Blog

Bine înțeles că cel mai înțelept ar fi fost să nu spuneți cu glas tare ceia ce ați gândit atunci când eu am adus prima oară în discuție inovația lui Donosă – dar totuș să zicem că pe vremea aceia nu aveați de unde să știți cum vor evolua lucrurile.

Ați procedat însă așa cum ați procedat.

Cu titlu strict informativ iată doar câteva monstre din întrebările care au rămas să plutească în aer și de care cineva rău intenționat ar fii putut să profite cu destulă ușurință =

–                  cum ar fii decurs lucrurile dacă Donosă nu venea la mine?

–                  ce se întâmpla mai departe dacă mă bazam pe dv. și respingeam și eu dosarul?

–                  exista și un alt mijloc dea vă da seama că dupe amiezele noastre nu mai sânt utile?

–                  nu cumva a fost doar o problemă de orgoliu?

–                  cât a pierdut uzina din

Un motor care nu voia să pornească l-a făcut să descopere întâi pe bibliotecă, apoi și sub manșetă, ora patru și cinci minute.

În primul moment l-a înfuriat întreruperea brutală: când ai nevoie de mașină la o asemenea oră, măcar ai grijă de ea, să nu trezești un cartier întreg în răpăit de rateuri! Numai agronomul de la etajul al treilea putea fi, se întâmplase în câteva seri să-l vadă ieșind din mașinuța lui ca de sub o movilă de noroi, ca o cârtiță din mușuroiul ei și chiar se întrebase dacă cel puțin dimineața o curăță, dar uite că până astăzi nu apucase în nicio dimineață…

Pentru că el se trezea întotdeauna la cinci!

Brusc, furia lui a căpătat alte motive și dimensiuni: sfinții și părinții lor de foi albe!…

Când agronomul demara din fața blocului, într-o ultimă salvă de rateuri, îi era chiar recunoscător: ultima șansă de a-și potrivi deșteptătorul ar fi fost atunci când se băga în pat și, cum până în clipa aceea nici haina nu și-o dezbrăcase, ar fi ajuns să-l smulgă din fața foilor astea afurisite abia șoferul de pe mașina de serviciu, îngrijorat de întârzierea lui neobișnuită. Dar după ce liniștea a învăluit din nou blocul, minute în șir n-a mai știut ce să facă. Era prea târziu să se întindă în pat, fie și îmbrăcat, era prea devreme pentru un duș, din cauza vecinilor, o cafea presupunea obligatoriu un sandvici, iar dimineața nu era în stare să mănânce absolut nimic înainte de a trece pe sub biciurile calde și reci ale dușului.

S-a întors în fața teancului de foi albe abia înfrângându-și repulsia numai cât să poată răsfoi ultimele pagini scrise, hotărât să nu mai pună mâna pe stilou.

Constat că din nou mă fură povestea.

Din toată întâmplarea cu Donosă aici nu contează de cât cum ați aflat                   

                                                                                                               dedus

                                                                                                               ghicit

                                                                                                               bănuit

într-un cuvânt cum ați izbutit să îmi luați încă odată maul.

Nu pricep.

Aceasta în ciuda faptului că am luat la rând ne-numărate posibilități – dela cele mai imposibile și până la

Abia acum îmi dau seama = tocmai peste cea mai simplă am sărit.

Dacă eu singur știam – numai dela mine puteați afla.

Cum?

Prin intermediul uneia ori unora din întrebările cu care vă bombardam eu dupe amiaza.

Simplu ca bună ziua.

Necazul e că din păcate nu am avut nevoe de tot atât de mult timp ca să rup și să arunc toate listele de întrebări și probleme pe care mi le pregăteam pentru dupe amiaza – așa că azi nu mai am posibilitatea să mă verific.

Dar tocmai pentru-că mă preocupa ideia lui Donosă și mă pregăteam în secret să o discutăm trebue să îmi fii scăpat măcar vreo întrebare indirectă – altfel ar însemna să cred în prostii supra-naturale ori să arunc la gunoi înșiș logica.

                    S-a apucat să strângă foile cu mâini tremurânde. Dar abia le adunase și le-a răsfirat din nou, a căutat în urmă să vadă la ce număr ajunsese și a notat zgâriind hârtia:

5-6) Nu am venit la dv. în casă ca și un musafir cumsecade și nici nu am apucat să vă invit eu la mine – ați tras de mine să urc sus și ați apărut la ușa mea.

                    Voise doar să prindă ideea, fără să bănuiească evenimentele iminente în care avea să piardă toate cele necesare pentru a reveni asupra ei: clipele de răgaz întâi, apoi tragerea de inimă și în cele din urmă chiar interesul. Foaia pe jumătate scrisă a rămas însă deasupra celorlalte, în sertarul cu cheie. Iar jumătate de an mai târziu, la începutul toamnei , însemnarea asta evident grăbită și aproape calomnioasă – notată și cu două numere, ca și când s-ar fi temut să nu piardă ceva contopind întâmplările – mai rău l-a nedumerit în loc să-i readucă în minte ideea.

                    Ce-o fi fost în capul lui?

Era însă într-o asemenea stare de spirit încât n-a mai pierdut vremea nici s-o dreagă, nici s-o explice, nici s-o taie.

7) Vin chiar acum de la dv. cu un exemplu atât de cald încât parcă și stiloul frige.

De data aceasta am văzut cum ați făcut.

Poate că formularea nu e tocmai nimerită ori foarte corectă dar în orice caz e clar că de data aceasta am zărit și mecanismul.

Sânt atât de sigur încât nu îmi e teamă să recunosc = în primele momente a fost cât pe ce să mă înșel cât se poate de grav în privința dv.

Nu în sensul că a-ți păstrat față de mine un secret – în calitate de organ ales era foarte posibil să fii fost informată asupra problemei și cunosc din proprie experiență de activist această lege de fier a disciplinei care trebuie respectată indiferent despre cine e vorba.

Era cât pe ce să mă înșel în sensul că sânteți în stare să profitați de o atare situație.

Dacă nu de altceva – măcar ca să mă luați în derâdere.

Seara oricum nu se profila prea distractivă și era cazu ca vizita mea să își aducă totuș un aport mai substanțial la schimbarea atmosferei și a dispoziției.

Toate acestea sânt însă scuze pe care le găsesc acum pentru o bănuială ne-întemeiată și falsă.

Pe moment am înghețat – efectiv am înghețat atunci când ați exclamat cum se zice din senin = „Parcă văd că în cele din urmă ajung să îmi cumpăr eu o mașină.”

La urma urmelor cum să nu fii înghețat când nu mai departe de cât pe la prânz – tot azi deci – mă pomenisem chemat de urgență la comitetul județean.

Fac aici o paranteză numai cât e nevoe ca să vă dau o ideie deși într-un alt cadru problema ar merita să fie dezvoltată și aprofundată.

Chemările acestea pe ne-pusă-masă și fără o tematică precisă îmi aduc de fiecare dată aminte de vremea când eu eram acela care ziceam = ia să vină tovarășu imediat la raion – și vă asigur că nu există nici măcar un caz în care să fii zis aceasta fără o cercetare prealabilă cât se poate de temeinică.

Vreau să vă fac să înțelegeți că emoția pe care o resimt eu acum nu e câtuș de puțin o teamă.