Blog

Blog
Aventura lui Viorel

Aventura lui Viorel

Într-una dintre serile primei săptămâni după întoarcerea mea din România, când beam câte-o bere și ronțăiam alune în fața televizorului, căutând o emisiune sau un film care să ne placă, pe Viorel l-au apucat destăinuirile:

–În weekendul în care ai fost plecat m-a invitat Sylvie să o ajut să se mute.

–Unde?

–De la Mantes într-un sat spre Rouen. A închiriat acolo o căsuță.

–Interesant. Cred că ai avut mult de muncă, dacă ai fost doar tu. Poate că trebuia să-i spui să mai amâne puțin ca să vin și eu să o ajut…

–Nu era nevoie. Am fost mai mulți. Pe fată a lăsat-o la maică-sa și au venit să o ajute fostul șoț, cel cu care are fetița, cu prietena lui actuală, plus încă doi foști prieteni intimi cu soțiile lor.

–Ei, acum chiar devine interesant. Îți imaginezi așa ceva la noi unde despărțirile ori divorțurile se lasă întotdeauna cu reproșuri și scandal? Uneori părintele care pleacă nici nu mai este lăsat să-și vadă copilul sau copiii… Asta în cazul în care chiar vrea să o facă și nu uită complet de el sau de ei!

–Da, și mie mi s-a părut ciudat la început, dar toți erau foarte relaxați și se întelegeau foarte bine. Am muncit mai mult de o jumătate de zi, după care s-a încins un grătar și ne-am pus pe mâncat și băut până seara. Cred că m-am cam pilit pentru că m-am trezit la un moment dat singur pe canapea, iar prietena Sylviei era toată peste mine și începuse să mă mângâie…

–Ce prietenă? N-ai zis că mai era și vreo altă femeie în afară de Sylvie și soțiile celorlalți. Miriam?

–Nu, Miriam n-a venit. Era o tipă brunetă, cu ochelari, destul de drăguță.

Chiar așa simplistă, descrierea tot semăna cu Sylvie, iar eu îl bănuiam de mult pe Viorel că se cam încurcase cu ea… Dar nu l-am întrerupt.

–Cred că așa m-a și trezit, cu mângâierile ei. Am început să ne sărutăm și apoi…

Nu voi continua descrierea faptelor în detaliu pentru că nu mi-am propus să scriu o nuvelă porno, iar povestea spusă de el în seara aia avea toate caracteristicile unui asemenea film. Actul sexual s-a derulat până la capăt și lucrurile se pare că au continuat cam în același mod tot restul finalului de săptămână…

Dacă nu era Sylvie eroina aventurii, nu a zis oricum niciun cuvânt despre unde se afla aceasta în timp ce ei făceau prostii în casa ei și nici cum de au rămas ei singuri ca doi porumbei. De fapt nici nu mi-a mai povestit nimic despre Sylvie și aparent plecase cu prietena acesteia fără să-și ia la revedere de la gazdă.

–Apropo de Sylvie, când m-am întâlnit cu voi azi la cantină cum de mi-a răspuns la salut, că nu s-a mai întâmplat chestia asta de prin martie, de la cei 18%?

(Pentru cei care n-au urmărit poveștile mai vechi, la un moment dat, Sylvie mă întrebase cum îmi plac franțuzoaicele. Iar eu, bezmetic ca de obicei, îi răspusesem că sunt un pic dezamăgit pentru că doar circa 18% sunt frumoase și noi eram de-a dreptul favorizați să avem atâtea femei atrăgătoare în jurul nostru. În fața dezamăgirii ei, am promis că voi verifica în cursul weekendului, când mă voi plimba prin Paris. Și luni dimineață, din nou fără tact, am sunat-o la birou și mi-am cerut scuze pentru greșeală, procentul real fiind 18,7%. De atunci nu mai vorbise cu mine și nici nu-mi mai răspunsese la salut. Până azi!)

–Ei, a fost pe aici weekendul ăsta… De fapt plecase doar cu vreun sfert de oră înainte să te întorci tu. Și a văzut poza cu Mihaela din bibliotecă.

Atunci când developasem pozele din Paris și din excursiile făcute cu Mihaela prin Franța, nu i le dădusem chiar pe toate acasă. Îmi oprisem și eu una singură, care îmi plăcuse cel mai mult. Era făcută în parcul din fața castelului din Blois, iar Mihaela se sprijinea de o cracă de copac destul de groasă care se întindea orizontal cam la un metru deasupra solului.

–Să înțeleg că i-a plăcut cum arată nevastă-mea și cu ocazia asta i-a trecut și supărarea?

–Probabil.

–Acum spune drept, întâmplarea pe care tocmai mi-ai povestit-o o are ca actriță principală pe Sylvie, nu-i așa? Cu mine n-ai nevoie să inventezi prietene imaginare de-ale ei… Ori cine știe ce sirene apărute din spuma mării și dispărute înapoi în valuri imediat după ce v-ați făcut de cap!

–Nu, mă… Era o prietenă de-a ei!

N-am mai insistat. Următoarea întrebare ar fi fost de ce, după acel weekend, a venit Sylvie la noi și nu prietena ei cu care începuse o relație?

Dar am lăsat lucrurile așa cum căzuseră și până am plecat m-am făcut că nu văd privirile pline de afecțiune pe care i le arunca Sylvie atunci când erau împreună și la care, în mod evident primea un răspuns pe măsură…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *