Blog

Un an și o vară a trecut de când în mod fortuit a trebuit să mă așez în fața unui teanc de foi albe – mai precis = să îmi așez în față un teanc de foi albe – și iată că factorii

                                                                cerințele

                                                                imperativele

care au acționat din capu locului și anume =

                    I)inposibilitatea dea înțelege și ține subt control ceia ce mi se întâmpla vizavi de dv.

                    II)nevoia unei descărcări de natură să mă ajute iar la o adică să mă și apere

nu se mai resimt cu aceiaș intensitate fără ca totuș să fii pierdut ceva din importanța lor inițială.

Teamă îmi e că nici de această dată nu am izbutit să mă exprim cât se poate de clar și exact.

Propriu-zis a intervenit o serie întreagă de aspecte noi.

Iar noii veniți se înghesuie totdeauna în frunte.

Nu mă încumet să stabilesc o ordine și le înșir cum îmi vin =

• în seara aceasta am scos foile și stilou nu tocmai cu voie bună dar totuș fără impresia neplăcută că nu am încotro
• mă mână mai ales dorința dea mă adresa dv. și scrisu e singura modalitate în aceste zile în care lipsiți din localitate pe baza unei delegații inventate și semnate chiar de mine
• această formă scrisă a ajuns să mi se pară mai de preferat în ciuda problemelor ca să le zic așa tehnice pe care mi le pune – si anume pentru-că prin viu grai chiar dacă aș reuși să prind un moment favorabil cine știe ce ar ieși datorită numeroaselor căutări

             ezitări

             reveniri

care pot părea niște bâlbâieli de ne-suportat

• dar cu precădere a survenit o datorie de onoare și de cinste care trebuiește neapărat satisfăcută măcar în scris mai înainte ca intențiile mele față de dv. să se finalizeze în vreun fel – pozitiv ori negativ.

Dupe cum se vede procesu e mult mai complicat de cât priceperea mea în ale scrisului și colac peste pupăză mă mai încurcă și temerea dea nu decădea până acolo încât să înșir pe hârtie ce mi se întâmplă zilnic – am o veche și cât se poate de mizerabilă concepție despre cei care își închipuie că tot ce li se întâmplă lor merită să fie lăsat în scris ori li se întâmplă atât de puține încât au răgazu și simt nevoia să le înflorească pe hârtie.

Ar rămâne o problemă strict personală ca și atâtea alte metehne bine ascunse de ochii lumii dacă așa-zisele „însemnări zilnice” nu ar fii scrise în cel mai mare secret dar totuș cu scopul dea fii mai devreme ori mai târziu citite – de către cineva și în ultimă instanță de către altcineva. Într-o viață de om nu am avut ocazia să aud pe cineva care să fii distrus în ultima clipă ori să fii lăsat cu limbă de moarte ca „însemnările zilnice” să dispară odată cu cel care le scrisese.

În schimb

E vorba de un exemplu și trebuiește luat ca un simplu exemplu.

La două zile după moartea neașteptată

                                                     discutabilă

                                                     dubioasă

a Cameliei Nesfîntu – nu știu dacă vă puteți imagina din câteva vorbe o persoană care a absolvit cu note mari o facultate și apoi a fost în stare să își irosească anii cei mai frumoși pentru ideia zănatică dea îmi face împotrivă în fel și chip și cu orice preț – am primit prin poștă 4 caiete cu „însemnări zilnice” expediate chiar de ea înșiș.

Faptu în sine era de ajuns ca să mă compromită într-un oraș mic ca și acela.

Nu mai vorbesc de ceia ce îmi a fost dat să citesc.

Pentru a înțelege cât de cât ar trebui să o iau însă prea de departe – o poveste întreagă.

Ca să vă faceți totuș o părere = situații la care luasem și eu parte în mod direct erau prezentate atât de subiectivist încât apăreau de nerecunoscut ori dea dreptu false și până am pus picioru în prag și am renunțat mă tot întrebam dacă cele 4 caiete fusese scrise special pentru a îmi demonstra mie că pe cealaltă parte a globului pământesc nu ai impresia că stai cu capu în jos ori îmi fusese doar expediate pentru-că aveau daru acesta dea îmi întoarce pe dos evenimente și întâmplări bine-cunoscute – la urma urmelor chiar nu mai conta.

Pentru o monstră e de ajuns.

Consider că nu e cazu să insist mai mult.

În general cred că am zăbovit exagereat asupra unei probleme lăturalnice.

Concepția mea cu privire la așa-zisele „însemnări zilnice” apare efectiv ca și o problemă lăturalnică aici dar totuș revin cu unele precizări pentru a nu îngădui nici măcar bănuiala că aș avea de evitat ceva =

                    I)e o concepție întemeiată pe mai multe cazuri din care în goana stiloului am pomenit doar un exemplu potrivit

II)departe de mine intenția dea minimaliza o poveste care la momentu oportun ar merita să fie relatată pe larg și ca dovadă recunosc aici că tocmai datorită ei concepția mea a devenit definitivă și de neclintit

III)abordarea fie și lăturalnică a acestei probleme nu e câtuș de puțin întâmplătoare = faptu că acum vreo câteva săptămâni nu am izbutit să îmi înfrânez prima pornire și chiar fără dată am însemnat totuș pe hârtie o situație de la care abia mă întorsesem îmi impune să iau toate măsurile dacă țin și pe mai departe să împiedic orice nepotrivire

                                                                                                                                                                                                    introducere

                                                                                                                                                                                                    ruptură

între concepțiile și faptele mele

IV)marea deosebire pe care o văd eu între ceia ce scriu aici și așa-zisele „însemnări zilnice” nu consistă în vechimea situațiilor descrise ori în absența datelor calendaristice precise ci în organizare – e deosebirea esențială dintre un proces verbal și analiza ori demonstrația unei idei

Acestea fiind zise

Bag de seamă că a ieșit un fel de preambul

                                                                  introducere

                                                                  prefață

de care am simțit nevoia abia dupe ce o bună parte din treabă era făcută – dacă nu cumva foile anterioare nu vor mai ajunge până la urmă subt ochii dv.

Ar fi o ideie.

La urma urmelor dupe ce dibui spirifanțu orice problemă se prezintă ca fiind copilărește

                                                                                                                                                          rușinos

                                                                                                                                                          inervant de simplă și bâjbâielile înșirate pe atâtea pagini nu mai valorează azi de cât ca și dovada întârzierii cu care am devenit conștient de ceia ce se întâmpla între noi doi.

De fiecare dată trebuiește să fii existat câte un amănunt

                                                                                              gest

                                                                                              vorbă

                                                                                              indiciu

pe lângă care eu am trecut nepăsător și orb – spre deosebire de dv.

dacă aș fii convins că merită nu îmi ar fii prea greu să le adun pe toate într-un simplu tabel

Dar însă                        –       dv. nu vă e de nici un folos

• pentru mine nu ar fii decât un exercițiu în plus
• nu huzuresc cu timpu ca să îl risipesc cu subtilități inutile
• mai de grabă prefer să demontez încă o întâmplare – singura pentru care aș păstra în dosar și foile scrise mai înainte și rămase doar cu valoare de dovadă.

Totu a decurs perfect logic.

Făcând un capăt de țară din povestea cu Donosă ați izbutit în ultimă instanță și mai mult ca sigur fără voie să îmi puneți în evidență cât se poate de clar că dupe-amiezele petrecute împreună făcuse din dv. persoana cea mai competentă și de încredere din uzină.

A trebuit să recunosc = îmi lipsea punctu dv. de vedere înainte dea lua o hotărâre.