgheze decadente”. Iar practic elevu-poet și încă vreo câțiva care au fost dovediți că citiseră volumele au fost exmatriculați – cât despre profesoru care nu numai că deținea asemenea cărți dar încă le mai și împrumuta a fost arestat.

Cred că vă ajunge.