Blog

În ianuarie se confirmaseră două vizite la Turda pentru luna februarie.

Inainte de a mă întâlni cu vizitatorii am avut o discuție cu Harry, directorul general al institutului, care mi-a făcut o sugestie ce s-a dovedit a fi foarte utilă mai târziu:

–Dacă tot i-ați chemat să viziteze fabrica de aici, din România, sugerează-le să vă invite să vizitați și voi fabrici realizate de ei, ca să le vedeți și instalațiile lor la lucru…

Primul care a venit a fost Patrick, patronul de la Grelbex, o firmă franceză care făcea cuptoare rotative. Ne-am întâlnit pe aeroportul Otopeni după prânz, când a aterizat avionul Air France. Tot de acolo a închiriat și mașina cu care aveam să ajungem la Turda. I-am sugerat să mă treacă șofer adițional pentru că drumul urma să-l facem numai pe naționale cu care ei nu prea mai erau obișnuiți, era iarnă și urma să se întunece repede. Nu a avut nicio obiecție la sugestia mea. Rezervase o mașină de lux și i s-a oferit un Merțan. Era pentru prima oară când conduceam așa ceva, dar m-am descurcat și nu mi-au mai tremurat mâinile ca atunci când m-am urcat la volanul primei mașini închiriate în Franța, cu aproape doi ani în urmă, un Ford Fiesta.

Drumul a fost lung, s-a întunecat înainte de Sighișoara, dar mașina mergea bine, iar conversația era plăcută.

A început prin a mă complimenta pentru franceza mea foarte bună și i-am povestit că avusesem o bursă, lucrasem timp de un an la centrul de cercetare dezvoltare al grupului Ciments Français și locuisem la Paris.

El abia preluase firma de la foștii proprietari și voia să o dezvolte și să-i crească cifra de afaceri în următorii ani. Înainte fusese director industrial într-un mare grup industrial francez și avea experiența gestionării unor investiții importante.

M-a întrebat apoi despre fabrică și i-am explicat că se dorea construcția unei linii noi de producție de ipsos, complet independentă și, eventual, după aceea o altă linie pentru produse de ipsos. I-am spus de asemenea că nimeni nu mai construise vreo instalație de fabricare a ipsosului în România din anii 70.

A fost deschis la intenția noastră de a vizita niște fabrici în Franța și chiar a spus că va lansa el această invitație.

La Cluj făcusem rezervările la Belvedere. Am ajuns pe la nouă și jumătate și am mers mai întâi la masă pentru că restaurantul urma să se închidă la zece.

A doua zi, discuțiile cu directorii de la Turda au decurs foarte bine. Am vizitat fabrica, am analizat proiectul, ne-a făcut și el câteva sugestii, apoi am mers la masă cu toții într-un restaurant din oraș, iar pe la două am pornit înapoi spre București. Ne-am oprit însă la Brașov peste noapte, iar a doua zi ne-am despărțit la aeroport.

De la nemți nu au venit cei de la Babcock, care făceau echipamente pentru industria ipsosului, ci cei de la Möllers, care făceau mașini de însăcuit. Aceștia au venit cu patronul de la Inverco, care-i reprezenta în România, și cu fostul meu coleg Florin.

Deplasarea s-a făcut cu microbuzul lor, un Volkswagen Transporter. Și avea să fie doar prima din mai multele plimbări cu acea mașină. Au fost foarte amabili și m-au luat de acasă, dis-de-dimineață, iar drumul l-am făcut, de data asta, pe Dealul Negru și Valea Oltului.

Fiind mai mulți discuția a fost mult mai animată decât cu francezul, și pe drum și la fabrică. Și ei ne-au invitat să-i vizităm în Germania și invitația a fost acceptată. A fost o vizită foarte scurtă și rapidă, pentru că după ce am mâncat, din nou la același restaurant, am pornit înapoi, direct spre București. Unde am ajuns după miezul nopții, pe la două.

Pe drumul de întoarcere s-a petrecut un lucru șocant, cel pentru mine, care mă chinuiam să fiu cât mai „civilizat”. La un moment dat, după câteva schimburi de cuvinte în germană din care n-am înțeles nimic, microbuzul s-a oprit pe marginea drumului și toți nemții s-au dus pe câmp vreo 10-15 metri, unde s-au aliniat cu distanțe de câțiva metri între ei, cu spatele la drum, și și-au golit rezervoarele personale de lichid. Nu mai văzusem de mult o chestie ca asta. De obicei, pentru că benzinăriile nu aveau, încă, toalete, eu mă opream la câte-un restaurant pe marginea drumului când mă tăia o nevoie, o rezolvam și mai beam și câte-o cafea…

Înainte de a pleca de la Turda, stabilisem cu domnul Rusu și domnul Munteanu să ne vedem în februarie la București, când trebuiau să vină la o ședință la minister și să discutăm următorii pași – continuarea proiectului, ce alte proiecte mai au în plan și cum organizăm vizita în Europa.